Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Înfricoşătoarea şi plina de surprize Judecată

Înfricoşătoarea şi plina de surprize Judecată

Un articol de: Mihai Gojgar - 23 Feb 2009

Se cunoaşte îndeobşte că în versetele 31-46, din al XXV-lea capitol al Evangheliei după Matei, sunt rezumate criteriile Judecăţii Universale. Aici, în ultima parte a Evangheliei sale, Apostolul Matei redă în capitolele XXIV şi XXV cuvintele Mântuitorului, profetice de altfel, legate de felul în care se va desfăşura Judecata de Apoi.

Scenografia judecăţii este destul de simplă. Mântuitorul Hristos va veni întru slavă, însoţit de mulţimea cetelor îngereşti, şi va separa neamurile, popoarele, în două părţi. Nu este tocmai o judecată aşa cum ştim noi, un proces cu regulile de aici. Nu este rost de apărări, tergiversări, amânări, indispoziţii, scutiri. Tot ce era de spus sau de făcut s-a spus şi s-a făcut. Acum se trage linie. Judecătorul este nemitarnic, nu putem să ne „fofilăm“, să protestăm, să cerem schimbarea locului judecăţii, să invocăm scuze sau să recuzăm pe Cel ce împarte dreptatea. Timp a fost, talanţi am avut, sfaturi ni s-au dat, instanţă mai înaltă nu există.

Judecata este surprinzătoare: nu se iau în considerare inteligenţa, argumentele filosofice, isteţimea descurcăreţilor din această lume, ci cumsecădenia, buna-cuviinţă, bunul simţ. Nu sunt evidenţiate atributele elitelor, nu sunt premiate însuşirile apreciate şi dorite într-o lume selectă, ci felul în care am vieţuit în modestul cotidian. Surpriză? Da, evident. Pentru cei mai mulţi dintre noi. Dar este vorba de Judecata lui Hristos, a Celui care nu face nimic aşa cum ne aşteptăm. Hristos Cel Care S-a întrupat şi a luat cu smerenie desăvârşită trupul nostru stricăcios şi S-a născut în sărăcie; Care i-a scandalizat pe farisei şi cărturari stând la masă cu cei păcătoşi; Care, Dumnezeu fiind, a primit moartea cea mai umilitoare. Aşadar, Hristos preţuieşte aşa de mult gesturile mici făcute pentru „fraţii Lui prea mici“? Sunt aşa de valoroase scurtele momente în care ne gândim şi la alţii, nu doar la noi?

Judecătorul Hristos nu condamnă pe cei care au avut scăpări, ci pe cei care nu au făcut nimic. Nu pune un set nesfârşit de întrebări legate de căderile, de patimile noastre, de viciile noastre. În mod cert, ele sunt ştiute şi ne-au afectat puterea de a face binele. Afundaţi în rău, evident că nu puteam face binele. În plus, milostivirea, exprimarea dragostei faţă de cel necăjit, nu poate fi semn decât al omului frumos spiritual, al celui ce-şi asumă şi duce până la capăt vocaţia de chip al lui Dumnezeu.

Hristos nu ne va reproşa faptul că nu am contribuit material în acţiuni filantropice grandioase, ci că nu am făcut mici binefaceri. Şi dacă nu ni le-am permis nici pe acelea, măcar de am fi cheltuit puţin timp pentru cei de lângă noi. Mântuitorul nu ne cere lucruri imposibile, nu pretinde să îi eliberăm pe semenii noştri din detenţie, ci să îi vizităm. Nu aşteaptă de la noi vindecarea, ci doar să deschidem uşa salonului de spital în care ei stau şi tânjesc după cineva, oricine, care să le mângâie suferinţa. Nu doreşte o masă scumpă, nu cere fast, nu rafinamente gastronomice, ci mâncare umilă, pomană, fiecare cum poate.

Focul veşnic, era pregătit pentru diavoli (versetul 41), zice Domnul, nu pentru oameni, dar iată că şi omul poate oferi o surpriză, nu doar Mântuitorul Hristos. Şi omul poate face ceva de neînţeles, de neconceput, ilogic: poate să zică „nu“ lui Dumnezeu, poate să refuze comuniunea cu El, poate să refuze fericirea. Este aceasta o alegere firească? Desigur că nu. Aşa cum nefiresc şi ciudat va fi şi poziţia antitetică a celor două mari grupuri de oameni: binecuvântaţi şi blestemaţi.

Pe lângă toate aceste surprize anunţate deja de Mântuitorul Hristos, se strecoară şi un element ce atunci nu va părea absolut deloc şi nimănui surprinzător. Criteriile justiţiei. Întrebările Judecătorului. Ele se ştiu de pe acum. Ne surprinde, iarăşi!, faptul că Judeţul ne spune dinainte care va fi rechizitoriul, cum trebuie să ne pregătim. Suntem, oare, conştienţi de acest uimitor avantaj? Înţelegem, oare, cât de mult vrea Hristos să dea o decizie favorabilă nouă, dacă ne spune dinainte toate acestea? Vreau să cred că da. Şi dacă va fi aşa, ne vom întâlni în faţa Judecătorului, pentru a moşteni împărăţia lui Dumnezeu. Vom fi apoi hrăniţi şi găzduiţi de Hristos, aşa cum noi am fost hrănitori şi găzduitori ai lui Hristos.