Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Înger în ger

Înger în ger

Un articol de: Ștefan Mitroi - 17 Ian, 2020

Cine putea fi omul acela care înghețase în mijlocul drumului? Fusese un ger năprasnic peste noapte, și el, în loc să bată la vreo poartă, stătuse afară în frig, îngropat până la brâu în zăpadă.

Din cauza gerului, mâinile i se făcuseră albe. Și i se albise și chipul. Parcă era de sticlă. Doar că sticla se aburise, de la respirația celui ce se apropiase primul de el, încercând să vadă dacă mai trăiește. 

Au mai apărut și alții. Unuia dintre aceștia i-a dat până la urmă prin gând să-l șteargă cu dosul palmei, întocmai cum ștergeau toți geamul, dimineața, ca să vadă cum e vremea afară.

E viu! a izbucnit dintr-odată un țipăt. 

Cine?

Omul ăsta de sticlă! Uitați-vă și voi prin el și-o să vedeți cum mișcă din aripi!

Într-adevăr, asta face. Și mișcă și din ochi. Priviți-l!

S-au dat toți cu un pas înapoi, nu ca să-l poată privi mai bine, ci de frică.

Dacă nu era om, ce putea să fie necunoscutul pe care-l găsiseră degerat în mijlocul drumului?

Eu aș zice că înger! a spus aproape șoptit cel mai bătrân dintre ei.

Poate că s-ar fi grăbit să-l contrazică, dacă n-ar fi auzit chiar în clipa aceea aripile de care vorbiseră mai devreme cum se scutură de zăpadă, pentru ca, după aceea, necunoscutul să se ridice de la pământ, rotindu-se de câteva ori pe deasupra.

Nu mai încăpea nici o îndoială că bătrânul avusese dreptate.

Înger era! Zăpada ce căzuse de pe el era caldă. Pentru ca, până spre seară, să se încălzească toată zăpada din sat. Și a rămas așa și-n zilele următoare. Pentru că îngerul n-a plecat imediat de la noi. Zbura de colo până colo peste sat, fără să scoată o vorbă. Mai venea și înapoi pe pământ, unde îi plăcea să înnopteze, numai sub cerul liber, oricât de frig ar fi fost afară. Îi pria gerul. În vreme ce nouă ne pria prezența lui în sat. Ți-era mai mare dragul să faci oameni de zăpadă și să-i aduci peste noapte în casă! Înlocuiam focul la sobă cu căldura lor.

Nu mai auzeai pe nimeni spunând: a geruit! La noi în sat, când îngheța gârla, sau când rufele puse la uscat stăteau țepene pe sârmă, însemna că îngeruise pe timpul nopții.

A fost cea mai frumoasă iarnă dintre toate. Să fi știut c-o astfel de iarnă n-o să mai fie niciodată, mama ar fi pus la păstrat niște îngeruială, pentru anii următori, așa cum păstra aluatul pentru pâine. 

N-am știut nici eu. Poate unde îmi plăceau oamenii de zăpadă și când erau reci. Mă bucuram, mai cu seamă atunci, de căldura lor!