Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Întru pomenirea celui de-al doilea Patriarh al României

Întru pomenirea celui de-al doilea Patriarh al României

În anul 2019, Patriarhia Română comemorează personalitățile și activitatea pastoral-misionară, eclesială şi culturală a Patriarhilor României Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu, precum și pe traducătorii cărților bisericești.

Patriarhul Nicodim Munteanu s-a născut la 6 decembrie 1864, în Pipirig, județul Neamţ, dintr-o familie de ţărani credincioşi, la botez primind numele Nicolae. A urmat şcoala primară în satul natal, apoi Seminarul „Veniamin Costachi” din Iaşi. Fiind printre cei mai buni elevi, a fost luat ucenic de Mitropolitul Iosif Naniescu. În anul 1890, sub îndrumarea și grija Sfântului şi milostivului Mitropolit Iosif Naniescu, a plecat în Rusia, pentru a continua studiile, urmând cursurile Academiei duhovnicești din Kiev.

De tânăr, a intrat ca frate în Lavra Neamțului, având un unchi, cu numele Vasian, egumen la Schitul Pocrov, iar în anul 1894 a fost tuns în monahism cu numele Nicodim în biserica cu hramul „Înălțarea Domnului” de la Mănăstirea Neamţ. A fost hirotonit ierodiacon în Catedrala Mitropolitană din Iaşi la 6 august 1984 de către Mitropolitul Iosif Naniescu, fiind numit predicator al Catedralei Mitropolitane, iar la 1 ianuarie 1896 a fost hirotonit ieromonah, primind rangul de protosinghel în anul 1898. A fost hirotesit arhimandrit (mitrofor) în anul 1900. În anul 1903 a fost numit vicar al Eparhiei Dunării de Jos, unde și-a desfășurat activitatea până în anul 1909, când a fost ales Arhiereu-vicar al Mitropoliei Moldovei, cu titlul „Băcăuanul”. După trei ani a fost ales Episcop al Hușilor, unde a păstorit 12 ani. În acest timp a fost locţiitor de Arhiepiscop al Chișinăului și Hotinului, timp de un an (1918-1919). În perioada 1924-1935 a îndrumat ca stareţ Mănăstirea Neamţ, locul pe care l-a iubit cel mai mult. Aici a depus o deosebită muncă, reușind să redobândească „Vatra înconjurătoare”, secularizată de stat, în total moșii și păduri de 14.000 ha. În timpul păstoririi sale, a ridicat la Neamţ un palat mitropolitan, dar şi actuala clădire a Seminarului Teologic de lângă mănăstire. Totodată, a refăcut tipografia de la Mănăstirea Neamţ, unde au fost tipărite numeroase cărţi bisericeşti.

După 11 ani de stăreție rodnică la Neamț, în ziua de 3 februarie 1935 a fost ales și confirmat de Sfântul Sinod ca Mitropolit al Moldovei și Sucevei.

În anul 1939, în urma trecerii la Domnul a vrednicului de pomenire Patriarh Miron, a devenit Locțiitor de Patriarh, iar la 30 iunie al aceluiași an a fost confirmat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române și de Guvernul țării Arhiepiscop al Bucureștilor, Mitropolit al Ungro-Vlahiei și Patriarh al României. De asemenea, a fost și membru de onoare al Academiei Române și Doctor Honoris Causa al Facultăţii de Teologie din Cernăuţi.

Prin munca și înțelepciunea sa de ierarh cu mare experienţă a păstorit Biserica Ortodoxă Română nouă ani, în timpurile celui de-al Doilea Război Mondial și în anii tulburi care au urmat. A avut o bogată activitate pastoral-misionară și culturală, fiind autor și traducător a numeroase lucrări teologice și de zidire sufletească.

A îmbogățit tărâmul teologic, fiind unul dintre traducătorii celei de-a doua Biblii Sinodale (ediția 1936) și a celei de-a treia Biblii Sinodale (ediția 1944) și autor al mai multor lucrări teologice originale, mai ales de zidire sufletească pentru credincioşi, cuvântări, pastorale, cărţi de rugăciuni, precum și alte studii și articole. A tradus și a prelucrat din limba rusă peste o sută de lucrări teologice, cărți de predici sau broșuri. De asemenea, în condițiile neprielnice ale vremurilor sale, s-a îngrijit de ajutorarea celor aflați în dificultate, sprijinind prin intervenții personale mănăstiri, biserici de parohie din întregul cuprins al României, precum și mulți preoți și mireni aflați în suferință.

În condițiile istorice deosebit de dificile din anii â40 ai secolului trecut, Patriarhul Nicodim a încercat să ducă o politică de echilibru, evitând și nedorind conflictele. A școlit și apoi a trimis pe front, din mănăstirile mari de călugărițe din România, numeroase monahii, care au ajutat în spitalele de campanie, acolo unde era multă suferință, durere, unde oamenii mureau cu zecile și uneori cu sutele în fiecare zi.

Din lucrarea sa pastorală ne-a rămas și un bogat tezaur epistolar care cuprinde gânduri primite de la ierarhi, monahi și mireni cu prilejul marilor sărbători bisericești sau al momentelor festive, precum cele de la expeditorii rândurilor de mai jos. Redăm câteva slove pline de poveţe şi rânduieli eclesiale, cu bucuria folosului pentru cei iubitori de istoriografie bisericească și viață duhovnicească.

25 decembrie 1944
Basarab Brâncoveanu
Bucureşti,

„Măria Voastră,

Mulţămind din inimă pentru bunele urări ce ne faceţi, la rândul nostru vă urăm de Sfintele Sărbători ale Naşterii Domnului şi Anul Nou 1945 cea mai deplină mulţămire sufletească întru mulţi ani cu sănătate şi cu tot darul de bine dela Dumnezeu pentru Măria Voastră şi onorata familie ce vă înconjoară, primind şi arhiereştile noastre binecuvântări.”

30 decembrie 1944
Sfânta Mănăstire Samurcășești

„Înaltpreasfinţite Stăpâne,

În numele soborului Sfintei Mănăstiri Samurcăşeşti-Ciorogârla, cu prilejul anului nou 1945, cu cea mai adâncă smerenie, depunem la picioarele Înaltpreasfinţiei Voastre curate, din inimă şi creştineşti urări, rugând pe Bunul Dumnezeu să Vă dăruiască zile îndelungate şi bună sporire întru munca ce o depuneţi pentru numele şi slava sfintei noastre Biserici Ortodoxe. Fie ca anul ce vine să Vă aducă putere de muncă însutită şi sănătate deplină, pentru ca şi sfânta noastră Mănăstire Ciorogârla să înflorească şi să rodească pârgă de roadă duhovnicească, sub dreapta şi înţeleapta oblăduire a Înaltpreasfinției Voastre.

Vă sărută dreapta ce revarsă binecuvântări sfinte şi har, prea smerite monahii ale Sfintei Mănăstiri Samurcăşeşti-Ciorogârla.”

Stareţa și soborul mănăstirii.

23 ianuarie 1945,
Pesac

„Înaltpreasfinţite,

Frumoasa pastorală a Înaltpreasfinției Voastre de Sfintele Sărbători şi Anul Nou, care a ajuns şi până la mine în acest îndepărtat refugiu, m-a trezit din amorţirea în care m-au băgat necazurile zilnice şi m-a făcut să-mi amintesc că mai am şi eu anumite datorii de îndeplinit faţă de protectorii, stăpânii şi părinţii mei sufleteşti de altădată.

De aceea, Vă rog să nu-mi luaţi în nume de rău că aşa de târziu vin să vă aduc urările mele şi ale seminarului pe care încă îl mai conduc, pentru sănătatea şi rodnica păstorie a Înaltprea­sfinției Voastre. Grele sunt zilele pe care le trăim şi mulţi sunt anii care apasă pe umerii negârboviţi încă ai Înaltpreasfinției Voastre! Dar Bunul Dumnezeu, care „face pe îngerii Săi duhuri şi pe slugile Sale pară de foc (Ps. 103, 5), va înnoi ca ale vulturului tinereţile Înaltprea­sfinției Voastre şi Vă va dărui puteri înzecite, ca să conduceţi şi mai departe Biserica şi neamul nostru până ce se vor aşeza din nou pe temeliile păcii.

Din partea mea, a corpului didactic şi a celor 15 elevi pe care îi ocrotesc aici, vă rog să primiţi cele mai respectuoase sărutări de mâini.”

Preotul Ilie Gheorghiţă
Directorul Seminarului
Veniamin Costachi - Iaşi