Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Presa online

Presa online

Un articol de: Alexandru Pripon - 23 Iun, 2010

Un mare avantaj al internetului este faptul că oferă acces la varianta electronică a majorităţii publicaţiilor tipărite. E drept, poate nu apar pe site-urile dedicate chiar toate articolele, dar cele considerate importante pot fi citite fără probleme. Este un exerciţiu foarte interesant pentru o persoană care îşi propune, de exemplu, să compare modalitatea în care tratează aceleaşi subiecte ziarele cu politici editoriale diferite. Va remarca, astfel, faptul că, privit din puncte cardinale opuse, un lucru poate fi şi alb, şi negru. Depinde doar de ceea ce trebuie demonstrat. Este manipulare, veţi spune. Nu, vi se va răspunde, este un punct de vedere subiectiv, pus în slujba informării corecte a cititorului. Ceea ce înseamnă, probabil, altceva...

Eu mi-am propus (şi am regretat, după aceea) să observ felul în care oglindeşte presa laică activităţile specifice credinţei noastre. Am înţeles, nu după mult timp, că deontologia jurnalistică este greu de extras, adesea, din manuale, preferându-se o variantă a ei uşor edulcorată. O variantă care permite, de exemplu, publicarea unui articol nedocumentat şi răuvoitor, numai bun de folosit ca material demonstrativ în facultatea de jurnalism, cu menţiunea: aşa nu! Căci, pe lângă unele atitudini corecte, am remarcat o sumedenie de comportamente ciudate, persiflante şi în necunoştinţă de cauză, urmărind un scop nedefinit. Oare ce poate reieşi dintr-un text conceput în acest fel? Probabil faptul că se poate profita, pentru a vinde un ziar, de purtarea paşnică, specific creştină, a naţiunii ale cărei sentimente religioase sunt ironizate.

Îmi este greu să înţeleg de ce, în ultimul timp, a devenit necesară împărţirea cititorilor unei publicaţii în grupări pro şi contra. Dacă veţi urmări paginile de comentarii ale ziarelor online, veţi remarca nu un feedback firesc, ci adevărate războaie, certuri între simpatizanţi şi opozanţi, depăşind, adesea, limitele bunei-cuviinţe. Aceasta, însă, mai mult în cazul articolelor politice sau sociale. Atunci când este publicat un material defăimător la adresa Bisericii şi a credinţei, apar, invariabil, multe persoane dispuse să îi dea credit autorului, copleşindu-l sub o ploaie de invective pe cel care ar avea curajul să afirme altceva. De aceea, pe bună dreptate, prezenţa creştinilor adevăraţi în astfel de spaţii este redusă, aceştia citind doar şi constatând, cu amărăciune, în ce fel a ajuns să fie ponegrită credinţa noastră.

Am citit multe atacuri la adresa clerului. Reţeta este simplă: se porneşte de la un caz izolat, deloc reprezentativ, apoi se generalizează, contrar logicii, afirmându-se: "aşa sunt toţi". Cuvântul "preot" este extrem de rar folosit, preferându-se peiorativul "popă". Rar am văzut menţionate activităţile demne de laudă ale unui slujitor al lui Dumnezeu, cu toate că sunt atât de multe. Am constatat, însă, "vânarea" oricărei inadvertenţe, fie ea şi născocită, pentru a se ponegri, apoi, o întreagă instituţie. Şi (poate că nu am fost eu atent) nu am remarcat să apară vreun articol lămuritor, măcar în virtutea dreptului la replică, în care să fie corijate unele informaţii eronate sau trunchiate prezente în materialele scrise în mod incorect.

Cei mai mulţi jurnalişti au câte un blog, un site folosit pentru a publica articole şi idei, altele decât cele care apar în ziar. Este un spaţiu ceva mai confortabil, unde nu se mai acordă o atenţie prea mare exprimării şi, mai ales, unde nu mai există corectori, oameni pricepuţi la gramatică, pregătiţi să îndrepte unele greşeli. De asemenea, neexistând nimeni care să le remarce înainte de publicare, se pot strecura grave erori de fond. Vreţi să vedeţi cum scrie cu adevărat ziaristul preferat? Citiţi-i blogul. S-ar putea să aveţi surpriza de a observa că a evitat câteva lecţii de limba română, dar şi de logică, cel puţin aşa reieşind din felul în care îşi redactează postările pe blog. Erorile pot fi rodul grabei, vor spune unii. Sau al lipsei de concentrare, vor spune alţii. Noi nu spunem nimic, mulţumindu-ne doar să afirmăm că unele atacuri îndreptate împotriva Bisericii, prezente pe site-urile menţionate, nici nu merită un răspuns. Pot fi catalogate doar ca nişte păreri personale şi, ca orice gânduri fără valoare, ar trebui păstrate pentru sine, fără a mai fi expuse eventualilor cititori.

În unele situaţii, sunt câţiva jurnalişti care, în loc să se documenteze, preferă să apeleze la propria memorie. Vorbind despre cultul creştin ortodox, prezintă câteva superstiţii despre care au auzit cândva, în mediul laic, expunându-le cu aerul unor intelectuali scârbiţi de lipsa de inteligenţă ce îi înconjoară. Şi este greu să lupţi cu aşa ceva, neştiind ce anume trebuie corijat: atitudinea autorului sau cunoştinţele sale referitoare la religie. Ne-ar tenta, totuşi, să invităm câţiva ziarişti la o seamă de lecţii din cadrul programului "Hristos împărtăşit copiilor". Vor găsi acolo tineri care ştiu mult mai multe decât ei, măcar în acest domeniu. Poate că, astfel, vor fi motivaţi ca, pe viitor, să nu mai înveşmânteze tot felul de aberaţii în haine de informaţii verificate.

Internetul, cu bune şi cu rele, este o poartă spre un alt tărâm. Unul în care cenzura nu există şi constrângerile sunt prea puţine. Este bine aşa, atât timp cât trecătorii pe acel tărâm sunt cinstiţi cu ei înşişi şi cu alţii. Răsfoind publicaţiile online, citind postări pe bloguri şi comentarii, ajungem la o singură concluzie: adevărul este în noi. Uneori atât de bine ascuns, încât e nevoie de multă strădanie pentru a-l descoperi. Şi în nici un caz nu avem nevoie de opiniile unor aşa-numiţi jurnalişti, care să ne înveţe ce şi cum să gândim, dându-ne informaţii (a se citi bârfe de duzină) neverificate şi tendenţioase. Cel puţin aşa cred eu, un preot care nu caută adevărul pe internet.