Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Pulheria, evlavioasa și faimoasa împărăteasă

Pulheria, evlavioasa și faimoasa împărăteasă

În primele secole creștine, starea socială a femeilor cinstitoare ale Preasfintei Fecioare Maria urca de la cele de rând până la familia imperială. Cu toate că nici una dintre acestea nu şi-a spus propria poveste, Biserica le-a cinstit memoria, iar pe unele le-a aşezat în calendar, aşa cum este cazul cunoscutei împărătese bizantine Pulheria, printre cele dintâi din rândul împărăteselor.

Născută în 399, Pulheria a fost sora mai mare a împăratului Teodosie al II-lea, care a venit pe lume cu doi ani mai târziu. În 408, tatăl lor, împăratul Arcadie, a murit, lăsându-i orfani, dar moştenitori ai tronului1. Dându-şi seama că de acum va avea de jucat un rol însemnat în administraţia Imperiului Bizantin, Pulheria s-a dăruit cu tot sufletul lui Hristos, punându-şi darurile şi rangul în slujba imperiului, dar mai ales a Bisericii. Înţeleaptă, plină de sârguinţă pentru credinţa ortodoxă și deschisă diplomației vremii, Pulheria vorbea şi scria în greceşte şi latineşte. În 414, deşi nu avea decât 15 ani, a primit titlul de Augusta din partea Senatului, încredinţându-i-se ocrotirea fratelui mai mic, viitorul împărat Teodosie, până ce va fi împlinit vârsta majoratului spre a putea domni. În acea vreme, Pulheria a făcut legământ de feciorie, pe care l-a pecetluit, rânduind să se facă o minunată masă de aur cu pietre nestemate pentru marea biserică din cetatea Constantinopolului. Surorile ei, Arcadia şi Marina, au făcut şi ele legământ de feciorie, încât să nu­-şi ia niciodată bărbaţi care să poată pretinde tronul imperial. Una dintre paginile de sinaxar afirmă despre Pulheria: `Era orfană de la nouă ani, dar educaţia ei s-a potrivit cu însuşirile firii sale, iar isteţimea, virtutea şi iscusinţa ei întru chivernisire erau de pe atunci coapte. Înlocuia lipsa de experienţă prin înţelepciune şi iuţimea înţelegerii”2. Augusta Pulheria supraveghea educaţia fratelui ei şi-i sprijinea creşterea duhovnicească în credinţa creştină.

Teodosie al II-lea, cunoscut şi sub numele de Teodosie cel Tânăr (chiar și Teodosie cel Mic), pe când avea doar şapte ani, a fost proclamat August. După moartea tatălui său, protecţia sa a fost asigurată timp de şase ani de un colegiu de demnitari, în fruntea căruia era Anthemius, prefectul Pretoriului, care activa ca Regent. Educaţia tânărului prinţ se afla în sarcina lui Antiochus. De numele lui Anthemius este legată construirea laturei vestice a zidului Constantinopolului, lucrare foarte importantă în epocă. Iniţiativa a fost una din marile realizări şi servicii aduse imperiului de către Anthemius. El a restabilit armonia între Curţile de la Ravenna şi Constantinopol şi un nou tratat a fost încheiat pentru asigurarea păcii la frontiera cu Persia. După anul 414, Regentul, încărcat de atâtea merite, s-a retras din această importantă funcţie sau a murit, întrucât numele său nu mai apare în documentele vremii3.

Prefectura Pretoriului era asigurată mai întâi de patriciul Aurelian, după care, la 4 iulie 414, Pulheria a devenit Augustă. Ea îşi va asuma şi regenţa în numele fratelui ei. Mai mare doar cu doi ani faţă de Teodosie, Augusta va guverna de fapt imperiul aproape patruzeci de ani. Pulheria a fost cea care a supravegheat îndeaproape tinerețea lui Teodosie al II-lea, căutând să-l protejeze de intrigile de la Curte, cărora, fiind firea lui slabă, le-ar fi căzut pradă uşoară.

În istoria milenară a Bizanţului, cultura, sub diferitele ei forme, a reprezentat o preocupare statornică pentru majoritatea împăraţilor. Înființarea Universităţii din Constantinopol şi publicarea Codexului Teodosian rămân momente de referință în istoria civilizaţiei Imperiului Bizantin.

Întemeiată de Teodosie al II-lea, restaurată în secolul al IX-lea, protejată de Constantin Porfirogenetul, Şcoala Superioară din Constantinopol, în ciuda multor vicisitudini, a dăinuit până la căderea imperiului (1453). Afirmarea ei începând cu secolul al V-lea, într-o perioadă în care vechile şcoli ale lumii romane se închideau, rămâne în istorie un simbol în jurul căruia s-au grupat cele mai luminate și înțelepte personalități spirituale ale imperiului4.

De asemenea, pentru a contura un model al felului în care femeile antice se apropiau de cultul Preacuratei Fecioare Maria trebuie să ţinem cont de modul în care era cinstită de diferitele clase sociale. Ce determina o femeie, fie ea din familia imperială sau din una de rând, să vadă în Fecioara Maria modelul de urmat.

Cea mai devotată slujitoare a Preasfintei Fecioare Maria din antichitatea creștină a fost Augusta Pulheria, fiică și soră de împărat. Influenţa sa în contextul Sinoadelor Ecumenice de la Efes (431) şi Calcedon (451) este interesantă şi demnă de a fi reconsiderată.

Pulheria este văzută cel mai des ca promotoarea şi întemeietoarea cultului Fecioarei Maria în întreg Imperiul Bizantin5. Ea a sprijinit ridicarea a trei mari biserici închinate Fecioarei Maria: Altarul din Vlaherne, Hodegoi şi Khalkoprateia, şi a adus importante relicve şi moaşte din Răsărit, printre care şi Acoperământul Maicii Domnului, apelând personal la conducătorul Bisericii Ierusalimitene, Iuvenalie6.

Activitatea filantropică a Pulheriei îndreptată spre Biserică și spre oamenii nevoiași, dorinţa ei de a găsi lucruri care au aparţinut Fecioarei Maria şi ctitoriile din Constantinopol mărturisesc legătura ei specială cu ortopraxia și dreapta credință. Angajarea ei în disputele Sinoadelor Ecumenice de la Efes şi Calcedon sunt vârfuri ale „agendei” ei mariologice, de a stabili cultul Maicii Domnului care să nu mai fie contestat vreodată.

Devotamentul către Fecioara Maria nu era însă singurul capitol la care Pulheria excela. Aspectul dotrinal al controversei referitoare la Theotokos era foarte bine cunoscut de Augustă. În anul 430, Arhiepiscopul Chiril al Alexandriei trimite mai multe epistole teologice familiei imperiale, dintre care două sunt adresate prinţeselor Arcadia şi Marina, surorile lui Teodosie, şi alte două Augustei Pulheria şi Evdochiei, soţia lui Teodosie. Trei dintre destinatarele acestor scrisori luaseră jurământul fecioriei. Lor, Chiril le argumentează că Maica Domnului este Născătoare de Dumnezeu, condamnând erezia lui Nestorie, care avea deja mulți adepți.

Evlavia femeilor ortodoxe şi relaţia lor specială cu Fecioara Maria au pus în lumină atât aspectele doctrinale, cât şi cele cultice ale dogmei mariologice. Născătoarea de Dumnezeu a inspirat sentimente de fidelitate şi cinstire, care nu au mai dispărut din viaţa Imperiului Bizantin. În timpul Sinodului de la Efes, în iunie 431, când titlul de Theotokos al Fecioarei Maria a fost confirmat şi acceptat de majoritatea episcopilor ortodocşi însuflețiți de Chiril al Alexandriei, mulţimea de oameni care aştepta răspunsul a izbucnit în strigăte de bucurie și profund entuziasm. Chiril amintea: `Pe când noi ieşeam din biserică, mulţimea mergea înaintea noastră cu făclii şi lumânări până la locurile de odihnă, pentru că noaptea era aproape; şi era multă bucurie şi strălucire de lumini în oraş, iar femeile care purtau tămâiere conduceau această procesiune”7. Este interesant că această relatare despre o procesiune religioasă face referire la femei care mergeau în faţa alaiului ca purtătoare de tămâie şi miruri. Chiar dacă au rămas nepomenite după nume, spre deosebire de Pulheria, rolul lor şi fidelitatea faţă de Născătoarea de Dumnezeu reprezintă un gest care nu se cuvine să fie uitat.

Contribuţia Sfintei Pulheria în istorie nu s-a limitat doar la Sinodul de la Efes. Prin atitudinea şi intervenţiile sale, împărăteasa a salvat credința din imperiu în momente critice.

Cunoscutul general și senator Marcian, devenit împărat, a susţinut-o pe Împărăteasa Pulheria, la un an de la urcarea pe tron, să convoace Sinodul al IV-lea Ecumenic de la Calcedon, care a înlă­turat răul făcut de sinodul tâlhăresc, când ortodocşii au fost prigoniţi şi depuşi din scaune. Eutihie şi partizanii săi monofiziţi au fost depuşi, Ortodoxia a triumfat în Imperiul de Răsărit, iar Constantinopolul a primit titlul de a doua Romă, locul secund în diptice după Cetatea eternă.

Pulheria a mai trăit puțin după momentul Calcedon, lucrând pentru binele imperiului. Precum au hotărât de la început cu Marcian să trăiască ca frate şi soră, fiind cu adevărat alături unul de altul, într-un gând în dăruirea lor faţă de Hristos şi în dorinţa de a cârmui împărăţia în spirit creștin înalt. Ea a fost aceea care l-a încoronat pe Marcian împărat, în faţa Senatului, la 24 august 450. Apoi a rostit cuvintele: `Este de datoria noastră să ne îngrijim de neamul omenesc”8.

Părinții de la Calcedon au cinstit-o pe Împărăteasa Pulheria, strigând cu glas mare: `Mulţi ani trăiască binecinstitoarea împărăteasă, iubitoarea de Hristos. Mulţi ani trăiască dreptslăvitoarea!” Sfânta Pulheria împreună cu virtuosul Marcian au lucrat într-un gând, dăruindu-şi averea spre a zidi case pentru săraci, spitale, biserici şi mănăstiri. Pe lângă datoriile şi nevoinţele administrative şi filantropice, privegheau mult, posteau, se rugau, fiind şi altora pildă9.

Pulheria s-a despărțit de lumea cea treccătoare la 10 septembrie 453 şi a fost îngropată cu multă cinstire, fiind și în zilele noastre pomenită în ziua trecerii ei la cele veșnice.

 

 

Note:

 

1 Remus Rus, Dicționar enciclopedic de literatură creştină din primul mileniu, Editura Lidia, Bucureşti, 2003, p. 290.

2 Sf. Teofan Mărturisitorul, Hronografia, trad. Cyril Mango, Editura Claredon Press, New York, 1997, p. 120.

3 Nicolae Bănescu, Istoria Imperiului Bizantin, vol. I, Editura Anastasia, Bucureşti, 2000, pp. 266-268.

4 Nicolae Şerban Tanasoca, Literatura Bizanțului, antologie, traduceri şi prezentare, Bucureşti, 1971, p. 43.

5 Ibidem, p. 42.

6 Leena Mari Peltoma, The Image of the Virgin Mary in the Akathistos Hynm, Editura Universităţii Leiden, Leiden, 2001, p. 76.

7 Apud John McEnerney, Saint Chyril of Alexandria: Letters, col. Fathers of the Church, vol. 76-77, publicată de Catholic University of America, Washington, 1987, p. 166.

Vassiliki Limberis, Divine ­Heiress, p. 68.

Ibidem.