Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Editorial Mărturia lui Josephus

Mărturia lui Josephus

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Editorial
Un articol de: Prof. Alexandru Nemoianu - 22 Decembrie 2019

Unul dintre istoricii de seamă ai lumii antice a fost Josephus Flavius. El s-a născut în 37 d.Hr. la Ierusalim și a purtat numele, la naștere, de Joseph ben Matthias. Era descendent al unei ilustre familii evreieşti, având înaintași preoți și rudenii regești. El a studiat la școala saducheilor, dar a deprins și învățătura esenienilor și fariseilor. Finalmente, s-a alăturat ultimilor. În anul 62 d.Hr., el a mers la Roma, unde a negociat eliberarea unor prizonieri evrei. Misiunea lui a reușit cu ajutorul soției lui Nero, Poppaea. Josephus revine la Ierusalim în 65 d.Hr. și găsește Ierusalimul și întreaga țară în revoltă deschisă împotriva Romei.

Deși Josephus personal avea serioase îndoieli privind oportunitatea revoltei, el s-a alăturat răsculaților. În 66 d.Hr., cei mai radicali dintre răsculați, zeloții, au ocupat puternica cetate Massada și mișcarea a devenit un conflict serios. În același an, Josephus a fost numit comandant al provinciei Galileea și tot atunci legiunile Romei au intrat în război total cu evreii. Nemulțumirea celor din urmă era provocată de ocupația romană, dar și de circulația unor curente „mesianice” violente. În aceste condiții, Josephus a fost însărcinat cu guvernarea Galileei și el s-a așezat în puternica cetate Jotapata. Asediul cetății a fost condus de către Titus, fiul lui Vespasian, comandantul trupelor Romei însărcinate cu anihilarea răz­vrătiților. Josephus a condus cu dibăcie apărarea cetății, dar, până la urmă, ea a fost ocupată. Împreună cu capii răz­meriței, Josephus s-a ascuns într-o peșteră și acolo, cei adunați au făcut un pact de sinucidere. Josephus a reușit însă să îi amăgească pe toți ceilalți și s-a predat lui Titus. Înfățișat lui Vespasian, Josephus a făcut o interpretare a profețiilor mesianice, în sensul că Vespasian va ajunge Cezar al Romei. În acest fel el și-a salvat viața. În urma acestui fapt, Titus l-a numit consultant al său și îl va folosi ca intermediar între trupele Romei și răsculați.

Josephus nu a reușit să îi convingă pe evrei să accepte condițiile Romei și astfel a asistat la ocuparea Ierusalimului și distrugerea celui de al doilea templu. Foarte curând, în anul 69 d.Hr., „profeția” lui Josephus s-a împlinit, Nero s-a sinucis și după scurte convulsii sociale și trecerea rapidă a trei Cezari (Otto, Galba, Vitelius), Vespasian a devenit Imperator și a întemeiat o nouă dinastie, cea a Flaviilor.

După ce Titus i-a supus pe evrei, el a revenit la Roma, unde l-a adus și pe Josephus. Acesta din urmă a primit cetățenia romană și odată cu ea a adăugat la numele său pe cel derivat din dinastia Flaviilor, devenind Josephus Flavius. Aici, în capitala Imperiului, din comanda lui Titus și apoi a fratelui lui Titus, care a urmat drept Cezar al Romei, Domițian, Josephus a scris cele două lucrări fundamentale ale sale: „Bellum Judaicum” (Războiul Iudaic), în 78 d.Hr., și „Antiquitates Judaica” (Antichitățile
Iudaice), în 93 d.Hr. Acestea sunt lucrări ample, foarte bine documentate și prezintă istoria evreilor din veacul I a.Hr.n. și până la ocuparea de către Roma și în plus prezintă întreaga societate iudaică și obiceiurile lor.

Lucrările s-au păstrat până în ziua de azi și sunt folosite de cei care studiază zona geografică și istoria ei. În același timp, aceste lucrări sunt extrem de importante pentru cei care studiază începuturile Creștinismului. Ceea ce face lucrările lui Josephus Flavius de mare preț este și împrejurarea că el descrie societatea iudaică în vremea în care Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, S-a întrupat.

În „Antichitățile Iudaice” sunt amintite activitatea Sfântului Ioan Botezătorul și împrejurările morții sale: „Unii dintre iudei socotesc că distrugerea armatei lui Irod a fost un act divin, ca pedeapsă pentru ceea ce el făcuse lui Ioan, cel care era numit și Botezătorul și pe care Irod l-a ucis și care fusese un om bun…”

La fel de răspicat vorbește Josephus și despre Iisus: „În aceeași vreme a trăit și Iisus, un om înțelept, dacă ne este îngăduit să Îl numim om. Deoarece el a lucrat fapte neauzite și a fost dascăl la oameni care cu bucurie primeau adevărul, El a câștigat pe mulți evrei și pe mulți greci. El a fost Hristosul, Messiah. Iar, după ce, în urma pârilor făcute de fruntașii noștri, Pilat L-a osândit la moarte pe cruce, cei care L-au iubit dintru început nu s-au risipit. El S-a arătat lor, deoarece după trei zile a revenit la viață, căci prorocii lui Dumnezeu vestiseră asta din vechime cum și nenumăratele minuni pe care le va face. Iar grupul creștinilor, astfel numiți după El, până în ziua de astăzi nu a dispărut.”

Aceste texte erau cunoscute și au fost folosite încă din veacul al III-lea d.Hr., spre exemplu, de istoricul creștinătății, Eusebius din Cezareea. Ca toate documentele despre începutul Creștinismului și despre activitatea Mântuitorului în lume, și aceste texte au fost acuzate a fi denaturate și interpolări târzii. Dar istorici, filologi, paleografi au arătat că textele sunt autentice și nu pot fi anulate.

Textele despre Iisus cuprinse în opera lui Josephus Flavius, texte contemporane cu evenimentele, arată limpede că misiunea pământească a Mântuitorului a fost fapt istoric incontestabil. Cei care suntem credincioși Adevărului ar trebui să fim mai stăruitori în credință, iar cei care se îndoiesc încă de istoricitatea lui Iisus, Cel născut în Betleemul Iudeei, să cerceteze și să recunoască venirea Celui prezis de proroci în lume pentru mântuirea ei.