Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Omul imaginar ieri şi azi

Omul imaginar ieri şi azi

Un articol de: Alexandru Pripon - 07 Aug, 2013
Este peste tot în jurul nostru, ni se arată, în splendida-i măreţie, deşi, trebuie să recunoaştem, el nu prea există. De fapt, potrivit tuturor regulilor fiinţării, el nu există deloc, decât la nivel declarativ sau pe plan imaginar. Ceea ce nu îl face mai puţin prezent, agasant de ubicuu, în toate domeniile vieţii noastre. Zi de zi, ni se vorbeşte despre el, ne este dat drept exemplu peren, ne croim viitorul în funcţie de mişcările sale. Iar invizibilitatea lui nu pare să ne deranjeze.
 
Voi încerca să mă fac înţeles: de curând, amintindu-mi anumite momente din copilărie, mi-a revenit pentru câteva momente, dureros, în suflet, acolo unde a fost condiţionată să existe, imaginea comunistului dedicat. Personajul acela din cărţile nu foarte inspirat scrise, inteligent, cult, bun la suflet, gata oricând să se sacrifice pentru semenii săi, convins că sărăcia curată este o virtute şi îndreptarea răului - o datorie. Dacă aş fi avut ceva să îi reproşez, ar fi fost atitudinea rigidă faţă de credinţă, dar nici aceea nu prea era vizibilă, deoarece subiectul devenise tabu, iar autorii îl evitau cu eleganţă.
 
Respectivul personaj din literatura fără prea mari pretenţii de artă a perioadei roşii era, desigur, fictiv. Ne-am fi dorit să îl vedem în viaţa de zi cu zi, să avem parte, cumva, de bunătatea lui şi a altora ca el, dar, din păcate, în lumea reală trăiam tot noi şi alţii asemeni nouă, obidiţi, izolaţi, aflaţi departe de starea de fapt a unei lumi întregi şi târşâindu-ne picioarele pe la interminabile cozi, sperând să procurăm ceva de mâncare - un adevărat lux al acelor timpuri. La nivel declarativ, omul imaginar ne era model, iar privirea sa neclar-triumfătoare asupra veacurilor trecute şi viitoare ne convingea de necesitatea acelor inutile sacrificii. Undeva, în sufletul nostru, era însă întristata îndoiala, cea care nu ştie să folosească limbajul de lemn pentru a mistifica adevărul.
 
Astăzi, ar trebui ca omul imaginar să nu mai aibă nici o putere asupra noastră. Doar că, nu se ştie cum, el a fost reciclat, devenind o persoană modernă şi mondenă, cu viziuni ample şi idei puţine, gata oricând să se distreze, chiar şi în detrimentul celei mai mărunte urme de bun-simţ. Avem un nou exemplu - deşi numai nou nu este -, ajutându-ne să uităm că viaţa noastră nu se desfăşoară deloc cum ar trebui, că societatea românească se afundă în mlaştina ce ascunde, sub straturi de mâl bine mascat, nobile idei şi atitudini, atrase acolo de omul imaginar.
 
Nouă, creştini prin tradiţie şi ortodocşi conform normalităţii zămislite, obiectiv, în istoria neamului nostru, nu ne trebuie, sub nici o formă, gesturile ample şi vocea răsunătoare ale unei persoane fanteziste. Noi avem un Om pe Care să Îl urmăm şi un Dumnezeu spre Care accedem. Îl avem pe Mântuitorul Hristos, Călăuzitorul izbăvitor către asemănarea cu dumnezeirea în Treime lăudată. De aceea, este necesar ca influenţa nefastă a veacului în care trăim să nu ne atingă, iar cuvintele bizar-ademenitoare ale omului imaginar - marota cu multe chipuri a celor ce ne vor altfel - se impune să nu aibă nici o putere asupra noastră! Doar astfel vom izbuti să nu perpetuăm o lungă şi neagră pată a istoriei, ce ne-a ţinut captivi în necunoscut, umili sclavi ai ignoranţei, prea multă vreme...