Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Pur şi simplu Sărut mâna!

Pur şi simplu Sărut mâna!

Un articol de: Cosmin Daniel Pricop - 15 Mar, 2013

În Antichitate, la romanii aflaţi sub cârmuirea lui Romulus, anul debuta cu luna martie, al cărei nume provine de la zeul războiului, Marte. Martie era considerată luna cea mai pro­pice pentru începerea unui război, tocmai că se afla sub auspi­ciile celui care prin excelenţă guverna aceste demersuri expansive de cele mai multe ori. Reminiscenţele începutului anului în martie se mai păstrează încă şi la noi astăzi, în simpla denumire a ultimelor patru luni ale anului: septembrie, la origine a şap­tea, astăzi a noua, octombrie a opta, noiembrie a noua şi decembrie a zecea. Ulterior, valenţele războinice ale lunii martie au fost convertite pacifist, evidenţiindu-se semnificaţiile lunii în con­textul renaşterii la viaţă a vegetaţiei şi a lumii încon­ju­ră­toare după o iarnă îndelungată. De aici mărţişorul cu simbolismul lui dual, care are ca destinatar femeia, cea care are aceeaşi pu­tere a naşterii şi renaşterii, a vieţii pe care într-o rânduială încă tainică în mare măsură o concretizează continuu.

Lumea ortodoxă a fost în dese rânduri arătată cu degetul, nu numai de cei din afara ei, ci şi de cei din interior, pentru felul în care a înţeles să se raporteze la această temă com­ple­xă a vieţii tuturor - femeia. În primul rând există observaţia spri­jinită pe realitatea conform căreia filonul monastic accentu­at, mai ales cel bărbătesc, care străbate identitatea Bisericii, atât la nivel teologic, cât mai ales la nivel instituţional, ar inhi­ba o discuţie asupra temei feminităţii şi familiei (nu feminismului!) ancorată în realitatea de zi cu zi. Cu alte cuvinte, cineva care nu are soţie şi nici copii, care nu face experienţa vieţii de fa­milie şi poate consideră în sine-şi această chestiune un subiect ab­solut tabu, care trebuie ocolit fără excepţie, nu ar avea nicio­da­tă o perspectivă corectă a lucrurilor, adică întreagă, ci cel pu­ţin mărginită. Ar trăi o realitate din cărţi sau povestită de alt­ci­neva, dar niciodată o realitate personală. Pe de altă parte, se fac auzite voci susţinute care amendează statutul defavorizat al femeii în Ortodoxie. Dincolo de aspectele dogmatice referitoare la mult discutata problemă a hirotoniei acestora (clarificată fă­ră echivoc de teologia ortodoxă), acuzele sunt alimentate de faptul că doamnelor din Biserică le sunt rezervate momente precum pregătirea diferitelor mese, bătutul covoarelor şi ştersul prafului sau organizarea pachetelor pentru lucrarea filan­tropică a fiecărei parohii, fără ca acestea să fie cooptate în structurile organizatorice şi decizionale ale parohiei, care şi aşa de cele mai multe ori sunt pur formale, (con)topite în persoana parohului.

Tuturor acestor observaţii se răspunde în mod obişnuit cu exemplul Maicii Domnului sau al femeilor mironosiţe, ca­re au reuşit, printr-o discreţie exemplară, să se impună în con­şti­inţa şi experienţa ulterioară a creştinismului. Paradoxal, femeile mironosiţe au reuşit să atragă atenţia fără să aibă nici­de­cum această intenţie, fără să îşi propună să facă vâlvă în jurul lor, fără să manifesteze împotriva nedreptăţii. Un exemplu de­su­et pentru societatea evoluată de astăzi.

Închei prin lansarea unei invitaţii către bărbaţii Bisericii: să îşi merite numele şi să recunoască, mai ales acum, în con­textul lunii martie, că fără doamnele prezente duminică de du­minică şi zi de zi la slujbe aproape că ar vorbi singuri, că fără im­plicarea lor necondiţionată şi total asumată filantropia creş­ti­nă ar fi redusă până la desfiinţare, iar dragostea de biserică şi de cele sfinte ar fi doar un titlu de referat sec. Pentru toate acestea şi pentru multe altele asemenea, ştiute şi neştiute, un sincer Să­rut mâna! Pur şi simplu.