Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei „Mame-copii“

„Mame-copii“

Un articol de: Constantin Iftime - 28 Aprilie 2011

Recent, o televiziune de mare audienţă a difuzat un reportaj pe această temă. Într-un fel, realizatorul a încercat să prezinte o situaţie neobişnuită, care creează nelinişte în multe familii. Creşte numărul adolescentelor care nasc, în esenţă. Am aflat, de asemenea, că se află în această situaţie 30.000 de fete până în 19 ani, anual. Mai mult, numărul adolescentelor sub 14 ani care nasc a crescut de la 500 la 800, în anul trecut. Statisticile situează România la acest capitol printre ţările europene cu cele mai mari cifre şi procente.

Reportajul este împănat şi cu o serie de "sfaturi". Iar din aceste sfaturi am dedus, în linii mari, politica instituţiilor statului, a Ministerului Sănătăţii şi a Ministerului Educaţiei. Cuvintele reporterului din această emisiune pot fi întâlnite şi în discursurile celor mai mulţi profesori care desfăşoară ore de aşa-zisă "educaţie sexuală" sau şi în sfaturile medicilor de familie sau de specialitate. Politica, în mare, oferă o libertate sexuală cât mai mare tinerilor, cărora li se creează un statut tot mai "independent", în relaţie cu familia, iar "controlul" sarcinilor se face prin contracepţie. Contraceptivele, care provoacă în mare parte avort hormonal, în loc să îmbunătăţească situaţia, de fapt, pun gaz pe foc.

Dar nu înţeleg un lucru evident, în această tristă experienţă românească. Politica "controlului" sarcinilor şi al copiilor se aplică la noi de 20 de ani. Medicii, ca şi alţi sfătuitori, propun ca soluţie avortul sau întreruperea sarcinilor cu medicamente hormonale.

Îmi aduc aminte că, în primele zile din ianuarie 1990, reporteri "entuziaşti" au transmis felul cum a decurs un avort "reuşit" la o adolescentă din Bucureşti. Eu, care nu eram deloc informat, cum sunt acum pe această temă, mi-am exprimat oroarea într-un articol de ziar, la Botoşani. Era primul meu articol publicat în presa liberă. Mai târziu, prin anii 2000, când am început să mă informez, am priceput că acel caz reprezenta, de fapt, unul din primii paşi ai politicilor liberaliste, promovate cu mare agresivitate de mari organizaţii din lume. În felul acesta, s-a procedat în toate ţările sărace sau foste comuniste.

Revenind la reportajul actual şi "învăţăturile" lui, mă simt obligat să spun, prin informaţiile pe care le deţin, că el reprezintă, de fapt, o probă pentru eşecul acestor politici de "control" al populaţiei şi de promovare a "libertăţii" sexuale. Doar datele statistice, dacă sunt bine analizate, pot arăta acest eşec. Eşec vizibil şi în alte ţări, mai bine "organizate", precum Marea Britanie, care deţine toate recordurile la avort şi naşteri la adolescente. La noi, "sistemul" acesta încă nu a a ajuns la perfecţiune.