Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Lumea satului românesc în opera sadoveniană

Lumea satului românesc în opera sadoveniană

Un articol de: Arhim. Mihail Daniliuc - 08 Oct, 2019

Opera literară sadoveniană reprezintă, credem, cel mai complex și mai bogat univers spiritual din toată literatura română, față de care ne apropiem cu oarece sfiiciune, gândind la dimensiunile și substanța ei.

Având în vedere tema anului 2019 - omagierea satului românesc -, ne propunem să observăm așe­zările rurale și pe locuitorii lor prin intermediul scrierilor lui Mihail Sadoveanu, care în toată viața sa s-a arătat fascinat de lumea sătenilor, cu pitorescul ei alai de tradiții, cu patriarhale rânduieli, dar și cu un întreg popor ce-o animă. Cete de țărani, femei gospodine și vrednice, ciobani, morari, vânători, pescari, oșteni cu sorginte în „talpa țării” populează multe din cărțile literatorului, fără să lase impresia că acela care i-a plămădit ar fi străin întru câtva de viețuirea celor umili, prezentați nu din perspectiva idilicului, ci cu toate apăsările, lipsurile, suferin­țele, dar și bucuriile lor.

În primul rând, se poate observa o înfățișare eterogenă a universului sătesc. Când deapănă amintiri din perioada nevinovatei pruncii, scriitorul prezintă fascinant viața de la țară; cu totul altfel o percepe privirea analitică a romancierului: atunci când zugrăvește imaginea așezărilor rurale, o face cu obiectivitate, evidențiind nu atât latura lor tradițională, ci mai cu seamă realitățile dramatice, traiul presărat cu nenumărate lipsuri.

În afară de cunoscuta eroină a romanului Baltagul, Vitoria Lipan, proza lui Sadoveanu nu ne furnizează un personaj celebru după modelul lui Ion al lui Rebreanu. Pesemne că intenția romancierului a fost de a arăta oarecum omogenitatea vieții satului românesc, cu oameni așa cum i-a cunoscut el: fără aura unor chipuri patriarhale, ci cu asprimea unei existențe marcate de lipsuri, nedreptăți, dar aproape întotdeauna având în centru prezența lui Dumnezeu, la Care țăranul se raportează adesea pentru a-și reașeza viețuirea întru lumina voii Sale.

Câteva exemple concrete ne vor lămuri în acest sens: Costache Tudor și Gheorghe a Anuței din nuvela Dușmanii se urăsc de moarte. Într-o confruntare, cel din urmă se pregătise să-și ucidă rivalul. În acel moment, bezna nopții și a sufletului agresorului au fost spulberate de glasul clopotului bisericii, anunțând începutul slujbei de Paști. Arămile sunătoare au „grăit” la porunca Domnului, salvându-l astfel pe oropsitul aflat la mare ananghie. Neculai Doro­banțu, un alt personaj din lumea satului, întâlnit în nuvela Comoara dorobanțului, este un vicios care nu se lasă prea ușor convins de oamenii de bine ai locului (preot, învățător). Doar trecerea printr-o primejduire de moarte îl reabilitează, ducându-l la picioarele Tatălui Ceresc, Care-l așteap­tă să se întoarcă din traiul promiscuu dus până atunci. O, și ce întoarcere! Personajul se transformă într-un om evlavios, dar și cel mai bun gospodar din localitate, ajungând chiar primarul satului său, Păiseni.

Moș Alisandru, din La noi în Viișoara, pare un om credincios. Avea toți pereții casei înțesați cu icoane, ba mai mult, în fiecare noapte, la a doua cântare a cocoșilor, citea Visul Maicii Domnului. Cu toate acestea, comportamentul autoritar și nedrept față de soția sa, care a murit fără să-l ierte, l-a înspăimântat, determinându-l să se călugărească și să-și facă din pocăință un modus vivendi până la moarte. Ion Rusu Ungureanu, din volumul Un instigator, este un bătrân bolnav și oropsit de primarul Jipa, om hain, fără credință. Cu toate lipsurile și încercările, moșul Ion nu conteneș­te să se roage la Dumnezeu pentru iertarea celor care-l urgisesc. Prin modul cum își acceptă suferința și lipsurile, Ion Rusu se arată un adevărat „Iov” al lui Sadoveanu.

Multe și fascinante exemple am mai putea prezenta. Cred totuși că însăși zicerea lui ne va lămuri asupra dragostei sale filiale față de satul românesc și locuitorii acestuia: „Întotdeauna m-am apropiat cu sfială și dragoste de sufletul țăranului român, regăsindu-mă solidar adesea cu aspirațiile lui”.