Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Pilda zilei Împăratul preferă ceea ce i se spune la ureche

Împăratul preferă ceea ce i se spune la ureche

Un articol de: Augustin Păunoiu - 07 Mai, 2019

Sfântul Grigorie Palama, marele apărător al isihasmului şi dascăl al teologiei energiilor necreate, este cel care a arătat prin propovăduirea sa cum şi cât este posibil să intrăm în comuniune cu Dumnezeu. Tradiţia isihastă are la baza ei lucrarea trezviei şi a rugăciunii neîncetate, „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!”. Rugăciunea reprezintă deci modul prin excelenţă al descoperirii lui Dumnezeu către noi.

De aceea am ales astăzi câteva cuvinte despre importanţa rugăciunii în viaţa omului, culese de la părinţii îmbunătăţiţi, cei ale căror nevoinţe şi izbânzi duhovniceşti le-a apărat demult, cu aproape şapte secole în urmă, fostul Arhiepiscop al Tesalonicului, Sfântul Grigorie Palama.

Sfântul Ieronim de Eghina spunea: „Mulţi nu suportă să treacă un scurt moment fără rugăciune şi suferă pentru asta: orele în care doresc să se roage şi nu pot li se par un martiriu”. Şi tot el repeta: „Când îţi moare mama sau un apropiat de al tău, nu cauţi o carte pentru a învăţa să plângi. Din cauza durerii, suspinele îţi vin spontan în suflet. La fel, în rugăciune, trebuie să lăsăm fiinţa noastră să-i spună în mod liber lui Dumnezeu ce o doare”.

Acelaşi părinte îndemna: „Nu neglija rugăciunea. Fereşte-te de nepăsare şi indiferenţă. Dacă te rogi dimineaţa şi simţi frângere în sufletul tău, toată ziua vei avea aripi. Dar, dacă începi ziua fără rugăciune, vei umbla abătut”.

Aceste sfaturi le avea părintele pentru mireni. Dar într-o zi a venit la el un călugăr, mâhnit că în mănăstirea unde vieţuia se punea accent mai mult pe rostirea rugăciunii neîncetate decât pe cântarea frumoasă de la slujbele stranei. Bătrânul l-a liniştit zicându-i: „Rugăciunea lui Iisus a umplut raiul cu mulţi sfinţi. Ea singură poate curăţi şi sfinţi. Psalmii, stihirile, condacele şi celelalte sunt bune, dar nu uita un lucru: Cei ce psalmodiază se aseamănă cu oamenii care se află în afara palatului împărătesc şi cântă pentru a-şi manifesta entuziasmul. Împăratul, cu siguranţă, primeşte cu plăcerea aclamarea lor, pentru că aceste cântări ale oamenilor aflaţi dincolo de zidurile castelului vorbesc despre persoana lui. Dar acelaşi împărat preferă însutit mai mult, în taina inimii Sale, ceea ce i se spune la ureche”.

(Adaptare după părintele Dionisie Tatsis, Cuvintele Bătrânilor, Editura Renaşterea, 2013)