Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Mai învaţă elevii şcolii româneşti?

Mai învaţă elevii şcolii româneşti?

Un articol de: Pr. Lect. Univ. Dr. Liviu Vidican-Manci - 29 Mai, 2015

 „Copiii nu citesc, nu în­vaţă, nu sunt a­tenţi la ore!“, „co­piii se plictisesc la clasă, preferă smartphone-ul, nu cartea; Facebook-ul, nu di­a­lo­­gul! Copiii nu vor la bise­ri­că!“, se conturează reproşurile a­dulţilor la adresa tinerelor vlăs­tare. Cine sunt aceşti copii? Oa­re nu sunt ai noştri, fii sau e­levi? Nu sunt ei fructul e­du­ca­ţiei noastre? Ce ne scapă, to­tuşi? Să fie această generaţie cea mai „altfel“ dintre ge­ne­ra­ţi­i­le ultimelor două milenii; cea mai prăpăstioasă şi fără viitor? Majoritatea e tentată să spună „da“. Or, tocmai această certi­tu­­dine ne împinge la o nouă re­fle­­xie asupra tinerei generaţii şi îndeosebi a cât de justificate sunt acuzele ce i se aduc. Iată câ­teva dintre cele mai frec­ven­te reproşuri:

„Elevii nu citesc!“ Din dis­cu­ţi­ile cu profesorii şi din consta­tă­rile personale elevii par să nu mai citească. Cu toate acestea dacă-i observăm îndea­proa­pe, sunt permanent cu ochii în te­lefon, tabletă sau laptop. Ce fac ei acolo? Ce-au descoperit ei a­colo? Se joacă? Unii da; dar nu toţi! Paradoxal, citesc şi-şi exer­sea­ză abilităţile informatice.

„Elevii nu ştiu să scrie!“ E greu să scrii în limba ro­mâ­nă, cu atât mai mult cu cât lec­­turile tale sunt minimale. Cul­tura SMS e chiar periculoa­să. O parte din generaţia tâ­nă­ră tinde să reducă scrisul la pres­­curtări: „np, k, pm, lov, besk, pwp, sal, :) etc., tradus: „ni­cio pro­blemă, bine, pe mâi­ne, îmi pla­ce sau te iubesc, sim­pa­­tic, te să­rut, te salut, drăguţ“ etc.

„Elevii nu merg la biserică!“ Chiar dacă zeci de copilaşi se îm­părtăşesc duminică de du­mi­­nică, adolescenţii sunt cam scumpi la vedere. Unde sunt ei? Timpul lor este ocupat de game-uri, reţele de socializare, party-uri, sport, şi mai puţin Biserică.

Cum stau lucrurile de fapt? E limpede că generaţia tineri­lor de azi are specificităţile ei. Re­fuz să cred, totuşi, că e ca­tas­­tro­fală. Paşi spre metodele mo­derne de predare, învăţare şi pregătire a materialelor di­dac­tice în format digital se fac în­că de la sfârşitul anilor 90. La un simplu „Google search“, cu­vântul-cheie „bibliotecă digi­ta­­lă“ indică 114.000 de rezultate. Traduc simplu acest lucru prin faptul că cineva se preo­cu­pă de digitalizarea materia­le­lor tipărite şi încurajează gene­ra­ţia digitală să citească. La a­ce­eaşi căutare în limba engleză „online library“ vom avea nu mai puţin de 1.520.000.000 (da, un miliard…). Cineva doreşte să ne spună că lumea merge în­tr-un anumit sens, important e să fim pregătiţi. Dar digita­li­za­rea nu poate fi tot.

În aceeaşi măsură, nu cred că trebuie să cădem în extrema ma­niheizării unei întregi gene­ra­ţii. Se fac eforturi enorme ca e­levii să aibă platforme cu lec­ţii şi cărţi electronice la distan­ţă de un click, şi unii chiar se bucură de ele. Înainte de 1989 se citea mai multă carte pentru că nu aveau atâtea alternative. Şi astăzi se citeşte, dar proble­ma, într-adevăr, e cum se ci­teş­te, calitatea lecturilor.

Calitatea lecturilor influ­en­ţea­ză calitatea scrisului, e ade­vă­rat, dar cu toate acestea con­ti­­nuăm să avem elevi olimpici la limba şi literatura română, să avem volume de poezie pu­bli­­cate la vârsta adolescenţei.

Prezenţa tinerilor în bise­ri­că, la nivelul întregii ţări, e mai bună decât în anii precedenţi, chiar dacă presa neagă acest lu­cru. Programele „Hristos îm­păr­tăşit copiilor“ sau „Alege şcoa­la!“ au schimbat percepţia mul­tor tineri despre Biserică. De asemenea, unele parohii au pa­gini de internet, Facebook şi în­treprind activităţi cu tinerii. Dar la fel de adevărat e că suntem sub potenţial. Probabil din ca­uza faptului că: tipurile de pro­grame catehetice oferite nu sunt suficient de bine şi „agresiv“ prezentate; unii preoţi pre­fe­­ră să se lamenteze decât să ca­ute să-şi dezvolte abilităţile de lucru cu tinerii, urmând cursuri de specialitate, observând în­deaproape viaţa lor şi încercând să creeze materiale pe în­ţelesul lor.

Modul de gândire şi de lucru al acestei generaţii ori îl urăşti, ori îl iubeşti. Să subliniem o pri­mă realitate. Suntem tentaţi să arătăm cu degetul spre ei şi, mai mult, să-i denigrăm. Das­că­lii, într-un procent important, fac parte din ceea ce s-ar nu­mi „digital immigrants“, în timp ce tinerii poartă numele de cod „digital natives“. Răz­bo­iul e unul deschis. Adesea cei ti­neri ajung la informaţie îna­in­tea profesorului. În faţa lor re­zistă doar cei care se adap­tea­ză, care-i înţeleg şi care în­cear­­că să transforme „handicapul“ digitalizării într-un avantaj.

Nu e spaţiu să dezvoltăm, dar la o primă vedere problema noas­tră e că generaţia actuală nu mai învaţă, în timp ce pro­blema re­ală e că a început să înveţe aşa cum profesorii nu sunt ne­a­pă­rat pregătiţi să predea, au în­ceput să-şi piardă motivaţia. Teh­nologia le-a mo­dificat mo­dul de percepţie. Nu mai vor cla­sicul discurs, vor interactivi­ta­te, vor seriozitate, vor nouta­te. Din această cauză mulţi elevi se ratează şi nu-şi găsesc bu­sola. Aceşti tineri au nevoie de călăuzire, nu de critică ne­gân­dită; să fie înţeleşi cum sunt, nu cum am vrea să fie (fă­ră să renunţăm la idealul educaţional).

În încheiere, un scurt profil al celui pe care-l criticăm constant: nume de catalog, digital na­tive; comod, dar rapid în că­u­­tarea informaţiei; găseşte in­for­­maţia, dar nu o poate opti­mi­­za printr-o evaluare calitati­vă; foarte tehnicizat, dar mai pu­ţin speculativ; lecturi multe, dar superficiale; nu ţine la da­te­le personale, le oferă cu uşu­rin­ţă oricărui site care-i făgă­du­ieşte o doză de distracţie; cu­ra­­j­os dar neprecaut; îi place să lu­creze în echipă.