Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Mândrie naţională

Mândrie naţională

Un articol de: Cosmin Daniel Pricop - 25 Iun, 2011

Suntem sau am fost obişnuiţi, noi, românii, să gândim extrem de mic în ultima vreme, să fim catalogaţi în termeni duri şi intoxicaţi cu tot felul de chestii nocive, mai ales în plan comportamental, spiritual, sentimental. La un moment dat ai impresia că suntem cu toţii materialul didactic pentru un experiment care "trebuie" să ajungă la rezultatul dorit, indiferent de durata lui sau de deteriorarea "probelor", cu toate că nu sunt genul care să creadă absolut tot ce se spune sau se scrie despre conspiraţii ascunse ori scenarii macabre. Însă modul în care noi, românii, am ajuns să ne (des)considerăm, să ne de(a)preciem şi totodată să ne mărturisim cu seninătate actuala identitate, care ni se tot propune, degradantă şi jignitoare, ne pune serios pe gânduri. Ce înseamnă România după standardele vehiculate susţinut şi mediatizate fără încetare actualmente? Nimic altceva decât furt, lipsă de respect, jignire, agresiune, kitsch, păcăleală, muncă puţină cu profit maxim, dezinteres, "merge şi aşa", iar enumerarea poate continua fără probleme pe toate paginile acestui ziar.

Însă reflectă cu adevărat aceste motive realitatea unei naţii şi felul de a fi al unor generaţii? Nu e cazul să argumentăm cu citate din celebrele cărţi "Povestiri istorice" care ne-au marcat copilăria faptul că noi, românii, am ţinut piept hoardelor otomane, iar la adăpostul ocrotirii noastre Apusul Europei a înflorit aşa de mult, încât noi nici până astăzi nu îl putem egala. Dar nici nu putem să ne obişnuim cu istoria care ni se propune acum de toţi neaveniţii, potrivit căreia noi am fost pe aici nişte adunături neînsemnate de sălbatici, care au început să vină la lumina civilizaţiei foarte recent, de fapt niciodată. Sentimentul mândriei naţionale (care nu are nimic de-a face cu mândria ca îngâmfare), pe care noi îl luăm în râs sau pe seama căruia se construiesc pamfletele unui umor la care nu se mai amuză nimeni, constituie un aspect important din dezvoltarea personalităţii tinerilor din ţări precum Germania sau Anglia. Chestie de identitate. Ar fi de-a dreptul incredibil, chiar într-o ţară aproape în majoritate creştină, să se afirme că românii nu îşi exprimă mândria naţională tocmai din cauza faptului că ar considera mândria un păcat, ducând ipocrizia pe culmile paroxismului.

Desigur că naţiunea sau neamul se definesc şi prin prisma fondului religios pe care oamenii din acest areal l-au primit şi apoi l-au păstrat cum s-au priceput mai bine. Iar când spunem fond religios în România, spunem, cu tot respectul pentru ideea de political correctness faţă de celelalte grupuri religioase de la noi, Biserica Ortodoxă Română. Şi asupra ei a planat în decursul istoriei şi mai planează încă şi acum presiunea unei lumi care nu vrea şi nici nu îşi doreşte să vadă realitatea, ci încearcă să proiecteze asupra ei mai mult umbre decât lumini, din dorinţa de a face tot spectacolul mai atrăgător. Oricum ar sta lucrurile, se pare că nici Biserica Ortodoxă (parte a acestui neam) nu a fost cruţată de politici denigratoare venite să sprijine afirmaţii neaoşe româneşti de genul "uite, bă, că nici popii nu sunt mai breji", de inspiraţie însă "europeană". În ciuda tuturor vitregiilor vremii, mândria naţională a fost, este şi trebuie să fie prezentă permanent în felul cu care privim sau înfruntăm prezentul.

Sfinţii români sunt un foarte potrivit motiv al propriei mândrii naţionale, care nu deranjează, ci înnobilează. Ei arată că neamul acesta nu se defineşte doar prin ştiri scandaloase, că românii nu pot fi doar nesinceri sau infideli, ci mai mult decât atât - sfinţi.