Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Pilda zilei Diavolul, o alegorie?

Diavolul, o alegorie?

Un articol de: Augustin Păunoiu - 12 Dec, 2018

Cum am putea să ne îndoim de existenţa diavolului de vreme ce ştim din Evanghelie că Domnul Însuşi le-a poruncit demonilor să intre în turma de porci? Şi totuşi, mulţi oameni, unii chiar pe posturile de televiziune, atunci când încerci să le explici despre faptul că răul este real şi evident în persoana diavolului, neagă cu o nonşalanţă dezarmantă. Răspunsul lor la întrebare este următorul: „Asta este doar o alegorie”. Atunci şi porcii sunt doar o alegorie şi nici ei nu există.

La stareţul Ambrozie de la Optina venise un bărbat care nu credea în existenţa celui rău. Părintele i-a povestit următoarele: „Un tânăr a sosit într-un sat, în ospeţie la nişte cunoscuţi de-ai săi şi şi-a ales singur camera de înnoptat. I s-a zis: «Nu vă culcaţi aici, odaia asta este bântuită!» El n-a crezut şi nu făcea decât să-şi bată joc de preîntâmpinarea aceasta. S-a culcat, însă noaptea a simţit dintr-o dată cum cineva îi suflă în părul capului. Şi-a acoperit capul cu plapuma, însă cel care îl trezise a trecut la picioarele lui şi s-a aşezat pe pat. Oaspetele s-a speriat şi a rupt-o la fugă de acolo, încredinţându-se din propria experienţă de existenţa puterii întunecate”.

Dar chiar şi după această istorisire a stareţului, bărbatul nu s-a arătat mulţumit: „Părinte, a spus el, să mă iertaţi, dar eu nu înţeleg nici acum ce ar putea să fie un diavol”. Stareţul a observat lipsa de înţelepciune a omului şi i-a răspuns mucalit: „Nici matematica nu o înţeleg toţi şi, totuşi, ea există”.