O zi într-o oază

Binecuvântat de Dumnezeu este fiecare colțișor din țara asta! După ani buni de umblat în toate direcțiile, pot spune cu mâna pe inimă că n-a fost loc în care să nu vedem ceva minunat sau în care să nu aflăm lucruri extrem de interesante.

Cu atât mai adevărate sunt aceste constatări atunci când e vorba de o mănăstire! Într-o frumoasă dimineață a începutului de vară, copiii din parohia Bisericii Mavrogheni, care astă-iarnă ne-au încântat cu „Viflaimul” interpretat de ei, au plecat, însoțiți de câțiva adulți, să viziteze Mănăstirea Pissiota, aflată la 40 de kilometri de Capitală, în Poienarii Burchii, Prahova. Excursia a fost gândită ca o recompensă și întru „închegarea colectivului”, căci planul este să existe o trupă permanentă de teatru a copiilor, care să joace diferite spectacole. Dar a fost mult mai mult decât atât! O adevărată călătorie iniția­tică.

Nu fusesem niciodată acolo și, cinstit vorbind, nu aveam cine știe ce așteptări, știind că nu este o mănăstire mare și că e în plină câmpie, în plin soare, într-un peisaj mai degrabă prăfos. Slabe speranțe să se compare cu raiul de verdeață de la Mănăstirea Recea, lângă Târgu Mureș, unde fusesem cu doar o săptămână în urmă, la comemorarea părintelui Ioan Iovan, eveniment despre care am scris în Ziarul Lumina.

Realitatea, însă, mi-a dat peste cap bănuielile! Da, peisajul din jur este modest, dar omul sfin­țește locul! Monahia Iustina Hotico, stareța mănăstirii, împreună cu puținele măicuțe de aici, zece cu toatele („Nu mai vin tinere să se tundă în monahie”), au făcut aici o adevărată oază - este, cred, cea mai potrivită com­parație.

Într-adevăr, incinta locașului nu e mare, dar totul e atât de frumos! Gazonul, aleile pietruite, micul iaz și râulețul peste care trece un pod aproape de jucărie, fântâna, leagănul, superbele flori de multe feluri, un foișor, livada, colțul animalelor, cripta cu mormintele ctitorilor, muzeul, pangarul, clădirea chiliilor, trapeza și câte altele alcătuiesc un spațiu fermecător de liniște și spiritualitate, de comuniune cu Dumnezeu. Aici merită să vii ca să-ți asculți sufletul… Iar dincolo de un drumeag se află așezământul social al mănăstirii cu hramul Nașterii Maicii Domnului.

Așa cum probabil bănuiți, am lăsat la urmă ceea ce e mai important, biserica. Ar fi suficient să spun atât: adăpostește o Sfântă Icoană a Maicii Domnului cu Pruncul, făcătoare de minuni.

Pictată de Gheorghe Eftimiu, de o frumusețe tulburătoare, în 1996, în timpul Postului Mare, Maica Domnului din icoană a plâns cu lacrimi de mir timp de o săptămână, iar chipul său a căpătat o expresie tristă, care devine tot mai vizibilă, mai ales pentru cei care au văzut-o și îna­inte, când era zâmbitoare.

Ar mai fi de adăugat, neapărat, că biserica e pictată de nimeni altul decât Costin Petrescu, cel care ne-a lăsat și minunata frescă din sala Ateneului Român, precum și pictura din interiorul Catedralei Încoronării din Alba Iulia.

Cât despre ctitor, Nicolae Pissiota, inginer aromân din Grecia, după ce s-a naturalizat român cu acte în regulă, a construit Atelierele Grivița, un pod peste Buzău și multe altele, devenind un om bogat, care a ținut să ridice o mănăstire, spre bucuria noastră, a tuturor.

Ce-au făcut copiii la Pissiota? De toate! Au umblat, au jucat fotbal în livadă, au admirat găinile (una avea pui!) și păunii, s-au dat în balansoar, au fost extrem de atenți la toate informa­țiile oferite, au mâncat în trapeza răcoroasă și frumos pictată, au îngenuncheat în biserică atunci când preotul ne-a citit o rugă­ciune.

Și s-au simțit atât de bine încât cred că o să ne ceară să mai mergem acolo!