Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Misiunea Bisericii în spaţiul public

Misiunea Bisericii în spaţiul public

Un articol de: Constantin Stoica - 07 Aug, 2010

Decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), prin care statul italian era obligat să elimine crucifixele din şcolile publice, a fost considerată de către mai multe state şi Biserici din Europa (inclusiv Patriarhia Română) o îngrădire a libertăţii religioase şi un atentat la identitatea cultural-religioasă a poporului italian şi implicit a celorlalte popoare europene. Spre surprinderea unora, controversata decizie CEDO a determinat o trezire a conştiinţei creştine europene, manifestată printr-o consistentă solidaritate a mai multe state europene cu autorităţile italiene care au făcut recurs la nedreapta decizie. În acelaşi timp, decizia CEDO a făcut să revină în societăţile europene dezbaterile despre prezenţa şi rolul religiei (Bisericii) în spaţiul public, temă aflată pe agenda publică atât în Europa, cât şi pe continentul nord-american în ultimele decenii. În acest context, ne aducem aminte dezbaterile pro şi contra introducerii în Preambulul Constituţiei Uniunii Europene a unui paragraf referitor la rădăcinile creştine ale culturii şi civilizaţiei europene sau cele referitoare la dimensiunea spirituală a Uniunii Europene, considerată de unii doar o construcţie politică, socială, economică şi tehnologică.

Inclusiv în România ultimilor ani au existat dezbateri publice pe acest subiect, în urma obiecţiilor unor ONG-uri seculariste şi umanist-autosuficiente împotriva prezenţei simbolurilor religioase (icoanelor) în şcolile de stat şi a predării religiei în învăţământul public. Aceste dezbateri sunt rezultatul controversei dintre două tipologii intelectuale, una raţionalistă şi autosuficientă, care consideră credinţa (religia) ca aparţinând doar sferei private a vieţii persoanei, alta creştină, care apreciază ca fireşti manifestarea credinţei şi implicit prezenţa Bisericii în mijlocul cetăţii (spaţiul public), datorită contribuţiei decisive la promovarea şi cultivarea valorilor autentice în societate.

Cei deranjaţi de prezenţa şi misiunea Bisericii în societate consideră religia doar ca parte a vieţii culturale şi îi conferă numai rolul de transmiţător a culturii (Jurgen Habermas). Dacă analizăm succint viziunea lor, constatăm faptul că spaţiul public este o construcţie abstractă, "un vid spiritual" în care valorile autentice care au generat cultură şi civilizaţie trebuie anihilate şi înlocuite cu cele materialist-consumiste ale societăţii secularizate de astăzi. Libertatea tinde să devină libertinaj, iar responsabilitatea în comunitate este înlocuită cu indiferenţa şi autosuficienţa. De aici şi sloganurile de tipul "Gândeşte liber!", "Fă ce îţi place!", "Eşti propriul tău stăpân!" şi altele similare pe care le întâlnim în mod curent în diverse mesaje publicitare.

Din fericire, în dezbaterile academice pe această temă din ultimul timp începe să se vorbească tot mai mult despre nevoia reconfigurării spaţiului public prin reîntoarcerea la valorile şi principiile creştine, ca soluţie pentru salvarea societăţii. Sunt destule voci publice în ţara noastră care susţin rolul Bisericii în reconstrucţia morală a spaţiului public românesc sau pledează pentru fructificarea valorilor perene ale credinţei creştine în societate. Dintre aceste valori sunt menţionate, de exemplu, solidaritatea (coeziunea socială), inclusiv între generaţii (ca antidot al individualismului excesiv), milostenia (contrapondere a egoismului exacerbat) sau cumpătarea (ca remediu al lăcomiei şi preocupării obsedante pentru acumularea de bunuri cu orice preţ).

Este de la sine înţeles că, în contextul crizei morale a societăţii contemporane, Biserica, cler şi mireni, prin lucrarea sa pastoral-misionară şi socială, de cultivare a valorilor autentice în spaţiul public, valori integrante educaţiei şi formării omului cu o atitudine pozitivă şi responsabilă faţă de sine şi comunitate, are un rol determinat. Îndemnul Mântuitorului nostru Iisus Hristos "Acestea vi le-am grăit ca întru Mine pace să aveţi. În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea" (Ioan 16,33) trebuie să ne responsabilizeze pe toţi fiii Bisericii la rugăciune, atitudine şi acţiune creştină în spaţiul public.