Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Moştenirea părintelui Stăniloae

Moştenirea părintelui Stăniloae

Un articol de: Nicolae Pascal - 16 Noi, 2008

Părintele Dumitru Stăniloae a avut numeroşi ucenici în timpul vieţii. În cămăruţa sa de lucru, pe care, invariabil, toţi cei care au avut extraordinara şansă de a-i trece pragul au comparat-o cu chilia unui monah, sute de suflete au descoperit o altă viaţă. Au descoperit calea luminii, au aflat că rostul existenţei umane înseamnă căutarea lui Dumnezeu.

Astăzi, părintele Stăniloae are şi mai mulţi discipoli, iar opera sa călăuzeşte şi inspiră pe atât de mulţi, încât numele său a devenit un fel de emblemă a teologiei autentice, părintele fiind perceput ca un purtător de cuvânt al Sfinţilor Părinţi pentru veacul nostru. Fără îndoială, faima numelui părintelui Stăniloae creşte. Tot mai mulţi citesc Filocalia şi celelalte traduceri din marii teologi ai Bisericii, tot mai mulţi receptează explicaţiile de pe marginea textului patristic tradus în limba română, despre care s-a spus că, adesea, depăşeşte înălţimea a însăşi ideii traduse.

„Teologia dogmatică ortodoxă“, „Iisus Hristos sau restaurarea omului“, „Ascetica şi mistica Bisericii Ortodoxe“, „Spiritualitate şi comuniune în Liturghia Ortodoxă“ sunt doar câteva dintre volumele ce poartă semnătura marelui teolog român, ce au depăşit demult limitele publicului avizat teologic, tot mai mulţi fiind intelectualii şi chiar credincioşii de rând care buchisesc şi îşi însuşesc teologia pe ele.

Părintele Dumitru Stăniloae este un teolog „de succes“, dacă ne este îngăduit să utilizăm această expresie cu iz comercial şi cam vulgară. Dar, oare, cum s-a construit „succesul“ său? Ce a motivat enorma sa trudă? Speranţa recunoaşterii, a „succesului“? În nici un caz! Trebuie să rememorăm ce au însemnat vremurile în care a trăit şi a scris părintele Stăniloae. Trebuie să ne amintim de prigoana îndurată, de anii de închisoare, de uimitoarea lui smerenie, încât după eliberarea din închisoare, el, deja cunoscutul profesor Dumitru Stăniloae, să lucreze ca simplu corector de reviste teologice.

Râvna părintelui Stăniloae a fost de nestăvilit. Nu a putut-o opri nici regimul politic ostil care, practic, amâna sine die speranţa ca manuscrisele atât de mult trudite să fie publicate. Râvna părintelui Stăniloae nu a putut fi stăvilită nici de temerea că limba română nu ar fi capabilă să cuprindă gândirea teologică profundă, aşa cum s-au lamentat unii intelectuali laici că noi nu avem şi nici nu suntem capabili de a crea o cultură mare. Este încă prea puţin demonstrat câtă lărgime de sensuri a creat părintele Stăniloae în limba română, ca o dovadă că orice lucru apropiat de Dumnezeu capătă lărgime şi profunzime. Poate nu e o exagerare dacă spunem că, traducând mii de pagini din izvorul cugetării patristice, scriind atât de mult despre Dumnezeu, despre iubirea Fiului lui Dumnezeu pentru oameni, părintele Stăniloae a săvârşit o slujbă de sfinţire a limbii române. Limba, în calitate de simplu instrument, s-a „îndumnezeit“, a devenit, la rândul ei, sfinţitoare.

Strălucirea rugăciunii, gândirii şi operei părintelui Stăniloae a luminat înfricoşătoarea temniţă comunistă de la Aiud, a luminat sălile de curs ale Facultăţii de Teologie din Bucureşti, a încurajat sufletele triste ale intelectualilor oprimaţi ori scârbiţi de uscăciunea comunismului. Biserica noastră are azi ierarhi sau teologi care au fost ucenici ai marelui teolog, printre care se numără şi actualul Patriarh, Preafericitul Părinte Daniel. Iar acest lucru spune foarte multe despre impactul pe care l-a avut personalitatea părintelui Stăniloae asupra celor care l-au cunoscut, direct sau indirect.

Ce s-ar mai putea întâmpla în continuare? Revărsarea tot mai adânc, în pliurile societăţii, a spiritualităţii din traducerile şi opera părintelui, prin filosofie, prin artă, prin literatură etc. Tezaurul lăsat de părintele Stăniloae poate juca chiar un rol în vindecarea sufletului românesc, stricat de jumătatea de veac de comunism devastator.

„Părintele Dumitru Stăniloae este, cu siguranţă, cel mai mare teolog ortodox contemporan. Pe măsură ce va fi tradusă în limbile occidentale, opera sa se va afirma ca una dintre creaţiile majore ale gândirii creştine din a doua jumătate a secolului nostru“, spunea cu ceva vreme în urmă Olivier Clément. Dacă un francez a putut face o asemenea „profeţie“, noi am exagera dacă am crede că gândirea părintelui Stăniloae va fi marca spiritualităţii româneşti, nu doar a teologiei, în veacul al XXI-lea?