Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Postul ne pregăteşte sufletul spre a deveni peşteră sfinţită

Postul ne pregăteşte sufletul spre a deveni peşteră sfinţită

Un articol de: Arhim. Mihail Daniliuc - 25 Noi, 2013
În fiecare an, la începutul Postul Naşterii Domnului, răsfoind filele sinaxarului, ne întâlnim cu o pruncă adusă de bătrânii ei părinţi şi lăsată la Templu. Popular numim sărbătoarea Vovidenie, de la slavul введение, care ar însemna a introduce, a facilita accesul cuiva. Totuşi, pe lângă lumina sărbătorii, praznicul de la sfârşitul toamnei închinat Născătoarei de Dumnezeu conţine aspecte mai puţin cunoscute. Am cugetat mult la acest eveniment din viaţa Fecioarei Maria, dar şi la clipele nu foarte plăcute când Sfinţii Ioachim şi Ana au luat această decizie. Bănuiesc că nu le-a fost tocmai uşor să se despartă de unica şi dorita lor fiică în perioada când copila crescuse şi putea să-şi manifeste plenar gândurile, sentimentele, bucuriile, emoţiile şi, de ce nu, giumbuşlucurile vârstei celei fără de vicleşug. Au pus împlinirea făgăduinţei mai presus de propria lor fericire. Tind să cred, omeneşte gândind, că îndeosebi Ana, ca orice mamă, a suferit. Dar suferinţa s-a transformat în bucurie, căci Duhul Sfânt le-a desluşit rosturile şederii în lăcaşul dumnezeiesc al binecuvântatei lor odrasle, Maria. Chiar aşa, ce căuta o copilă de doar trei ani la Templu? Pentru ce motive Maria şi-a părăsit casa tatălui ei, schimbând-o cu cea a Tatălui Ceresc? Preabuna sa mamă o putea educa mai bine ca nimeni altcineva, căci a dorit-o nespus, a purtat-o în pântece, a alăptat-o, i-a vegheat somnul şi fiecare suflare. 
 
Prezenţa micuţei în Templu avea o altă menire, mult mai înaltă, înţeleasă duhovniceşte de bătrânii ei părinţi, prin inspiraţie divină. Altfel nu putem înţelege de ce şi-au încredinţat odorul unor străini. Raportat la zilele noastre, care dintre mamele ce vor citi aceste smerite rânduri s-ar încumeta să-şi lase vlăstarul drag, la doar trei anişori, într-o mănăstire, să fie crescut de nişte maici? Nu încape vorbă că monahiile nu ar fi capabile de aceasta (ba unele chiar slujesc în orfelinate ori aziluri, cu deplină dragoste), ci am în vedere aici tăria unei mamei dispuse la o astfel de jertfă. Totuşi Ana a avut forţa s-o facă. De ce? Duhul Sfânt a lămurit-o pe ea, dar şi pe noi. Fecioara Maria trebuia adusă ca să stea în Casa Domnului, deoarece atât Templul din Vechiul Testament, cât şi Maica Domnului înfăţişează taina întrupării Mântuitorului Hristos. Templul din Ierusalim era imaginea zidită a tainei venirii Izbăvitorului în această lume, fapt învederat de cuvintele Domnului, rostite înainte de moartea Sa pe Cruce: „Dărâmaţi acest templu şi eu în trei zile îl voi rezidi“, prin care nu făcea referire la templu ca zidire, ci la trupul Său. Aşadar, relaţia tainică dintre templu, ca spaţiu al locuirii lui Dumnezeu pe pământ, şi trupul lui Hristos luat din umanitate este mijlocită de Maica Domnului. De aceea, înainte de Crăciun, nu putem vorbi de întruparea Mântuitorului fără a aminti mai întâi de Templul Vechiului Legământ ca fiind o prefigurare a înomenirii lui Hristos. De ce Fecioara Maria a trebuit să intre în Templu? Era necesar ca Maria, prunca, să fie iniţiată în taina Templului, deoarece nu peste mult timp ea însăşi va deveni „templu“ al prezenţei lui Dumnezeu în lume. Din ea Hristos, Cel veşnic de zile, a împrumutat trup omenesc. Aceasta este cea mai evidentă legătură dintre Templu şi Naşterea lui Hristos, pe care o vom sărbători la sfârşitul postului.
 
Prin urmare, Fecioara Maria a învăţat în Templu să devină ea însăşi lăcaş sfinţit. Nu va izbuti nimeni să trăiască profund un eveniment, dacă nu-l întâmpină cum se cuvine. Fecioara Maria se pregăteşte în Templu tocmai în vederea acestui unic eveniment din istoria umanităţii: întâlnirea cu Mântuitorul Hristos. Ea iese din obişnuitul cotidian, oferindu-şi, cu toată disponibilitatea, fiinţa plenară pentru a-L naşte pe Cel mai presus de fiinţă. Aşadar, Intrarea în Templu a Sfintei Fecioare constituie un popas duhovnicesc, în care Biserica ne arată semnificaţia acestui post: pregătirea sufletelor noastre spre a deveni peşteră sfinţită, în care să Se nască duhovniceşte Hristos, Pruncul Dumnezeiesc, Care nepământean coboară din Slava cerească în peştera Betleemului, înomenindu-Se pentru noi, ca pe noi să ne îndumnezeiască.