Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Numele mamei

Numele mamei

Un articol de: Ștefan Mitroi - 11 Ian, 2019

De mână cu gerul Bobotezei, așa umblă numele mamei mele prin lume. Nu există început de an în care să nu treacă și pe la mine.

Abia ce-a plecat numele tatei. Așa cum fac mereu, m-am rugat și de data aceasta de el să mai stea. Doar cât să dea ochii cu numele mamei. Și cât să le văd, fie și pentru o clipă, din nou împreună, așa cum au stat o viață întreagă.

Erau multe nume de Vasile în sat. Și parcă și mai multe de Ioana. Însă, atunci când le purtau părinții mei, ele deveneau cele mai frumoase nume din lume. Cu condiția să le vezi alături, ținându-se de mână, așa cum se țin acum numele mamei cu gerul, iar al tatei cu începutul de an.

Doamne, ce grozav început de copilărie ar fi dacă numele tatei mi-ar asculta măcar într-un singur an rugămințile și-ar rămâne câteva zile pe loc, doar pentru a se întâlni cu numele mamei!
De aceea și pun mereu un scaun în plus la masă, deși nu se așază nimeni pe el.

Numele meu, numele mamei și gerul Bobotezei, pe care nu mă îndur să-l țin la ușă, îl invit, ca însoțitor al numelui mamei, și pe dumnealui în casă, stau cu spinarea lipită de soba fierbinte, așteptând numele tatei să apară de afară din viscol, ca să poată ciocni împreună o cană de vin fiert, apoi să șadă, până la căderea nopții, de vorbă. Despre orice. Dar mai cu seamă despre bucuria de a se întâlni cu numele meu și de a-l lua, ca altădată, de mână, ieșind cu el pe ulițele satului, ca să vadă toate celelalte nume cât de fericite sunt ele trei!

Dar numele tatei nu vrea, sau nu poate, să-l aștepte pe cel al mamei.

Le așteaptă numele meu, la fiecare început de an, pe amândouă. După care rămâne singur, până anul următor.

Câteodată, rămâne și gerul Bobotezei cu el. Ca să-l poată încălzi cu îmbrățișarea lui, atunci când o să-l vadă tremurând de frig!