Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Învierea duhovnicească - eliberare şi înnoire lăuntrică

Învierea duhovnicească - eliberare şi înnoire lăuntrică

Un articol de: Pr. Nicolae Cristian Câdă - 17 Mai, 2015

Sărbătoarea Învierii sus­cită, an de an, o a­tracţie vie. Oa­me­nii sunt fascinaţi de bi­ruinţa asupra morţii, procla­ma­­tă de Biserică în noap­tea Paştilor Domnului (asupra că­reia stăruie fiecare comuni­ta­­te adunatăîn rugăciune în Săp­tămâna Luminată şi în toată pe­rioada celor cincizeci de zile ca­re precedă praznicul slăvit al Po­gorârii Duhului Sfânt). Re­pe­rul pentru acest fenomen es­te prezenţa unui număr sem­ni­fi­­cativ de credincioşi la biserică pentru slujba Învierii.

În pofida faptului că slujba se desfăşoară la o oră dedicată, u­zual, odihnei nocturne, pre­zen­ţa o depăşeşte, se pare, chiar şi pe cea de la Bobotează, când interesul imediat este evident: agheasma mare. Şi la În­vi­ere, aproape nimeni nu plea­că de la biserică fărăsfânta lu­m­i­nă şi sfintele paşti. Însă pre­zen­ţa este motivată de ceva mai mult decât obţinerea unui folos palpabil.

Aşa cum taina punerii în mor­mânt a trupului Domnului, a pogorârii Sale la iad cu sufletul şi a învierii Sale se petrece în cele mai de jos ale pământului, în abisul existenţei umane şi în inima nopţii, tot astfel, din a­dâncul fiinţei, omul caută ca­lea către vieţuirea veşnică. În fapt, fiind vorba despre un dar de care s-a împărtăşit mistic în­că din copilărie (ca vârstă tru­pească şi/sau spirituală) la Bo­tez (cf. Romani 6, 3-11), în noap­tea sărbătoririi trecerii lui Hri­stos de la moarte la viaţă şi de pe pământ la cer găseşte con­firmarea transformării pas­ca­­le a fiinţei umane de la Cel ca­re a înviat din morţi pentru noi şi pentru a noastră mântui­re.

Problema este, atât în cazul Bo­tezului, cât şi în cel al săr­bă­to­ririi Învierii, dacă transfor­ma­­rea pascală cu Hristos, Care a­duce biruinţă asupra morţii, devine un fi­resc al fiinţării de zi cu zi. Alt­fel, Biserica convoacă în spi­rit pascal fiecare comunitate du­minică de duminică şi Li­tur­ghie de Liturghie, tocmai cu intenţia clară de a recupera per­ma­nent pentru membrii săi mo­dul de a gândi şi de a fi con­di­ţionat, cum spune Sfântul A­pos­tol Pavel, de Învierea Dom­nului şi de încredinţarea că El a înviat, deoarece „dacă Hris­tos n-a înviat, zadarnică este cre­dinţa voastră, sunteţi încă în păcatele voastre“ (1 Corin­teni 15, 17).

Pe de o parte, Învierea Dom­nu­lui aduce izbăvire din moar­tea trupească, care are un co­res­­­­pondent cel puţin la fel de cum­plit în moartea duhov­ni­ceas­că. Ceea ce oferă Paştile Dom­nului şi actualizarea bap­tis­­­mală şi liturgică a jertfei şi în­vierii Sale este, în primul rând, învierea sufletelor (cf. Ioan 5, 25) în perspectiva în­vie­rii cu trupul la a doua venire a Mântuitorului (Ioan 5, 28-29; 1 Tesaloniceni 4, 16).

Sufletul este omorât de pă­ca­te, deoarece viaţa sa este re­pre­zen­tată de legătura vie cu Dum­­nezeu prin credinţă şi dra­goste, traduse într-un mod de a fi bineplăcut Lui, fără ca moar­tea duhovnicească să fie urma­tă imediat de cea trupească; a­ceas­ta survine în cele din urmă atât pentru drept cât şi pentru pă­cătos. Dacăpentru cel care as­­cultă cuvântul Mântuito­ru­lui şi, crezând în Dumnezeu, se stră­duieşte să-l împlinească, sfârşitul trupesc este interpretat pascal, ca trecere de la moar­te la viaţă (cf. Ioan 5, 24), pen­tru cel care trăieşte igno­rând ateu învăţătura lui Hris­tos, copleşit, chiar dominat de pa­timi şi fără perspectiva eli­be­­ratoare a pocăinţei, viaţa în trup este deja echivalentul mor­ţii, în sensul de existenţă izolată de Izvorul vieţii, experi­en­­ţă care se permanentizează du­pă judecata înfricoşătoare.

Paştile Domnului împărtă­şesc persoanei umane puterea de a birui ispitele şi de a nimici pă­catele. Astfel că învierea du­hov­nicească este eliberare şi re­configurare lăuntrică în lumi­na şi bucuria biruinţei asupra mor­ţii. Dinamica înnoirii mo­du­­­lui de a gândi şi de a fi se su­prapune existenţei creştine, în­tr-un efort ascetic continuu pen­t­ru care cererea centrală din Acatistul Sfintei Învieri a Dom­nului condensează miezul fi­in­ţării pascale dincolo de in­ter­­valul de timp dedicat Pen­ti­co­starului: „Iisuse, Cel ce ai în­viat din morţi, înviazăşi sufle­te­le noastre!“