Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Noaptea cea mare

Noaptea cea mare

Un articol de: Ștefan Mitroi - 05 Mai, 2017

M-am născut într-o zi de toamnă de la începutul lunii mai! Cum s-a întâmplat să vin pe lume noaptea, a trebuit să aștept până dimineața ca să văd lumina zilei.

Socotind după timpul de când începusem să exist, mi s-a părut c-o să am câteva vieți de așteptat! Vieți de-ale mele de atunci. Ca să treacă vremea mai ușor, m-am grăbit să umplu toate aceste vieți cu ceva. În mod normal, ar fi trebuit să le umplu cu întuneric, pentru că era la fel de alb ca laptele mamei. Asta credeam înainte să ajung afară.

Am sărit pe furiș din leagănul unde dormeam, strecurându-mă de-a bușilea pe ușă. Curtea casei noastre era plină de lumină!

Am ieșit, împins de curiozitate, în șosea, și-am văzut că era la fel și-n restul satului. M-am cocoțat apoi în dudul de la poartă, ca să pot privi cât mai departe, chiar până la marginea lumii, dacă se putea. Cum se putea, am privit, văzând aceeași lumină peste tot.

Mai era destul până să se crape de ziuă. Nici vorbă ca soarele să răsară mai vreme. Ieșise, chiar la miezul nopții, un Om dintr-un mormânt. Și lumina aceea multă, mai albă și mai dulce decât laptele supt de la sânul mamei, venea de la Învierea Lui.

Ce mare noroc pe mine! Să nu fi nimerit o astfel de noapte, s-ar fi umplut și curtea casei noastre, și satul, și lumea de întunericul nașterii mele! Așa, s-a umplut de lumina Învierii Lui.

Nașterea mea, întunericul ei, mai precis, ce era să facă? S-a umplut și el până la refuz, profitând de ocazie.

Azi, după câteva mii de ani cât au trecut de atunci, pot spune că, născându-mă, eu am văzut nu lumina zilei, ci lumina tuturor zilelor întâmplate pe pământ!