Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Pilda zilei Vitezele vieții duhovnicești

Vitezele vieții duhovnicești

Un articol de: Augustin Păunoiu - 14 Iul, 2015

În viața duhovnicească funcționează alte legi decât în natură. Să mă explic. Urcușul duhovnicesc se face la altă viteză decât ai urca o coamă de deal. Pentru că el nu se termină într-o zi sau două, ci se întinde pe toată durata existenței noastre pământești. Ba continuă, la alți parametri, și în veșnicie. Confucius, celebrul gânditor chinez, spunea odată: „În viață nu contează câți pași faci pentru a atinge scopul dorit, important este să nu te oprești din mersul tău”. Iar când ești tânăr, și, firește, mersul tău spre Dumnezeu este mai grăbit, încât vrei să atingi iute cerul. Părinții pustiei au un îndemn pentru bătrânii care au ucenici. Ei spun așa: „Dacă veți vedea un frate tânăr urcându-se la cer degrabă, prin propria voie, trageți-l de picioare și aduceți-l pe pământ, că de nici un folos nu-i este”. Da, nevoința după propria minte nu ne zidește. Dimpotrivă, ne separă. Or, noi nu am învățat de la Hristos să facem performanță duhovnicească, ci să ne zidim unii pe alții în credință.

Un tânăr voia cândva să înveţe de la un părinte să picteze frescă. A adus la mănăstirea acestuia o traistă plină cu pensule şi culori, voind imediat, în ziua următoare să înceapă să lucreze. Părintele i-a cerut să-i dea traista, a încuiat-o în dulap, după care a pus cheia în buzunarul său. Ucenicul l-a întrebat, mirat: „Când începem?” „Întâi să trăim. Când vei fi iniţiat în taine, când vei descoperi viaţa cea nouă, aceea care nu apune, definitivă, euharistică, eclesială, o existenţă de comuniune, îţi va fi foarte uşor să o pictezi, să pui pe perete. Dacă nu o ai în tine, vei face doar decoraţiuni, cosmetică”.