Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Optica unui dezastru asumat

Optica unui dezastru asumat

Un articol de: Pr. Alexandru Pripon - 06 Dec, 2012

Dincolo de orice interes, material ori de altă natură, se află datoria. Dincolo de orice datorie se află convingerea corectă, coerentă, lucid asumată. În vremuri de criză, cuvintele îşi pierd valoarea şi ideile se prăbuşesc în mlaştina îndoielilor şi a cinismului aburcat la rang de aproape-doctrină. Concepţiile etic-morale sunt exilate într-un aparent ermetism, forţat, iar adoptarea facilului ca mod de viaţă devine o normă - impresionantă prin puterea de răspândire a nonvalorii - menită să aducă nu la un numitor comun, ci la aceeaşi valoare, aberantă, pe toată lumea. Pe acest pat al lui Procust se lăfăie stupiditatea şi aroganţa, în timp ce inteligenţa reală ori înţeleapta smerenie se chircesc, fără prea mari şanse de a evita nefireasca, nedreapta amputare. Interesant este faptul că omenirea a învăţat, în timp, să evite adevăratele crize. Şi să creeze (ori să simuleze, de ce nu?) crize mărunte, cu dimensiuni exacerbate prin folosirea unor mijloace de manipulare crâncenă, fără scrupule. Desigur, spunând "omenirea", ne referim la un număr restrâns de persoane, în stare să profite de un colaps, indiferent care ar fi natura lui. Iar gravitatea unei crize este proiectată, umbră pe un ecran uriaş, prin intermediul vorbelor umflate, fără prea mare valoare şi cu un conţinut variabil.

Între secretele devastatoare ale vedetelor autohtone şi "apocalipsa mayaşă", ne mai găsim timp, uneori, să urmărim ştiri, la fel de puţin serioase, legate de tot ceea ce ne înconjoară. Şi primim de-a gata interpretările câtorva persoane - evident, neavizate - privind politica, sportul şi religia, subiecte tratate în acelaşi mod partizan. Nu, nu am vrut să scriu părtinitor, ci partizan, adică, potrivit definiţiei secundare din dicţionar, "luptător într-un detaşament care acţionează în spatele frontului inamic". Care o fi frontul sau care o fi inamicul, asta nu putem şti prea uşor. Putem şti, însă, care sunt detaşamentele, înşiruite sub stindardul de luptă al unei crize eficient stimulate, măcar la nivelul aparenţelor.

Concret, religia devine un fapt divers. Etica este separată, în mod abuziv, de morală. Şi capătă noi valenţe, năucitoare, dacă stăm să privim în profunzime, conform modei sau concepţiilor traduse, adesea incomplet, dintr-o limbă străină. Iar morala este atacată cu duritate, în însăşi esenţa ei, prin lovituri sălbatice în credinţă. Trăim vremuri în care creştinismul, deposedat de caracterul sacramental-mântuitor, de frumuseţea nespusă a iubirii ca poruncă supremă şi de împlinire a comunităţii prin comuniunea cu Dumnezeu, apare ca o banală aglomerare de dogme şi superstiţii. Şi tocmai aceasta este şi intenţia. Fără convingere, fără faptele credinţei, fără divin, părem ancoraţi în ridicol, iar normele ce ne călăuzesc spre îndumnezeire devin caduce şi nefireşti.

Se pregăteşte, în creuzetele unor interese obscure, o nouă criză. Una cumplită, de neimaginat. Un adevărat dezastru, asumat prin desăvârşirea opticii derizoriului. Tot ceea ce este bun şi curat apare înveşmântat în haine ilare ori dezgustător de ponosite, iar ideile frumoase, înălţătoare, sunt aşezate pe un piedestal dedicat ermetismului neverosimil sau facilului neinteresant. Dincolo de această mascaradă ne va aştepta ceva, o nouă credinţă, prezentată ca fiind bună şi reală. Poate în extratereştri şi OZN-uri, poate în vreun zeu păgân "resuscitat" în grabă. Ori, poate, mai degrabă, în nimic. Căci omul lipsit de credinţă este uşor de călăuzit pe cărările dezastrului, dincolo de cuget, dincolo de propriul interes.

Atunci când ascultaţi sau citiţi noi şi noi ştiri defăimătoare legate de Biserică, înainte de a trage concluziile induse, mai mult sau mai puţin subtil, vă invit să aruncaţi o privire în spatele cuvintelor. Acolo unde se ridică, impunător, eşafodajul unei crize. Şi templul dedicat... nimicului.