Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Nașterea Domnului și natalitatea

Nașterea Domnului și natalitatea

Un articol de: Nicușor Deciu - 17 Dec, 2018

Nașterea Domnului sau Crăciunul e o sărbătoare cu totul aparte, care provoacă pe oricine, fie credincios, fie ateu, fie creștin practicant, fie nu. De la cugetările teologice înalte legate de dumnezeirea Pruncului Iisus și până la re­flecții ce ar putea părea cu totul pământești, așa cum este de pildă natalitatea de astăzi la români, nu e cu putință să nu incite, în aceste zile, cât de puțin conștiința omului.

Și aș propune să lăsăm pe altă dată teologhisirile înalte și să ne aplecăm asupra problemei natalității, care, totuși, nu e nici ea lipsită de o anumită profunzime, ce o face să depășească sfera exclusivă a naturalului. Să pornim de la ceea ce se vede. Cum se prezintă populația țării? Privind din marile orașe tema natalității sau, cea mai generală, a demografiei, pare să nu ridice probleme. Școlile sunt pline de copii. Totuși, această imagine e doar o aparență. Situația în țară este una dramatică. Sunt foarte multe sate fără copii, doar cu câțiva bătrâni, iar altele complet goale, pustiite! Aceste lucruri sunt reale. Le aflăm din presă ca pe niște curiozități, iar nu din politicile sociale ale conducătorilor lumești.

Printre altele, de la Institutul Național de Statistică se poate afla că, începând din 1991, sporul natural al populației României este negativ, anul trecut fiind de -3,1 la mie. La natalitate iarăși stăm dezastruos, cu numai 10 nașteri la mia de locuitori în 2017, spre deosebire de 27,4 de nou-născuţi la 1.000 de locuitori, în 1967, sau 26,7 de nou-născuți la 1.000 de locuitori, în 1968, dar și mai puțin decât rata din perioada interbelică, care se ridica la 30-35 de născuți la 1.000 de locuitori. Cert e că populația țării îmbătrânește și se împuținează constant de 27 de ani, estimându-se că va ajunge la 16 milioane de locuitori în 2050, dacă ceva esențial nu se va schimba în acest sens. Iar principala cauză a dezastrului demografic nu este emigrația, nu e nici chiar condamnabila indiferență față de nașterea de prunci și față de copii, în general, a guvernanților. Acestea pot fi cauze secundare, cauza principală, mult mai adâncă, se află în altă parte și este de natură duhovnicească, anume: felul în care conștiința omului modern se centrează pe sensul existenței.

Astăzi, deși majoritatea ne revendicăm creștini, ne purtăm în cele mai multe cazuri ca și cum Dumnezeu nu ar exista! Până nu de mult, românul, și, poate veți fi uimiți, mai ales țăranul, avea un sentiment foarte lămurit al pre­zenței lui Dumnezeu în lume, al ocrotirii Lui și, prin urmare, își asuma un comportament corespunzător și urmărea, în măsura posibilului, să-și împlinească rostul în această viață, preludiu al celei veșnice și nesfârșite. Statutul său în lume era foarte bine precizat, întrucât se simțea o făptură zidită după chipul lui Dumnezeu, așadar, binecuvântată cu o deosebită demnitate prin creație. Mai mult, omul simțea că nu este un copil al lui Dumnezeu între o mulțime de cόpii asemenea, ci posesorul unui chip unic și irepetabil, așadar beneficiarul unei relații personale cu Ziditorul său. Tot în cadrul acestei relații se producea și nașterea pruncilor în familie. Nu era nevoie de prezentarea unor statistici demografice pentru a-l sensibiliza pe om, ci el avea conștiința că doar născând pruncii se poate ține un neam! Mai mult, copiii erau percepuți ca un dar de la Dumnezeu și erau născuți fără calcule atee cu privire la supra­viețuirea lor materială. Nu starea de prosperitate a fost cea care a determinat familiile vechi să nască mulți copii - întrucât greutăți materiale au fost totdeauna în popor -, ci simțirea rolului de persoană cu un rost bine definit în armonia acestei lumi.

Ceea ce deosebește lumea prezentă de cea de dinainte, chiar și în cazul creștinilor - fapt cu atât mai îngrijorător! -, este neîncrederea în purtarea de grijă a lui Dumnezeu. E adevărat că toată civilizația modernă, prin felul ei de a fi, e astfel croită, încât să inducă vieții un ateism implicit, dar cu toate acestea nu putem acuza societatea sau pe propagandiștii ateismului blând decât în parte pentru starea actuală a nata­lității. E ca și cum ne-am justifica păcatul spunând: am păcătuit întrucât m-a împins diavolul!

În concluzie, e limpede că lumea actuală nu prețuiește și nu susține nașterea de prunci; e drept că nu sunt promovate nici măcar la nivel teoretic pilde de familii cu copii mulți, însă există o pildă vie pe care nimic nu o va putea oculta vreodată, este Nașterea lui Hristos. Și oricine va reflecta la acest eveniment, își va recăpăta sensul real al vieții și, mai ales, va dobândi puterea de a trăi pe potrivă și actul nașterii de prunci.