Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Praguri şi căpăţâni

Praguri şi căpăţâni

Un articol de: Dan Cârlea - 22 Apr, 2008

▲ Mergem, când bătrâneşte, când în pas vioi, pe urmele altora, cu aerul că descoperim noi teritorii ▲

Una din dorinţele mai mult sau mai puţin conştientizate ale părinţilor este să-şi ferească urmaşii de greşelile pe care le-au făcut ei.

Să-i protejeze. Să le transplanteze maturitatea şi experienţa lor, să-i facă înţelepţi încă din şcoala generală. Eşecul acestui demeres este de notorietate şi totuşi trecem toţi prin asta, suferim când cei mici dau cu capul direct în aceleaşi praguri în care am dat şi noi, sau în altele, mai moderne. La nivel social, se vede treaba că se întâmplă taman la fel ca în planul individual. Ţinem cu tot dinadinsul să mergem aproape fix pe urmele altora care au făcut, acum 30-50 de ani, ce facem noi astăzi. Nu putem arde etapele, trebuie să le parcurgem, chiar dacă ştim rezultatele fiecăreia în parte.

În materie de capitalism, ceea ce s-a petrecut după revoluţie a semănat binişor cu ceea ce numim capitalism sălbatic, epuizat de zeci de ani în ţările dezvoltate. Şi nici în prezent nu s-a trecut complet de etapa aceasta. E drept, nu li se mai dau greviştilor gloanţe ca în anii â30, dar mulţi angajaţi ai marilor corporaţii, bănci şi firme de succes beneficiază numai pe hârtie de dreptul de a lucra doar 8 ore pe zi. În fapt, mulţi tineri pleacă la serviciu la ora 8 şi vin acasă la ora 21.

În materie de învăţământ, ce să mai spunem, de atâtea ori s-a schimbat sistemul, încât am pierdut şirul. Ba cu o treaptă, ba cu două, ba cu note, ba calificative, ba Dumnezeu mai ştie cum. Nu s-a înţeles necesitatea ca fiecare copil să fie canalizat spre şcoala potrivită funcţie de aptitudinile lui, să i se facă dosar psihologic şi încă de la prima clasă de liceu să o ia în direcţia în care are şanse maxime de dezvoltare. O dată la câţiva ani, e câte-o facultate la modă: a fost Medicina, a fost Dreptul, a fost ASE-ul, a fost Psihologia, a fost Jurnalismul. Acum se pare că este SNSPA-ul. Toate fetişoarele timide se duc la SNSPA, visând să ajungă lideri politici sau mari funcţionari UE. Tot e bine, până acum vreo câţiva ani vroiau să se facă modele, să se plimbe botoase, ostenite de succese şi inaccesibile (hei, până la un punct, să nu exagerăm) pe podiumurile caselor de modă şi să învârtă banii cu lopata în reşedinţele din Milano, New York şi câte două săptămâni pe an să iasă la fiţe prin Bucureşti.

Când vine vorba de alimentaţie, alt dezastru. Ce contează că lumea cu pretenţii din vest s-a deşteptat şi a mai lăsat fast-food-urile, noi abia le-am descoperit. În SUA, de la un nivel financiar şi de cultură în sus, te duci la sală, faci jogging, saună, mănânci controlat şi adecvat consumului şi metabolismului propriu, ieşi la aer curat. La noi, cum ai dat de bani nu te mai dai jos din jeep, în week-end îţi duci copiii la Mc. sau te lipeşti de grătarul cu ceafă şi mici, în curtea de 400 de mp a casei tip ANL dintre blocuri, pe care, cu mândrie, o numeşti vilă.

La capitolul mass-media, tabloidizarea a pus stăpânire pe mai toate ziarele şi televiziunile. Vedem un amestec de amatorism şi kitsch, opus principiului ultraspecializării după care funcţionează lucrurile în ţările spre care ne uităm cu admiraţie. Nu e vorbă, au şi ei parte de porţia zilnică de panaramă, de concursuri cu adulţi care se târăsc prin tuburi de plastic şi aleargă pe saltele care plutesc în piscine sau fugăriţi de câte-un bouţ de care nu au cum să se apere decât prin cocoţarea pe gardurile din spatele cărora publicul urlă în delir, dar au şi publicaţii deosebit de serioase, unde fiecare ştie ce spune. La noi, analiştii sunt nişte inşi deştepţi şi suficient de curajoşi încât să se pronunţe în orice subiect sunt solicitaţi. Şi chiar dacă nu sunt întrebaţi. Rar vezi pe câte-o problemă să apară un tip care să fie specialist, limitându-se numai la respectivul domeniu. Şi pe care să nu-l vezi apărând şi mâine, şi poimâine, la alte discuţii, de la politică internă la economie, de la fotbal la cultură. Şi, probabil, dacă lucrurile ar fi prea specializate şi dezosate de orice structură circărească, s-ar plictisi marele public. Aşa că, mergem, când bătrâneşte, când în pas vioi, pe urmele altora, cu aerul că descoperim noi teritorii.