Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Porţia de reclame obligatorii din autobuze

Porţia de reclame obligatorii din autobuze

Un articol de: Daniela Șontică - 30 Martie 2011

Când cineva te păcăleşte, trăieşti un sentiment de amărăciune cu privire la persoana lui, simţi nu că te-a umilit, deşi poate el are această senzaţie, ci că ţi-a înşelat aşteptările cu privire la el. Într-un fel, nici nu ar trebui să ne afecteze astfel de înşelări, pentru că, aşa cum citim prin sfaturile marilor duhovnici, ar trebui să avem suficientă maturitate încât să nu ne facem iluzii, pentru a nu fi deziluzionaţi, să nu avem aşteptări, pentru a nu fi înşelaţi în aşteptarea noastră. Desigur, teoria e mult mai uşoară decât sora ei vitregă, practica.

Apropo de practică, a asculta, a vedea ori a citi o reclamă este ceva la alegerea noastră, din câte ştim. Dacă nu avem chef, apăsăm pe buton şi fie luăm sonorul televizorului care derulează calupul de reclame şi ne vedem de alte treburi, fie schimbăm postul de radio pe care îl ascultam în momentul când a început difuzarea spotului publicitar, iar în cazul revistelor şi ziarelor, pur şi simplu dăm pagina mai departe dacă vederea şi studierea colţului destinat publicităţii nu ne interesează. Nici de reclamele out-door nu e aşa greu să faci abstracţie, deşi peisajul urban este destul de afectat de imensele sau de mai modestele panouri ce te îndeamnă la cine ştie ce marfă ori serviciu.

Ce facem însă cu reclamele audio-video, difuzate cu precizie de metronom în mijloacele de transport în comun terestre? Fie aglomeraţia cât de mare, iarna, vara, duminica, marţea, dacă circuli prin Bucureşti cu RATB-ul ţi s-a cam spulberat liniştea. Nu ne-a întrebat nimeni dacă dorim să ştim unde sunt medicamentele cele mai bune pentru noi (oricum, ideea de reclamă pentru medicamente este sinistră) şi nici dacă vrem să ştim tot felul de alte lucruri. Ele ne sunt însă supuse forţat atenţiei, în mod constant, mereu în aceleaşi puncte ale traseului, şi asta zi de zi. Înţelegem că regia de transport a primit bani pentru aceasta, dar mai înţelegem şi că noi am plătit biletul ori abonamentul, iar reclama n-am cerut-o nicidecum. Dacă nu există o regulă a bunului-simţ, ar trebui în orice caz să existe nişte reglementări legale pentru astfel de situaţii. Nu plătim să fim îndopaţi cu reclame în autobuzele patriei. Mă mir că lui Ceauşescu nu i-a venit o astfel de idee.