Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei O jumătate de veac de istorie românească pe celuloid

O jumătate de veac de istorie românească pe celuloid

Un articol de: Elena Dulgheru - 12 Dec, 2009

Bujor Rîpeanu este unul dintre cei mai tenace şi entuziaşti istorici ai filmului românesc. Activitatea sa de cercetare a documentelor filmografice din spaţiul românesc sau referitoare la România datează de peste patru decenii şi s-a concretizat în numeroase lucrări de referinţă.

Cel mai recent volum al său, „Filmat în România. Filmul documentar 1897-1948“, apărut la Editura Meronia în 2008, vine în continuarea celor două volume monografice „Filmat în România“, dedicate filmului de ficţiune din perioada 1911-1979, publicate de Editura Fundaţiei PRO în 2004-2005.

Convingerea sârguinciosului istoric de film exprimă, de la bun început, perspectiva riguroasă a omului de ştiinţă: „Fără un releveu complet şi exact al producţiei cinematografice din ţara noastră şi fără clarificarea situaţiei patrimoniului existent - cel scriptic şi cel care a supravieţuit (pe peliculă - n.n.) după un secol de cinema -, nu se va putea scrie o istorie valabilă a cinematografului românesc, ci doar glose, ode, pseudoeseuri şi note sentimentale“.

Puţină lume din afara breslei cunoaşte auspiciile nefaste sub care s-au situat începuturile cinematografului românesc. Vitregiile istoriei, ca şi fragilitatea suportului material al peliculei au făcut ca mare parte din documente pe celuloid din primele decenii ale cinematografiei noastre să fie deteriorate parţial, distruse sau să dispară. Cu atât mai mare este meritul istoricului de film, care încearcă să aducă lumină în această chestiune.

Sursele de documentare ale lui Bujor Rîpeanu sunt practic exhaustive: arhive de film publice şi particulare din ţară şi din lume, colecţii de presă, lucrări memorialistice ale cineaştilor din plaja temporală studiată, interviuri cu martori ai evenimentului. Astfel de lucrări se definitivează lent, într-un proces de acumulare, cernere şi sinteză, ce pare să nu se termine vreodată.

Prin anii â70, când autorului îi apăreau primele volume „Filmat în România“, aparatul de partid - semn al groazei atavice de istorie (mai ales de perioada regalităţii) - restricţionase draconic tirajul la mai puţin de 50 de exemplare!… Şi, totuşi, aceste dificultăţi nu au făcut decât să-l întărească pe eruditul cercetător în convingerea rectitudinii şi importanţei căii alese.

Domeniul, în aparenţă arid, al arhivisticii ascunde, de fapt, o muncă plină de suspans: descoperirea oricărei noi surse (filmice sau livreşti) deschide o nouă pistă de cercetare, naşte răspunsuri şi noi întrebări, ce rearanjează puzzle-ul de documente existente.

Filme de front (din Primul şi Al Doilea Război Mondial, ca şi din Războiul Balcanic), cronici ale familiei regale, actualităţi politice, agrare, mondene, sportive şi militare, filme turistice, documentare etnografice şi muzicologice, filme medicale de circuit strict ştiinţific - iată o panoplie foarte variată de documente de celuloid, reflectând mai toate aspectele vieţii publice, ce ne transportă în timp cu aproape un veac. File de istorie netrucată a unei Românii marcate de ideologii diferite şi contradictorii, o istorie centrată în jurul regalităţii şi desfăşurată, pe alocuri, în capitole eludate de manualele oficiale, aşa cum poate niciodată n-am cunoscut-o. Uneori (iar în cazul filmelor de protagandă, în mod vădit), optica asupra evenimentelor se schimbă, în doar câţiva ani, cu 180°, dând seamă de dramatismul contorsionat al unor epoci.

Sfinţiri de biserici, investiri de episcopi, parade de 10 mai, praznicele Bobotezei cu „binecuvântarea apelor mării“, serbări câmpeneşti, bătăi tradiţionale cu flori la Şosea, curse de cai, parade aviatice, parade ale junilor braşoveni, Târgul de fete de la Căpâlna, serbările „Tinerimii Române“ - iată o serie de evenimente înregistrate aproape an de an, pentru a fi prezentate în jurnalele cinematografice de actualităţi şi a conserva ritmuri şi aspecte ale vieţii româneşti a începutului de veac.

„Regina Maria la Balcic“, „Funeraliile lui I. C. Brătianu“, „Povestea neamului românesc“, „Războiul nostru sfânt“, „Raiul roşu în adevărata lui lumină“, „Serbările dezrobirii“, „Sosirea Marelui Voievod Mihai la Sinaia“, „România în port, joc şi cântare“ (coordonat de compozitorul Tiberiu Brediceanu), „România pitorească“ - iată o serie de titluri de o anumită rezonanţă pentru istoria filmului românesc. Fatalmente, din cele mai multe nu ne-au rămas decât numele autorilor, o descriere succintă a subiectului, eventual câteva cadre şi menţionările în presa vremii… Şi, totuşi, istoria ne-a dăruit şi documente de mare valoare, păstrate în bune condiţiuni: care sunt acestea? Ne spune excelentul catalog al lui Bujor Rîpeanu.