Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Între cer şi păcat - o frescă dramatică a Chinei de azi

Între cer şi păcat - o frescă dramatică a Chinei de azi

Un articol de: Elena Dulgheru - 07 Feb, 2014
Laureat cu premiul pentru cel mai bun scenariu la Cannes în 2013 şi nominalizat la Palme dâOr, filmul regizorului chinez Jia Zhangke, „A Touch of Sin“, a putut fi vizionat în cadrul retrospectivei Les films de Cannes a Bucarest în octombrie 2013, la cinema Studio. 
 
Jia Zhangke este un nume reprezentativ pentru cinematografia chineză de azi şi este considerat, pe drept cuvânt, unul dintre cei mai marcanţi regizori din lume. Filmul său „Natură moartă“ (Still Life), o imagine panoramică, mozaicată, a Chinei contemporane, cucerea Leul de Aur la Veneţia în 2006. Aceeaşi abordare a acestei teme practic inepuizabile o întâlnim şi în „A Touch of Sin“. Acelaşi realism penetrant, profund uman şi meditativ, aceeaşi putere de cuprindere a dinamicii accelarate a unei ţări cât o jumătate de continent, aflată în continuă schimbare, aceeaşi capacitate de sinteză a unor tablouri sociale foarte diferite. 
 
Curios, titlul internaţional al filmului, însemnând „O atingere a păcatului“, este o replică la un celebru film de arte marţiale din 1971 („A Touch of Zen“), în timp ce titlul originar, „Tian Zhu Ding“, înseamnă în mandarină „cer“. Între „cer“ - serenitatea îndelung-aşteptată, mereu întrezărită, dar niciodată atinsă, şi „păcat“ - ca reacţie violentă, mult amânată, dar până la urmă catastrofală, la frustrarea socială - se desfăşoară, din punct de vedere emoţional, recentul film scris şi regizat de Jia Zhangke. 
 
Pelicula este alcătuită din patru povestiri cu oameni obişnuiţi, descriind evenimente reale, cu sfârşit neaşteptat şi tragic, petrecute în patru provincii diferite ale ţării. Presa internaţională a remarcat în special acerba tuşă critică la adresa politicii interne chineze (corupţie, clivaje sociale imense, metehne ale capitalismului oriental amestecate cu reflexe de comunism maoist); totuşi filmul nu este unul politic (din patru episoade, doar unul are subiect politic), ci de investigaţie realistă a societăţii chineze de azi, cu accent pe schimbările sociale majore în dinamica ţării. 
 
Un fost miner, Dahai, revoltat din pricina corupţiei patronilor care înstrăinează fabricile pe nimic, încearcă să înfiinţeze, de unul singur, un sindicat care să susţină drepturile muncitorilor; aceştia sunt însă speriaţi, iar omnipotenţa sfidătoare a patronilor şi cercurile de putere care îi protejează îl fac să înţeleagă că lupta este pierdută; singura care-i va răzbuna demnitatea terfelită este o puşcă de vânătoare, cu care-i va omorî rând pe rând, unul după altul şi fără preaviz (într-o tăcere tăioasă ca dintr-un film de Haneke), pe toţi cei care i-au stat împotrivă. Interpretarea reţinută a actorului Jiang Wu, cu privirea tăcută, umană şi totuşi impenetrabilă a celui gata să meargă până la capăt pentru o cauză, ne imprimă pentru multă vreme această poveste în memorie, conferindu-i cea mai mare greutate dramatică din cadrul cvartetului narativ. 
 
Povestea lui Dahai se intersectează cu cea a motociclistului pistolar Zhou San, un fel de haiduc care se deghizează în muncitor pentru a jefui o bancă şi a trimite bunurile furate familiei sale. 
 
Într-o altă provincie chineză, o recepţioneră la o saună are o poveste de dragoste cu un bărbat căsătorit, pe care încearcă fără succes să-l convingă să divorţeze. Agasată de un client de la saună, care-i face avansuri brutale, femeia nu rezistă nervos şi îl înjunghie. Pălmuirea obrazului recepţionistei cu teancul gros de bancnote de către clientul înfierbântat rămâne îndelung în memorie. 
 
Ultima poveste, cea mai melodramatică, urmăreşte peregrinările unui foarte tânăr muncitor concediat care, în căutarea unui loc de muncă, ajunge chelner la un hotel de lux, unde se îndrăgosteşte de o colegă de serviciu; aceasta însă, având un copil de crescut, este gata de compromisurile pe care i le impune postul: de a satisface capriciile vestimentare şi sexuale ale unor clienţi excentrici din rândul noilor îmbogăţiţi; dezamăgit, tânărul demisionează de la hotelul-bordel şi se sinucide. 
 
Un epilog discret moralizator o surprinde pe recepţionera adulteră rătăcind singură într-o mulţime de oameni care cască gura în faţa unui teatru ambulant de provincie; de pe scenă, o actriţă puternic pudrată apostrofează păcatul adulterului, ca aducător de alte păcate; jalnică, recepţionera ucigaşă pare să primească replica actriţei ca un răspuns la toate rătăcirile ei. Simţim că ei i se alătură, şi aproape izbăvitor, fiecare din celelalte destine în derivă, coagulate de acelaşi numitor comun: demnitatea rănită, ajungerea la capătul răbdării şi dorinţa irepresibilă de a avea un loc mai bun sub soare. Sub soarele schimbător şi contradictoriu al Chinei de azi.