Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Pilda zilei Şoimul şi monahul

Şoimul şi monahul

Un articol de: Augustin Păunoiu - 25 Ian, 2013

Cu prea multă uşurinţă considerăm că noi suntem cei care trebuie întotdeauna să primim de la alţii. Hristos spune însă în Noul Testament altceva: „Mai fericit este a da decât a lua“. Asta înseamnă că El vrea ca noi să fim în primul rând cei care dăruim, nu cei care primim.

 
Fiindcă dacă stăm să ne gândim, cel care dă este mai bogat decât cel care primeşte, pentru că ultimul nu are. Când eşti darnic, eşti bogat, când doar primeşti, eşti vrednic numai de milă.
 
Un pustnic a văzut odată într-o pădure un şoim. Pasărea ducea spre cuibul său o bucată de carne. Dar în zbor şoimul a zărit un pui de corb rănit şi, coborând, a rupt carnea în mai multe bucăţele, hrănind cu ea puiul neajutorat.
 
Pustnicul se minună de faptul că un şoim hrănea un corb şi se gândi: Dumnezeu mi-a dat un semn. El nu uită nici măcar de un pui de cioară rănit. Dumnezeu a făcut ca un şoim înspăimântător să ştie să hrănească o pasăre lipsită de ocrotire. Am înţeles cum Dumnezeu dă tuturor fiinţelor cele de care au trebuinţă: şi noi ne preocupăm într-atât de noi înşine… de acum încolo voi înceta să mai am grijă de mine. Dumnezeu m-a făcut să pricep ce am de făcut. Nu mai trebuie să-mi caut de mâncare. Dumnezeu nu lasă în părăsire pe nici una din creaturile sale: nu mă va abandona nici pe mine.
 
Zis şi făcut. Se aşeză în pădure şi nu se mai clinti din loc: se ruga şi iar se ruga, nemaifăcând nimic altceva. Rămase astfel trei zile şi trei nopţi, fără a mânca vreun pic sau a bea măcar un strop de apă, care trebuia adusă de la un izvor.
 
După o vreme, pustnicul era atât de slăbit, că nu mai era în stare nici să se ridice de la pământ. Cum era aşa de lipsit de putere, adormi. Şi în vis i se arătă un înger.
 
Fiinţa netrupească îl privi cu tristeţe şi îi grăi: Este adevărat că semnul cu cele două păsări era pentru tine. Dar tu trebuia să înveţi a urma pilda şoimului, nu a corbului!