Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Povestea celor trei tineri

Povestea celor trei tineri

Un articol de: Ziarul Lumina - 08 Ian, 2016

Nu există slujbă a Utreniei la care, în cântarea a şaptea, să nu se facă pomenire de tinerii aflaţi în cuptorul de foc şi credinţa lor neclintită în Dumnezeu. Cunoaşteţi cu toţii povestea lor. Trei băieţi iudei din familii nobile, care au fost duşi cu forţa în Babilon, trataţi şi hrăniţi bine de rege, refuză să aducă adorare statuii conducătorului. Sunt imediat denunţaţi de caldei şi, pentru că rămân neînduplecaţi în atitudinea lor, sunt înlănţuiţi şi aruncaţi în cuptorul cu foc aprins. Dar să-l lăsăm pe prorocul Daniil să povestească el ce s-a întâmplat mai departe: „Iată patru bărbaţi dezlegaţi, umblând prin mijlocul cuptorului, nevătămaţi, lăudau şi binecuvântau pe Dumnezeu” (Daniil 3, 25). Ce se întâmplase? De ce erau acum patru? „Un înger al Domnului coborâse cu ei în cuptor şi le-a suflat în mijlocul cuptorului ca o răcoare de adiere şi de rouă, aşa că focul nu i-a mai atins; nu le-a mai pricinuit nici dureri, nici teamă” (Cântarea celor trei tineri 1, 26). Şi cei trei cântau imnul care şi astăzi se recită în canonul Utreniei.

De ce ar trebui să ne intereseze pe noi isprava unor băieţi care au trăit cu 460 de ani îna­intea lui Hristos?

Sfântul Ioan Gură de Aur îi ia ca exemplu pe aceşti tineri dovedind că nimic din ceea ce ne este exterior nu ne poate face rău, nici închisoarea, nici îndepărtarea de patrie, nici singurătatea, nici pierderea puterii. Ceea ce îi distinge pe cei trei tineri este încrederea lor în Dumnezeu. Pentru că rămân neclintiţi în Dumnezeu, situaţiile nefavorabile nu pot să le pricinuiască nici un fel de daună. Credinţa în Dumnezeu induce un mod drept de a gândi lucrurile, o atitudine dreaptă a spiritului cu privire la patrie, posesie, rude şi libertate exterioară.

Cu siguranţă, nici noi, nici tinerii din ziua de astăzi nu vom fi aruncaţi într-un foc material, dar situaţia celor trei iudei din cuptor poate fi o imagine a experienţei noastre existenţiale. Focul poate fi nu doar material. Poate reprezenta o pasiune, sexualitate sau agresivitate. Atunci când în noi se cască o prăpastie între spiritualitate şi instinct, între conştient şi impuls, între o normalitate calmă şi violenţa unei pasiuni, avem senzaţia că suntem într-un cuptor în care suntem consumaţi de pasiunile noastre.

Or, imaginea celor trei tineri în cuptor spune că încrederea în Dumnezeu ne protejează de flăcările pasiunilor noastre şi ne face să le vedem în lumina lor dreaptă. Ele pot să ne înflăcăreze emoţiile. Dar în văpaia focului există în noi o sferă intimă la care focul nu are acces. Este locul unde stă îngerul nostru, locul în care Dumnezeu Însuşi locuieşte în noi.

Încrederea în Dumnezeu ne conduce, pe de o parte, într-un mediu neatins de patimi, de pasiuni şi ne permite în acelaşi timp să vedem lucrurile în mod drept. Când Îl am pe Dumnezeu ca susţinere, nu mai am nevoie de sprijinul reprezentat de posesia bunurilor, nici nu mai trebuie să mă ataşez de persoanele sau de obiceiurile care mi-au însoţit creşterea. Încrederea în Dumnezeu mă conduce spre libertatea pe care cei trei băieţi iudei au demonstrat că o au în faţa regelui idolatru.

A avea încredere în Dumnezeu înseamnă a fi şi în sintonie cu El, a fi mulţumiţi de ceea ce Dumnezeu ne dă, de ceea ce El ne cere şi aşteaptă de la noi. Încrederea în Dumnezeu constă în a avea o percepţie dreaptă a ­realităţii. Aceasta ne eliberează de puterea regilor de pe pământ, ne eliberează de persoanele care cred că pot decide în viaţa noastră blocându-ne credinţa spre desăvârşire. (Augustin ­Pău­noiu, după volumul „Să nu-ţi faci rău”, Anselm Grűn, Galaxia Gutenberg, 2008)