Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Pelerinaj şi ospitalitate în Scandinavia medievală

Pelerinaj şi ospitalitate în Scandinavia medievală

Destinaţia cea mai importantă pentru pelerinajele din Europa de Nord a fost şi este fără îndoială Trondheimul, unde s-au aflat odinioară moaştele regelui martir Olav, supranumit în evlavia populară şi „Sfântul Rege Ocrotitor“. După proslăvirea sa, cultul său începe să se răspândească dincolo de graniţele ţărilor scandinave, extinzându-se şi în Olanda, Anglia, Franţa, Spania, ţările baltice, Rusia şi până în Constantinopol. Cea mai veche icoană a Sfântului Olav se păstrează pe o coloană din Biserica Naşterii Domnului din Betleem1.

Sfântul Olav „Rex Perpetuus Norvegiae“

Olav Haraldsson (fiul lui Harald) s-a născut în 995, strămoşul său fiind regele Harald Hairfair, care unificase întinse părţi din Norvegia într-un singur regat. A copilărit în sud-estul Norvegiei, în regiunea Ringerike. Urmează cariera militară vikingă, angajându-se mai apoi ca ofiţer în garda unor nobili englezi şi normanzi. A fost botezat în Normandia, în oraşul Rouen, fiind adânc marcat de trăirea duhovnicească din comunităţile monahale din acele locuri. După 1015 părăseşte Normandia şi Anglia şi se îndreaptă spre Norvegia cu dorinţa de a prelua conducerea ca rege. Simţind chemarea Preasfintei Treimi de a reveni în ţara sa de origine, Norvegia, pentru a-şi creştina poporul, a luat cu sine episcopi şi preoţi din ţinuturile saxone pentru a răspândi pretutindeni lumina Evangheliei lui Hristos. A fost atât un bun strateg şi om politic, cât şi un înzestrat poet. A reuşit în timp să unifice triburile divizate din Norvegia sub o singură domnie. A susţinut misiunea de încreştinare a vikingilor norvegieni, în special a celor din părţile nordice, prin construcţia de biserici şi catedrale şi hirotonirea de preoţi şi episcopi locali. 
 
A legiferat o constituţie creştină care promova valorile familiei, protejând pe cei slabi şi neajutoraţi, valori opuse culturii păgâne vikinge2. Datorită rezistenţei unor conducători de clanuri şi a diverselor revolte organizate de aceştia, nedorind să se supună autorităţii imediate şi presante a lui Olav, preferând din interese politice şi materiale, să fie loiali regelui danez Canut, Olav este nevoit să părăsească tronul. Ultimul său an din viaţă îl va petrece la rudenia sa Iaroslav cel Înţelept în Kiev3, un important centru în dezvoltare al culturii creştine răsăritene. A plănuit un pelerinaj la Ierusalim, însă în urma unei viziuni, în 1030, se hotărăşte să revină în Norvegia pentru a-şi relua domnia, refuzându-l pe Iaroslav, care i-a propus să preia conducerea regatului bulgarilor păgâni. În lunga sa călătorie spre casă, de-a lungul unor vaste teritorii acoperite de pădure, a fost înştiinţat că rebelii norvegieni au aflat de întoarcerea lui şi au format o armată copleşitor de mare. Soldaţii din armata condusă de Olav au dorit ca în calea duşmanilor să aplice strategia pământului pârjolit şi să dea foc caselor ţăranilor, însă Olav i-a oprit cu fermitate, îndemnându-i la rugăciune4. 
 
Bătălia decisivă a fost dată la 29 iulie 1030 pe platoul din Stiklestad, lângă Trondheim. Olav şi armata sa, depăşită numeric, au ţinut piept trupelor daneze, unite cu cele ale rebelilor norvegieni. Cu puţin timp înainte de bătălie, a adormit cu capul pe pieptul celui mai credincios prieten, pe nume Finn, şi a visat că urcă pe o scară ce ajunge până la cer. Când s-a trezit şi a relatat prietenului său visul, acesta a zis: „Cred că este un semn că tu vei muri“. Regele le-a mai spus soldaţilor săi că, dacă vor pierde totul în această bătălie, Dumnezeu le va da o mai mare răsplată decât bunurile trecătoare. În timpul luptei, regele a căzut sub lovitura de secure a unui rebel din armata ostilă, rostind cuvintele: „O, Doamne, mântuieşte!“ Securea, ca simbol al martiriului Sfântului Olav, este purtată până astăzi pe uniforma armatei regale norvegiene5. 
 
Tradiţia ne spune că imediat după bătălie a urmat o eclipsă de soare, cerul întunecându-se ca la Răstignirea lui Hristos de pe Golgota. Zvonurile circulau că regele Olav a înviat şi săvârşeşte minuni. De exemplu, a vindecat braţul rănit al vikingului care l-a omorât cu toporul, anume Tore Hund, picurând din sângele său regal pe rana vrăjmaşului, arătându-i, asemenea Mântuitorului, milă şi iertare. Această minune l-a îndemnat pe Tore Hund la pocăinţă şi, renunţând la lume, a plecat în pelerinaj la Ierusalim ca să îşi răscumpere păcatul6. 
 
După mai bine de un an, regele martir a fost dezhumat din locul în care a fost îngropat, iar trupul său a fost găsit nestricăcios, răspândind bună mireasmă. Soborul arhiereilor l-a proclamat sfânt martir al Bisericii, spre bucuria poporului dreptcredincios scandinav. Evlavia pentru Sfântul Olav a crescut odată cu trecerea timpului, cultul său răspândindu-se aproape în toată Europa. Sfântul rege a devenit protectorul ţăranilor şi al marinarilor, al orăşenilor, negustorilor şi al celor aflaţi în nevoi, precum şi protectorul monarhilor creştini7. 
 
Chiar dacă începând cu perioada Reformei protestante (1537) evlavia scandinavilor pentru cinstirea regelui martir a început să descrească treptat până la dispariţie, memoria numelui şi a faptelor sale de „Rex Perpetuus Norvegiae“ rămâne vie în conştiinţa naţională norvegiană. De aceea, aşa cum am arătat mai sus, simbolul martiriului său, securea de aur, este brodat în stema Regatului Norvegiei, iar faptele sale vitejeşti sunt cântate în Imnul naţional al Norvegiei prin următoarele cuvinte: „Olav a însemnat această ţară cu semnul crucii prin sângele său“8. Imnul a fost compus de Bjørnstjerne Martinius Bjørnson, unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai literaturii scandinave moderne şi un bun prieten al poporului român. 
 
Bisericile vechi înălţate în cinstea Sfântului Olav se întâlnesc în tot nordul Europei. Dintre cele 52 de biserici construite în Norvegia până la Reforma protestantă de la începutul secolului XVII se păstrează doar 17, iar 3 dintre ele se află pe rutele clasice de pelerinaj: Skedsmo, Ringsaker şi Bonsnes. În Suedia cunoaştem cel puţin 75, în Danemarca în jur de 20, iar în Finlanda aproximativ 13. In insulele britanice s-au construit în jur de 45 de biserici dedicate Sfântului Olav, dintre care au mai supravieţuit doar 16. (Va urma)
 
Note
 
1 Stein Thue (ed.), On the Pilgrim Way to Trondheim, Ed. Tapir Akademisk Forlag, Trondheim, 2008, pp. 9-10. 
 
2 Vidar L. Haanes, „Sfântul Olaf (995-1030) - patron şi rege veşnic al Norvegiei sau despre rolul regelui în procesul încreştinării“ în Revista Teologica, an XVI (2006), nr. 3, iul.-sept., pp. 83-86.
 
3 Iaroslav a fost căsătorit cu prinţesa vikingă Ingegerd, fiica regelui Olav al Suediei, călugărită spre bătrâneţe sub numele de Ana, devenind o îndrăgită sfântă a Bisericii nedespărţite, trecută în calendarul ortodox cu numele de Sfânta Ana de Novgorod, sărbătorită la 10 februarie. A se vedea: Rune Edberg, Viking Princess, Christian Saint-Ingegerd, a woman in the 11th century, traslated by Theodosia Tomkinson, Sigtuna Museers Skriftserie 12, Sigtuna, 2005, passim.
 
4 Vidar L. Haanes, art. cit., p. 86.
 
5 Ibidem.
 
6 Stein Thue (ed.), op. cit., p. 11.
 
7 Ibidem.
 
8 Ibidem, p. 13.