Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Pilda zilei Mărturisirile lui Augustin

Mărturisirile lui Augustin

Un articol de: Augustin Păunoiu - 14 Iun, 2019

„Iubesc o voce, o lumină, o mireasmă, o mâncare și o îmbrățișare când iubesc pe Dumnezeul meu. Anume vocea, lumina, mireasma, mâncarea, îmbrățișarea omului meu lăuntric, când Dumnezeu fulgeră sufletului meu o lumină pe care n‑o cuprinde spațiul, unde răsună o voce pe care nu o răpește timpul, unde miroase un parfum pe care nu‑l împrăștie suflarea vântului și unde se simt gustul unei mâncări pe care nu o micșorează lăcomia și îmbrățișări cărora săturarea nu le pune capăt. Iată ceea ce iubesc când iubesc pe Dumnezeul meu.”

Ați recunoscut autorul? Nu e greu. E cel care a scris lucrarea „Confesionnes”, „Mărturisiri”. E Fericitul Augustin, cel care va fi prăznuit sâmbătă în Biserica Ortodoxă.

Episcopul Hipponei nu a ajuns ușor la starea pe care o exprimă cuvintele citate mai sus. Au fost ani de căutări dureroase până când a ajuns să spună: „Nu te iubesc, Doamne cu o conștiință șovăielnică, ci cu una sigură”.

Chiar Augustin zice că multă vreme a întrebat stihiile creației: Cine este Dumnezeu? A întrebat mai întâi pământul, iar el i‑a răspuns: „«Nu sunt eu». „Același lucru mi‑au răspuns”, continuă Fericitul Augustin, „și cele ce sunt pe pământ. Atunci am întrebat marea și străfundurile și târâtoarele, iar ele mi‑au răspuns: «Nu suntem noi Dumnezeul tău, caută deasupra noastră». Am întrebat vântul care suflă și tot aerul cu locuitorii săi a zis: «Se înșală Anaximenes, eu nu sunt Dumnezeu». Am întrebat cerul, soarele, luna și stelele și ele mi‑au răspuns: «Nici noi nu suntem Dumnezeul pe care‑L cauți». Și am zis tuturor acestora care înconjoară ușile trupului meu: Spuneți‑mi despre Dumnezeul meu, ceea ce nu sunteți voi, spuneți‑mi ceva despre El. Și atunci toate au exclamat cu voce puternică: «El ne‑a făcut pe noi». Atunci am înțeles că întrebarea mea era cercetarea mea și răspunsul lor era frumusețea lor. Dumnezeu era adevărata viață și puterea mea”.