Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Pilda zilei Nejudecarea aproapelui

Nejudecarea aproapelui

Un articol de: Augustin Păunoiu - 13 Iul, 2018

În Evanghelia unde se relatează întâlnirea Mântuitorului cu tânărul bogat, la un moment dat, dându-și seama de dificultatea mântuirii, Apostolii Îl întreabă pe Hristos: Atunci, cine poate să se mântuiască? Pentru că, dacă exigențele divine sunt atât de mari, înseamnă că nu se mai poate mântui nici un om. Or, Hristos-Domnul ne-a asigurat că la Dumnezeu toate sunt cu putință, în sensul că rămânem la mila Lui. De aceea ar fi de subliniat aici și reversul că se poate mântui, grație imensei bunătăți divine, și cel care excelează în împlinirea constantă chiar și a unei singure fapte bune, cum ar fi, spre exemplu, milostenia, ca în cazul Sfântului Nicolae, ori prin curajul mărturisirii credinței cu prețul propriei vieți, așa cum au făcut martirii. Unii creștini s-au mântuit numai cu o singură virtute, pe care au realizat-o în cel mai înalt grad, cum ar fi, spre exemplu, blândețea ori sărăcia liber asumată. Patericul egiptean ne relatează un caz cu totul special al unui monah care nu prea se omora cu ascultările la mănăstire și își mai neglija și pravila monahală. Iar pe când se afla pe patul de moarte și au venit frații la el ca să-l mângâie și să-și ia la revedere de la el, văzându-l dispus să plece liniștit în lumea de dincolo, unul dintre ei chiar îl mustră, zicându-i: `Dar unde te grăbești, frate, să pleci așa de repede, că noi te știm că nu prea te-ai omorât cu ascultările călugărești!” Iar el i-a răspuns: așa este fraților, aveți dreptate, că am fost leneș la rugăciune și la ascultări, dar am făcut totuși un lucru pentru care cred că Dumnezeu îmi va acorda mila Lui. Să știți că eu de când am venit la mănăstire mi-am propus în sinea mea să nu mai judec pe nimeni, și cu ajutorul lui Dumnezeu am reușit. Și pentru că Domnul Iisus a zis: „Nu judecați, ca să nu fiți judecați” (Mt. 7, 1-2), cred Lui, din tot sufletul, că mă va judeca mai cu blândețe, fiindcă pe cât este de drept Dumnezeu, pe atât este și de bun și milos față de om.