Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Orbii cu vederea bună sau Paştele de după Paşte

Orbii cu vederea bună sau Paştele de după Paşte

Un articol de: Cosmin Daniel Pricop - 08 Mai, 2010

A trecut, deja, ceva vreme de la Sărbătoarea Paştelui, adevărata Mare Trecere a întregii creaţii, care culminează cu omul, de la pesimismul aproape incurabil la optimismul aproape molipsitor, de la neobişnuitul devenit standard la normalitatea unei realităţi de acum zâmbitoare, în fine, de la moarte la viaţă. Ce înseamnă Paştele, de fapt, pentru fiecare dintre noi? Ce aduce Paştele pentru noi, cei care îl aşezăm în centrul vieţii noastre creştine? Păstrează încă, sufletul fiecăruia dintre noi - acest dar personalizat de la Dumnezeu - perspectiva învietoare? Sau, altfel spus, cât durează Paştele? Varietatea experienţelor personale în ceea ce priveşte momentul amintit mai sus este incontestabilă, zugrăvind totodată un pestriţ şi caragialesc tablou al societăţii cotidiene neaoşe faţă cu resurecţiunea.

Una din cele mai frecvente întrebări adresate atunci românului în presa scrisă şi audio-vizuală, român înţeles atât ca identitate particulară dar mai ales ca mesagerul unui duh sau al unei rezonanţe comunitare orchestrate creştin, a fost, desigur, Ce înseamnă această sărbătoare pentru dumneavoastră? Este interesant însă de urmărit câte perspective nebănuite, câte înţelesuri adânci sau câte adaptări la gustul clipei (propriu şi figurat) poate dezvălui o astfel de interogaţie. Majoritatea covârşitoare a răspunsurilor a revelat interesul sporit pentru Paşte înţeles ca fenomen al digerabilităţii asaltate barbar, prilej al sărbătorii gândite exclusiv în termeni culinari sau turistici şi a cărei durată este direct proporţională cu numărul liberelor primite de la serviciu, sau ocazie pentru promenada de seară, cu oprire scurtă la biserică pentru lumină. Ar fi o exagerare să afirmăm că în bucuria sărbătorii nu se înscrie şi dragul întâlnirii familiei sau a celor apropiaţi în jurul mesei, exprimat poate cel mai potrivit în acel salut mărturisitor Hristos a înviat! - Adevărat a înviat!; dar, în ciuda valorii lui paradigmatice, de centru al creştinătăţii, Paştele nu trebuie privit sau trăit doar din această perspectivă, aş zice reducţionist sau chiar temător, sub povara semnificaţiei, dar nici superficial, sub povara poate mai grea a lejerităţii izvorâtă din puţina cunoştinţă.

Totuşi, Învierea durează mai mult decât minivacanţa de Paşte, în special pentru o confesiune, cea ortodoxă în speţă, recunoscută drept apologeta continuităţii prin excelenţă. Paştele, ca putere şi atitudine, durează mai mult decât cele trei zile marcate cu roşu în calendar, manifestarea cultic-liturgică formală, introductivă şi absolut justificată. Dacă la noi există Liturghie după Liturghie, înseamnă că există şi Paşte după Paşte, fără să fie numai o bucurie punctată duminical, ci susţinută permanent, zilnic. Într-o Omilie a sa referitoare la Ana, mama judecătorului israelit Samuel, Sfântul Ioan Gură de Aur vorbeşte despre buna ţinere de minte şi mai ales despre buna păstrare în suflet a lucrurilor mântuitoare, după cum amintirea unui prieten, chiar dacă el nu mai este fizic alături de noi, se păstrează şi se evocă într-o naturaleţe nescrisă, necodificată.

Cu această amintire a trăit, cred, toată viaţa orbul din Evanghelia acestei duminici, ca de altfel toţi cei care au experiat milostivirea vindecătoare a lui Iisus Hristos. Pentru el, Învierea a însemnat mai întâi recăpătarea vederii fizice, căci pe cea sufletească nu şi-o pierduse, găsind într-un târziu drumul spre Domnul. Pentru el, orbul cu vederea bună, învierea a durat tot restul vieţii.