Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Neascultarea, izgonirea şi dorinţa reîntoarcerii

Neascultarea, izgonirea şi dorinţa reîntoarcerii

Duminica dinaintea începerii Păresimilor a fost numită de către Sfinții Părinți Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, iar cântările Vecerniei ne amintesc despre momentul în care protopărintele nostru, Adam, a fost izgonit din Rai și plângea: „Eu nu am ascultat de Stăpânul și porunca pe care mi-a dat-o am călcat-o, de aceea de toate bunătățile am fost eu văduvit”, rugându-se ca Dumnezeu să-l primească din nou spre a simți nemijlocit iubirea Sa. Asemenea lui Adam suntem îndemnați să facem și noi de fiecare dată când greșim, dar mai ales în timpul Postului Mare, dorind să ne întoarcem în brațele părintești din exilul în care păcatul ne-a purtat pe fiecare dintre noi.

Nu doar Adam a fost izgonit din Eden ca urmare a călcării poruncii Stăpânului. Și noi ne aflăm adeseori în aceeași situație, chiar dacă trăim în confort și ne bucurăm, aparent, de libertate și împlinirea tuturor dorințelor, simțim uneori starea îndepărtării de Dumnezeu și ruperea comuniunii cu El, așa cum s-a întâmplat demult din pricina călcării poruncii de a nu mânca din pomul oprit.

Biserica ne îndeamnă stăruitor prin textele imnografice și cuvintele de învățătură ale Părinților să ne întoarcem la Dumnezeu și cu lacrimi să cerem îndurare prin înfrânare și rugăciune, în cea mai intensă perioadă de pocăință din timpul anului bisericesc.

Mulți dintre oamenii zilelor noastre cunosc puține aspecte despre post și adeseori spun că este foarte greu de împlinit, că nu se poate renunța la anumite bucate, că nu mâncarea este cea mai importantă, găsind întotdeauna pretexte pentru lipsa de atenție și evlavie în perioada posturilor, mai ales în vremea Sfântului și Marelui Post al Paștilor.

În acest sens, Sfântul Evanghelist Matei ne propune câteva teme esențiale, înalte și pilduitoare cuvinte rostite de Mântuitorul în cadrul Predicii de pe Munte, prin care putem să dobândim Împărăția cerurilor.

Prima temă este iertarea, așezată cea dintâi întrucât este sublimă, dar foarte greu de împlinit. Mărturisesc că tema iertării este cea la care rămân mai întotdeauna datornic. Nu reușim să iertăm cu ușurință pe cei care ne-au greșit, care ne-au vorbit de rău, care ne-au pricinuit o dată sau de multe ori nedreptăți și care au răsplătit binele nostru cu rău, chiar și pe cei care cu dreptate au avut ceva cu noi, deși Mântuitorul a spus: „cu măsura cu care măsurați, cu aceea vi se va măsura”, adică dacă noi iertăm acum, vom primi într-o zi iertare de la Dumnezeu, iar dacă nu avem puterea de a ierta din inimă, ne vom întâlni cu aceeași răsplată din partea lui Dumnezeu. Măsura pe care o arătăm semenilor este măsura cu care vom fi iertați în ziua cea din urmă a Judecății fiecăruia dintre noi.

Vorbind despre iertare, Sfinții Părinți folosesc cuvinte alese. Ei spun că ura nu poate fi stinsă cu ură, după cum focul nu poate fi stins cu foc! Așadar, dacă iertăm din inimă, focul urii se poate stinge, dacă nu, acesta poate să cuprindă pe mulți și aduce tulburare nu doar în viața noastră, ci și în a altora.

Iertarea, nejudecarea celuilalt, puterea de a iubi pe cei care nu ne iubesc sunt cele mai înalte dovezi că suntem următori ai Mântuitorului Hristos. Dacă cineva nu va arăta față de prietenul, fratele, vecinul sau chiar străinul întâlnit virtutea iertării când acesta nu o merită, s-ar putea într-o zi să înțeleagă că cel de alături a fost mai înțelept decât el, iar drumul pe care mergea era o cale greșită și nefolositoare.

Avva Epifanie, unul dintre Părinții Patericului, ne învață că, dacă cineva ne batjocorește, avem datoria să-l binecuvântăm. Sunt de fapt aceleași învățături pe care Mântuitorul ni le-a spus, îndemnându-ne să nu răsplătim răul cu rău. Foarte mulți oameni fac bine celor care au făcut bine crezând că prin aceasta au atins cerul cu fapta lor, dar Domnul ne învață că atunci când cineva răsplătește binele cu bine face doar un lucru omenesc. Răsplătirea binelui cu rău este un lucru diavolesc, care te coboară din rândul oamenilor, însă, când cineva răs­­­p­lă­­­tește răul cu bine, adică întoarce unui om care i-a făcut rău o faptă bună, de-abia atunci lucrează după poruncile lui Dumnezeu.

O altă temă pe care ne-o propune Mântuitorul este postul: „Când postiți, nu fiți triști ca fățarnicii”. Se referă la cei din vremea Lui, dar și dintotdeauna, care, atunci când practică virtuțile postului, iubirii, milosteniei, o fac doar pentru a fi lăudați de oameni. Întâlnim foarte mulți oameni mărini­moși, dar care doresc ca fapta lor să fie cunoscută de vecini, rudenii, prieteni și de întreaga societate pentru a fi lăudați.

În sânul poporului iudeu existau anumite zile speciale în care erau obligați să postească fără excepție, așa cum se întâmplă și astăzi în lume, când posturi lungi sunt respectate cu strictețe de dimineața până când soarele apune! Nimeni n-are voie să mănânce, nici conducătorii popoarelor, nici oamenii mari, nici cei de rând.

În alte locuri, unii oameni se consideră liberi față de reguli, iar când începe postul, cei mai mulți judecă: cei care postesc pe cei care nu postesc, cei care n-au știut niciodată de post critică întotdeauna rânduiala Bisericii, găsind cuvinte nepotrivite pentru cei care postesc și doresc să urmeze poruncii Mântuitorului.

Mântuitorul le-a spus ucenicilor: „Tatăl, care ve­de în ascuns, vă va răsplăti vouă” și îi îndeamnă să-și ungă capul și să-și spele fața. Un cuvânt foar­­te frumos al Sfântului Maxim Mărturisitorul din Filocalie, vol. 2, ne spune că nu doar la fața pe care o spălăm se referă cuvintele Mântuitorului, ci la viața pe care o avem și pentru care avem întotdeauna nevoie de a spăla păcatele pe care le-am săvârșit. De cele mai multe ori, Dumnezeu nu va răsplăti ceea ce laudă și răsplătesc oamenii. Cei cu adevărat înțelepți și smeriți s-au ferit de ochii celor mulți atunci când au făcut o faptă bu­nă, când au postit sau au vizitat un semen aflat în suferință. Să nu trâmbițăm aceste fapte...

Când noi împlinim ceea ce a poruncit Mântuitorul, ne străduim ca aceste fapte bune să rămână doar între noi și Dumnezeu pentru a primi răsplată netrecătoare de la El. Dar, când este vorba despre faptele sau lucrarea unei comunități, lucrurile stau altfel.

Sfântul Vasile cel Mare, referindu-se la post, spune că „nu doar depărtarea de bucate, ci mai ales ferirea de păcate este postul adevărat!”

Sfântul Ioan Gură de Aur se întreabă: „Postești?! Arată-mi aceasta prin faptele tale!” Dacă găsești un om fără adăpost, adu-l în casa ta. Dacă te întâlnești cu un dușman, împacă-te! Dacă ai un prieten înconjurat de nume bun, nu-l invidia. Acesta este postul cel adevărat! Postul este complex şi reprezintă nu doar ferirea de anumite bucate, ci mai ales depărtarea de păcate și căutarea virtuților.

A treia temă pe care Mântuitorul ne-o pune înainte în timpul acestui Sfânt și Mare Post al Paștilor este problema comorilor și dragostea noastră nejustificată pentru lucrurile pe care le adunăm.

În vremea Mântuitorului, în Orient, cei care aveau bani sau comori, lucruri din aur și argint le îngropau de frica hoților. Mântuitorul ne-a spus: „Acolo unde este comoara voastră, acolo este și inima voastră”.

Ne-am pus vreodată cu adevărat problema unde este comoara noastră? Dacă nu cumva este ascunsă în proprietăţi, în odoare și bunuri, sau în lucruri pe care nu le folosim, dar pe care le adunăm uitând de comoara din ceruri?

Într-o zi, agențiile de știri au anunțat că în Bulgaria a murit un cerșetor care avea 104 ani, iar în ultimii 20 de ani ai vieții a cerșit pe treptele Catedralei Alexandr Nevski din Sofia. Toți banii pe care i-a adunat, stând de dimineața până seara în fața trecătorilor, i-a donat Bisericii și unor necăjiți. Bătrânul acesta a devenit una dintre cele mai cunoscute figuri într-o lume fragmentată, mai ales pentru dragostea pe care a avut-o față de Biserică și față de săraci, fiind surprins cu puțin timp înainte de a muri sărutând mâna unui copil care avea câțiva anișori. El și-a trimis din vreme toată comoara în ceruri, așa cum și-au trimis-o și la noi, și în multe alte locuri oamenii cu adevărat înțelepți.

Nu putem cere oamenilor să-și vândă casele și avuțiile, dar mulți dintre noi pot să trimită măcar anumite lucruri în ceruri, pentru a strânge acolo o comoară cu adevărat prețioasă. Și lucrurile simple la prima vedere, pe care unii le oferă altora din toată inima, reprezintă părți ale acestei comori pe care oamenii și-o trimit din vreme în ceruri. Fericiți sunt oamenii care înțeleg că aici pe pământ molia, rugina și furii strică și fură lucrurile de preț, dar dincolo, în Împărăția lui Dumnezeu, totul are valoare și nimic nu se pierde.

De aceea, Sfântul Ioan Gură de Aur spunea: „Puneți-vă banii în băncile cele mai sigure, adică în buzunarele săracilor”, dar ale celor cu adevărat săraci, nu ale celor care, stând la ușa bisericii, lucrează în interesul altora. Și avem încă destul de mulți săraci care au nevoie de ajutorul nostru.

Să luăm aminte cum postim, dacă reușim să iertăm pe alții, unde se află de fapt comoara noastră și dacă mai trimitem în acest post ceva pentru a întregi comoara din ceruri, iar dacă nu am trimis nimic până acum, putem începe să fim preocupați și să strângem acolo, în Împărăția lui Dumnezeu, ceea ce avem cu adevărat nevoie.

Citeşte mai multe despre:   Duminica Izgonirii lui Adam din Rai  -   Postul Mare  -   Triod