Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Medalion Karen Şahnazarov la Bucureşti

Medalion Karen Şahnazarov la Bucureşti

Un articol de: Elena Dulgheru - 19 Dec, 2009

Între 11 şi 15 decembrie a.c., la Muzeul Ţăranului Român s-au desfăşurat Zilele Filmului Rus, manifestare organizată de Biblioteca Metropolitană, Fundaţia Charta şi Ambasada Federaţiei Ruse din Bucureşti. Evenimentul se succede la scurt timp după alte Zile ale Filmului Rus, dedicate noii şcoli de documentar, organizate în octombrie de Fundaţia Dostoievski şi ICR, ajunse la a III-a ediţie şi intrate deja în tradiţia culturală bucureşteană. Afluxul neaşteptat de public de bună calitate, inclusiv prezenţa masivă a tinerilor la ambele evenimente arată - ceea ce oamenii politici uită prea repede - că punţile cele mai solide dintre state oricât de diferit orientate ideologic sunt clădite de marea cultură, inclusiv de substratul religios al acesteia.

Evenimentul găzduit de Sala Horia Bernea a fost dedicat integral regizorului Karen Şahnazarov, nume reprezentativ al cinematografiei ruse, unul din preferaţii rarelor gale de film rus din România. Probabil că cinefilii îşi amintesc de retrospectiva filmelor sale organizată acum câţiva ani de Cinemateca Română, dar mai ales de filmul său Curierul, un „film-cult“ al deceniului opt, transmis şi la noi de televiziune.

Importantul regizor, scenarist şi producător de film şi televiziune este un „optzecist“ cu o carieră constant ascendentă, predă regie la Institutul de Stat de Cinematografie din Moscova, a condus câţiva ani un studio de producţie propriu şi se află, din 1998, la cârmele celebrelor Studiouri „Mosfilm“. Are un palmares bogat, început în 1984 şi continuat, fără întrerupere, până astăzi: peste 25 de premii naţionale şi internaţionale.

Cea mai recentă peliculă a sa, Salonul nr. 6, o ecranizare a celebrei nuvele a lui Cehov, este nominalizat de Rusia la Oscar 2009 pentru Cel mai bun film străin. Prezentat în seara de deschidere a evenimentului, filmul este construit pe teza universalităţii mesajului lui Cehov. Textul cehovian urmăreşte transformarea medicului unui spital de psihiatrie, sub presiunea singurătăţii, a apatiei provinciale şi a vicierii instinctului de comunicare, din şef de salon, în pacient. Regizorul transpune în actualitate textul cehovian, folosind câteva minime accesorii de recuzită şi decor (un telefon, o tastatură, afişe cu Hemingway şi Vîsoţki) şi adăugând un prolog din cadre documentare (interviuri cu „nebuni autentici“, care vor juca fiecare un rol în peliculă). Fidel în redarea aerului cehovian sumbru şi anodin, dar de o umanitate aproape indestructibilă, regizorul îşi demonstrează teza, cu un singur amendament: o serie de replici rămân tributare Weltanschauungului Rusiei sfârşitului de veac XIX, din care azi reţinem mai degrabă umanitatea şi idealismul, decât alienarea. Textul cehovian a atras şi alţi realizatori de film, printre care Lucian Pintilie.

Pasiunea lui Şahnazarov pentru studiul psihicului uman deviat şi pentru recuperarea istoriei se regăseşte în Călăreţul-Moarte (Vsadnik po imeni Smert, 2004), biografia unui cunoscut terorist obsedat de asasinarea Familiei Imperiale a Romanovilor, desfăşurată pe fondul Războiului Civil. Studiind maladii sociale precum nihilismul, anarhismul şi fanatismul terorist socialist, filmul se înscrie în spectrul thrillerului psihologic istoric.

O dimensiune originală şi insolită a talentului lui Şahnazarov este umorul absurd: prezent în forme tandru-benigne în Curierul, acesta atinge cote maxime în Oraşul Zero (1989), o „tragicomedie mistică“ (genul nu a fost patentat ca atare în cinema), ce se apropie de zona Terry Gillian, păstrând totuşi un subtil contact cu dimensiunea umanului.

Dar întreaga măsură a originalităţii şi talentului regizorul şi-o dă în filmele despre maturizare. Epoca predilectă, redată cu cea mai mare sensibilitate este cea a propriei tinereţi: adolescenţilor epocii brejneviste le sunt consacrate Curierul (1986) şi Imperiul dispărut (2008). Ambele filme descriu revolta tineretului împotriva aşa-numitei „stagnări“ din deceniile 7-8, manifestată printr-o masivă cenzură a culturii vestice, mai ales a fenomenelor Rock&Roll şi hippiot. Mai toţi tinerii moscoviţi doreau să cânte ca Elvis Presley şi să se îmbrace ca Beatleşii, însă riscau să ajungă la închisoare dacă încercau să-şi cumpere blugi originali sau discuri cu Rolling Stones. Prima iubire, problema debusolării lăuntrice, confruntarea dintre generaţii, personajul „looserului“ sunt abordate cu multă tandreţe, creativitate şi empatie, iar replicile şi situaţiile din Curierul rămân antologice pentru inteligenţa şi prospeţimea comicului şi, totodată, pentru autenticitatea şi adâncimea umană spre care se deschid.