Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Mitropolitul Visarion Puiu, semicentenar

Mitropolitul Visarion Puiu, semicentenar

Un articol de: Arhim. Mihail Daniliuc - 04 Aug, 2014

Anul acesta, pe 10 august, se împlinesc 50 de ani de când Domnul a chemat la Sine pe unul din marii apărători ai Ortodoxiei româneşti, după ce a dus o luptă neînfricată pentru Hristos şi Biserica Sa, fără a face nici un compromis. Tocmai de aceea, de-a lungul timpului, vlădica Visarion a suscitat interesul multor cercetători istorici şi teologi, deopotrivă. Însă puternica-i personalitate şi neatârnarea faţă de anumite uneltiri vrăjmaşe Bisericii nu au fost uşor înţelese de toţi. Unii l-au preţuit pentru demnitatea cu care a apărat credinţa noastră sfântă, dar şi neamul din care a răsărit. Alţii l-au blamat şi prigonit, fiind unicul ierarh din istoria Bisericii Ortodoxe Române condamnat la moarte, acuzat de crime de război. Dar mitropolitul nu a cedat. S-a autoexilat, dorind să fie liber de orice subjugare a regimului totalitar.

S-au scris multe lucruri despre Visarion Puiu, multe adevăruri, dar şi neadevăruri. Astăzi, voi prezenta câteva informaţii despre ultimii ani ai ierarhului petrecuţi în localitatea Viels-Maisons din apropierea Parisului, apoi voi vorbi de împrejurările în care a decedat ierarhul.

Aşadar, în 1958, pribeagul ierarh Visarion şi-a schimbat domiciliul din Paris (mutându-se în Viels-Maisons, un sat pe râul Marna, la 96 km de Paris), în urma multor neînţelegeri cu o facţiune a diasporei româneşti din Paris.

Mitropolitul Visarion suferea de mai multe boli, o angină pectorală prin 1960 care l-a supărat foarte mult, prin 1939 a avut o intervenţie chirurgicală la ochiul drept, dar problemele nu au dispărut total. Prin 1961 făcuse şi o congestie pulmonară, iar boala cea mai gravă a fost cardiopatia ischemică, din cauza căreia s-a şi stins din viaţă.

Unul dintre apropiaţii vlădicului, părintele Dumitru Emilian-Popa, trecut şi el la Domnul, îmi mărturisea cu ceva timp în urmă că, prin primăvara lui 1963, ierarhul parcă nu mai avea răbdare, dorind să-i explice cum trebuie să decurgă slujba înmormântării sale. Luând un agheasmatar, povestea părintele Dumitru, mi-a arătat ce trebuie şi cum trebuie să fac. După ce-i explică cum se cade să decurgă pregătirile şi slujba înmormântării, i-a spus: „Mi-am făcut o casă nouă şi te invit să o vezi!“ Mirat, îşi aminteşte părintele, ieşim afară din sat şi facem dreapta spre cimitirul satului. La capătul cimitirului, spre stânga era un mormânt nou, frumos betonat, cu o piatră funerară pe care scria numele mitropolitului, cu data naşterii şi ţara sa de origine - România. „Ce zici, îţi place?… îmi spune cu blândeţe. A mai rămas să-mi pui doar data morţii mele.“ M-am întristat foarte mult. Am plecat capul spre pământ şi l-am rugat să plecăm de acolo, şi până acasă nu am mai scos nici un cuvânt. Aşa şi-a încheiat confesiunile părintele Dumitru.

Prin iulie 1963, Mitropolitul Visarion plănuia o întoarcere în ţară alături de fratele său, dr. Constantin Puiu, care sosise în Franţa. Era cu o lună înaintea decesului. Însă plecarea nu a mai avut loc deoarece răcise foarte tare, suferind şi un al doilea infarct. Constantin Puiu a fost nevoit să plece spre patrie, lăsându-şi fratele în „ţara Vavilonului“, aşa după cum numea ierarhul exilul său.

După trei săptămâni de la această mişcătoare întâmplare, într-o zi de luni, pe 10 august 1964, părintele Dumitru Popa a primit telefon de la Maria Mihali, nepoata ierarhului, cea care l-a îngrijit, că la ora 13:00, după ce a prânzit, Înaltpreasfinţitul Visarion a adormit liniştit. După înştiinţare, părintele a purces la pregătirea celor trebuincioase înhumării.

Vineri, 14 august 1964, în Biserica parohială din sat, de rit romano-catolic, a avut loc slujba înmormântării, oficiată de un sobor de preoţi şi diaconi, în frunte cu protoiereul mitrofor Emilian Vasiloski, superiorul Bisericii Ortodoxe Române din Germania. După săvârşirea pogribaniei, cortegiul funebru a pornit spre mormântul dinainte pregătit de însuşi mitropolitul. La cimitir s-au rostit mai multe cuvinte de despărţire şi omagiere a personalităţii Mitropolitului Visarion Puiu. Aşa a ferit perdeaua acestui zbuciumat veac unul din marii fii ai neamului şi ai Bisericii străbune.

Acum, în preajma împlinirii semicentenarului vlădicului Visarion, în Poiana liniştii, la Vovidenia-Neamţ, numele-i va fi evocat cu emoţie şi recunoştinţă, căci aici şi-a dorit să aştepte vremelnic pe Dreptul Judecător. Deşi departe de noi cu trupul, îl simţim aproape pe Mitropolitul Visarion atât prin scrierile sale, care au fost retipărite, în parte, ce-i drept; îl simţim aproape prin reşedinţa vlădicească ctitorită în spaţiul monastic al aşezării noastre; prin realizările excepţionale pe care le-a înfăptuit în trudnica sa activitate de chiriarh la Argeş, Bălţi, Cernăuţi, Odessa, dar şi Paris, care şi acum încă mai stârnesc admiraţie şi gratitudine; îl simţim aproape prin personalitatea sa dinamică şi complexă, pe care ne străduim a o înţelege corect, raportată la timpul şi spaţiul în care a vieţuit şi a slujit Biserica noastră Ortodoxă, şi ale cărei dragoste şi jertfă vor rămâne pentru noi pilduitoare paradigme.