Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Pilda zilei Nu renunța niciodată!

Nu renunța niciodată!

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Pilda zilei
Un articol de: Augustin Păunoiu - 25 Octombrie 2019

Este ciudat cum adesea puterea de a izbândi se naște din cele mai sfidătoare lovituri, din cele mai tăioase critici și din cele mai reci refuzuri. Cred că cei care au reușit să meargă mai departe cu visul lor sunt cei care pur și simplu nu au renunțat nici măcar o clipă la speranță. Vă invit să ne lăsăm inspirați de exemplele de mai jos și să perseverăm în lucrul nostru pentru ca într-o bună zi să trăim realitatea pe care ne-o dorim având ochii larg deschiși.

Mai mult decât o lecție de dezvoltare personală, experiențele personalităților care vor fi menționate în continuare reprezintă, de fapt, o reamintire de a nu pierde contactul cu acea chemare a vieții, cu acel gând, acea sclipire care se cere materializată…

Winston Churchill a rămas repetent în clasa a şasea și a pierdut toate competițiile electorale pentru funcții publice până când, la vârsta de 62 de ani, a devenit prim-ministru. Mai târziu, avea să scrie: „Nu renunța niciodată. Niciodată, niciodată, niciodată, niciodată, în nimic, mare sau mic, măreț sau neînsemnat. Nu renunța niciodată, cu excepţia cazurilor în care o faci pe considerente de onoare sau de bun simţ. Niciodată, niciodată, niciodată - nu renunța niciodată.”

Faimosul inventator american Thomas Edison era considerat de către profesorii săi „prea incapabil pentru a învăța ceva”. A fost concediat de la primele două locuri de muncă pentru că era „neproductiv”. Ca inventator, a avut 1.000 de încercări nereuşite până să reușească becul. Când un reporter l-a întrebat „Cum v-aţi simţit eșuând de 1.000 de ori?”, Edison a răspuns: „Nu am eșuat de 1.000 de ori, ci becul a fost o invenţie cu 1.000 de paşi”.

Celebrul dansator Fred Astaire a fost catalogat astfel de către directorul Metro-Goldwyn-Mayer, bine cunoscuta companie americană specializată în producția și distribuția de filme de cinema, în fața căreia, în 1933, a dat primul test: „Nu poate juca. Nu poate cânta. Uşor chel. Poate dansa puțin”. Mai târziu, Fred avea să spună: „Cu cât urci mai sus în carieră, cu atât îți sunt permise mai multe greșeli. Iar odată ajuns în vârf, dacă faci suficiente greșeli, acesta este considerat a fi stilul tău”.