Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Protosinghelul Tit Moldovan, un duhovnic mărturisitor (II)

Protosinghelul Tit Moldovan, un duhovnic mărturisitor (II)

Era un om pastoral şi binevoitor. Din puţinul mănăstirii ajuta şi pe alţii, iar printre oaspeţii perioadei respective s-a numărat şi un general de la Odesa, stabilit în zona Polovragilor.

Vizitele sale în obşte n-au rămas neobservate de regimul opresiv aflat la putere în România. S-au ţesut tot felul de acuzaţii, care până la urmă au dus la arestarea stareţului Tit.

Cu puţin timp înainte venise la Mănăstirea Polovragi, cu prilejul sărbătorii Naşterii Domnului, mama părintelui Tit, Ludovica. Era bolnavă şi părea să nu mai aibă scăpare. Atunci părintele Tit, în consultare cu mitropolitul Firmilian, a hotărât să o călugărească. Au chemat la Polovragi pe stareţa Tismanei, Tatiana, şi pe Nicodima monahia, secretară, care au luat-o sub mantie pe mama părintelui, devenită monahia Anastasia (născută la 17 februarie 1887 - † 11 ianuarie 1956). Îndată după tunderea în monahism a trecut la cele veşnice, înveşmântată în mantia de călugăriţă.

A urmat vremea încercărilor. Stareţul de la Polovragi s-a numărat printre mărturisitorii temniţelor comuniste. A trecut prin momente dificile, la limită, cum s-ar spune. Trudea din greu, la culesul stufului în Deltă, dar a suferit mai ales la Aiud, în temniţa neprimitoare. A îndurat muncile închisorii alături de arhimandritul Benedict Ghiuş, arhidiaconul Bartolomeu Anania, pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, părinţii Veniamin Nicolae, Grigore Băbuş, Gherasim Iscu de la Tismana şi mulţi alţii.

Cei apropiaţi au adus mărturia că de multe ori oferea în timpul detenţiei bucata sa de pâine părinţilor Benedict Ghiuş şi Veniamin Nicolae, care erau foarte fragili cu sănătatea, având probleme serioase cu plămânii. După eliberarea din închisoare a fost chemat de binefăcătorul său, mitropolitul Firmilian Marin, preot slujitor la Catedrala mitropolitană din Craiova şi apoi administrator la via mitropoliei - "Prisaca", unde a organizat o gospodărie model şi un paraclis cercetat de credincioşi. La îndemnul şi cu binecuvântarea bunului mitropolit Firmilian, a urmat cursurile Institutului Teologic de Grad Universitar din Sibiu, pregătind la absolvire o lucrare documentată de licenţă, cu subiectul Viaţa şi nevoinţele Cuviosului Nicodim de la Tismana. Datorită vredniciilor sale a fost numit stareţ la Mănăstirea Lainici, unde a iniţiat lucrări ample de restaurare şi înfrumuseţare. La sfârşitul anilor â60 îl întâlnim şi în calitatea de preşedinte al Consistoriului Monahal al Arhiepiscopiei Craiovei.

În perioada 1968-1972 mitropolitul Firmilian, care-l aprecia în mod deosebit, a încercat de mai multe ori să-l propună pentru slujirea arhierească. Cazierul părintelui Tit, fost deţinut politic, îi era potrivnic, iar unii neprieteni s-au opus cu vehemenţă prin felurite metode.

După trecerea la cele veşnice a mitropolitului Firmilian (†1972), protosinghelul Tit a fost pentru un an slujitor la Mănăstirea Gura Motrului, apoi i-a cerut binecuvântare noului mitropolit al Olteniei, Teoctist Arăpaşu, să plece în satul Turdaş (satul de obârşie al mamei sale), timp în care a ctitorit din temelii biserica din satul natal, Asinip. Biserica a fost târnosită la 28 iunie 1984 de către episcopul Emilian Birdaş, cu peste 30 de preoţi şi mulţime de credincioşi. Epsicopul de Alba a venit la sfinţire însoţit de corul Catedralei episcopale, care a cântat alternativ cu cele 30 de călugăriţe venite de la Mănăstirea Ţigăneşti. Pentru sărbătoarea sfinţirii, monahiile Filofteia şi Rafaela Potcoavă de la Ţigăneşti, nepoatele părintelui profesor Dumitru Stăniloae, au ţesut peste 100 de prosoape tradiţionale româneşti, legate cu panglici tricolore, care au fost împărţite clericilor, călugăriţelor şi coriştilor.

În anul 1975, patriarhul Justinian, încântat de ctitorirea bisericii (finalizată şi pictată în anii următori), l-a chemat pe protosinghelul Tit ca slujitor la Catedrala patriarhală, fiind încadrat mai întâi în post de cântăreţ, alături de vestitul arhidiacon Vladimir Trandafir.

Aceeaşi grijă deosebită şi evlavie faţă de Cuviosul Dimitrie cel Nou a manifestat-o părintele Tit, ca şi la vârsta de 15 ani. Se ruga stăruitor, cunoscând pe dinafară paraclisul sfântului. Mulţi credincioşi din Capitală l-au avut duhovnic şi povăţuitor pe calea mântuirii.

Datorită unor probleme de sănătate s-a transferat la Mănăstirea Ţigăneşti, ca preot slujitor şi duhovnic al maicilor. Din anul 1978 a săvârşit Sfânta Liturghie aproape în fiecare zi, până în 1985.

A fost perioada în care s-a rugat mult şi i-a sfătuit şi pe alţii să o facă. Era un monah primitor şi milostiv. A ajutat mulţi seminarişti, studenţi teologi, doctoranzi, prin cuvânt şi faptă. Avea tact pastoral şi puterea cuvântului, care lumina inimile şi tămăduia rănile sufleteşti.

Au fost şi încercări în perioada vieţuirii la Ţigăneşti. Periodic Securitatea era informată eronat de persoane răuvoitoare care nu doreau rămânerea părintelui în această mănăstire din apropierea Capitalei.

În 1985, aflat încă la Mănăstirea Ţigăneşti, începe construirea unei importante biserici în satul Turdaş (locul naşterii mamei sale), unde păstorise cu ani în urmă (din 1973 până în 1975). Piatra de temelie a fost pusă la praznicul Înălţării Domnului, iar până la sfârşitul anului biserica era deja acoperită. A fost sfinţită la 6 mai 1990, paroh fiind ucenicul părintelui Tit, preotul Adrian Mărginean. Cu binecuvântarea episcopului Emilian, protosinghelul Tit Moldovan a fost pictat în locul rezervat ctitorilor din interiorul bisericii.

Agravarea stării de sănătate şi anumite furtuni sufleteşti l-au determinat să ceară transferul în Episcopia Tomisului şi a Dunării de Jos, stabilindu-se la Mănăstirea Cocoşu, jud. Tulcea, unde socotea că atmosfera şi clima îi vor fi favorabile. Din nefericire n-a fost aşa!

În anul 1987, în urma unei paralizii, a fost internat în câteva spitale din Bucureşti, unde i s-au oferit îngrijirile necesare. Mulţi credincioşi l-au vizitat în acele zile, iar uneori medicii şi asistenţii rămâneau uimiţi de adevăratul pelerinaj creat ad-hoc la patul de suferinţă al unui monah bolnav.

În cele din urmă a cerut să fie dus într-o chilie de la Mănăstirea Ţigăneşti, unde şi-a dat duhul la 5 august 1987, în aceeaşi zi cu Sfântul Ioan Iacob, care trecuse pragul veşniciei cu 27 de ani înainte.

Tot într-o zi de 5 august, în ajunul Schimbării la Faţă, primise tunderea în cinul monahal, prin mâinile bunului său părinte duhovnicesc, protosinghelul Gherasim Bica. Trecuseră de atunci aproape 40 de ani.

La slujba prohodirii, din 7 august 1987, s-au adunat la Mănăstirea Ţigăneşti numeroşi preoţi, monahi, prieteni, ucenici, cunoscuţi.

Dintre cei prezenţi amintim: arhimandritul Bartolomeu Anania (prieten de la Polovragi şi coleg de detenţie), pr. Ioan Andreicuţ, vicar-administrativ al Episcopiei de Alba Iulia (reprezentantul episcopului Emilian Birdaş, împreună cu alţi patru clerici din Eparhia de Alba-Iulia), arhimandritul Chesarie Gheorghiescu, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Bucureştilor, arhimandritul Grigorie Băbuş, directorul Bibliotecii Sfântului Sinod şi fost coleg de detenţie, arhimandritul dr. Irineu Cheorbeja, consilier patriarhal, arhimandritul Ştefan Guşă, delegatul Episcopiei Tomisului şi Dunării de Jos, protosinghelul Rafael Ghiţă de la Catedrala patriarhală, protosinghelul Justinian Cârstoiu, secretarul Mănăstirii Neamţ şi ucenic apropiat, protosinghelul Nicodim Dimulescu de la Mănăstirea Crasna şi părinţii din soborul mănăstirii, pr. prof. Dumitru Radu, arhidiacon prof. Petre I. David, procurorul Ioan Dăneţ, fost coleg al părintelui şi mulţi alţii. Un grup de călugăriţe de la Mănăstirea Polovragi împreună cu stareţa, stavrofora Fevronia Filip, au fost de faţă alături de reprezentanţi ai altor mănăstiri din Oltenia.

Deşi protosinghelul Tit Moldovan a fost îngropat aproape de bisericuţa cimitirului Mănăstirii Ţigăneşti, cu hramul "Sfânta Treime", unde aşteaptă ziua cea mare a Învierii, cei apropiaţi ai săi mărturisesc că părintele Tit ar fi dorit să fie îngropat la Mănăstirea Polovragi, lângă mama sa, monahia Anastasia, în locul unde a trăit cele mai mari bucurii ale vieţii sale.

Protosinghelul Tit Moldovan a fost un duhovnic apreciat şi ascultat, bun slujitor, stareţ harnic şi primitor, sfătuitor şi multora ajutător. Un mărturisitor din temniţele comuniste.