Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Puterea rugăciunii

Puterea rugăciunii

Un articol de: Constantin Cucoș - 02 Apr, 2012

Multe dintre sentinţele lui Evagrie Ponticul se referă la stăpânirea gândurilor şi neîmprăştierea minţii prin concentrarea, cu ajutorul rugăciunii, la esenţa dumnezeiască. Să recunoaştem că un atare pericol îl pândeşte nu numaidecât pe monah, pe care acest părinte îl are în vedere, ci pe orice persoană, indiferent de contextul în care trăieşte, de implicarea sa în concreteţea dezlănţuită a lumii. "Dacă nu te poţi linişti uşor în părţile tale (adică, în forul tău cel mai adânc, n.n.), grăbeşte spre înstrăinarea cu voia şi întăreşte-ţi gândul spre ea… Te sfătuiesc iarăşi: iubeşte înstrăinarea, căci te izbăveşte de împrejurările ţinutului tău şi te face să te bucuri numai de folosul minţii" (p. 47). Este vorba de o înstrăinare de relele vieţii, de tumultul lumii ce te face să stai departe de esenţă. "Taie legăturile cu prea mulţi, ca să nu te pomeneşti împresurat la minte şi să fugă liniştea de la tine" (p. 48). Nu trebuie să înţelegem, prin aceasta, că lumea este abandonată, ci că o vizezi mai bine când te situezi "dincolo de ea". Situarea "în afară" îţi conferă privilegiul unei "vederi" mai în cunoştinţă de cauză.

Cu o subtilitate demnă de un mare psiholog, Evagrie pătrunde adânc în etiologia patimii şi a greşelii, sugerând şi căile de a nu cădea în ele. "Gândurile necurate primesc multe materii pentru creşterea lor şi se întind după multe lucruri. De fapt, ele trec oceane cu închipuirea şi nu se dau îndărăt să umble drumuri lungi pentru marea căldură a patimii. Dar cele ce sunt cât de cât curăţite sunt mai înguste decât acelea, neputându-se întinde împreună cu lucrurile, pentru faptul că patima e slăbită" (p. 71). Rătăcirile, reveriile, slobozirile gândurilor se cer ţinute în frâu până la alungarea lor totală. De la ele începe răul. Gândul o poate lua aiurea, tulbură întreaga fiinţă, ne face să vedem realitatea altfel decât este ea.

Cum putem stăpâni mintea? Grea treabă, chiar şi pentru un monah. Răspunsul este circumstanţiat la condiţiile vieţii monahale, vizat cu prioritate de Evagrie Ponticul: "Mintea care hoinăreşte o statorniceşte citirea, privegherea şi rugăciunea; pofta aprinsă o stinge foamea, osteneala şi singurătatea; iar mânia o domoleşte desăvârşit cântarea de psalmi, îndelunga răbdare şi mila" (p. 74). Observăm un lucru: anume, faptul că "instrumentul" de ţinere în frâu a minţii nu trebuie căutat în minte, ci în afara ei. E nevoie de un palier dina fară, "transcendent", care să-i confere tărie, consistenţă, reazem. Oare unde poate fi acesta găsit?

Cea mai bună metodă, pe care Evagrie o recomandă, este rugăciunea. Rugăciunea ce este prefaţată sau însoţită de o aprigă concentrare a minţii. Să-l ascultăm pe Evagrie: "Rugându-te, păzeşte-ţi cu putere memoria, ca să nu-ţi pună înainte ale sale, ci mişcă-te pe tine spre gândul înfăţişării tale la judecată. Căci de obicei mintea e foarte răpită de memorie în vremea rugăciunii". Memoria este o întoarcere înapoi, o aducere în prezent a trecutului. Este aceasta o piedică în calea concentrării spre esenţial? Ar putea fi, dacă se selectează din trecut ceea ce nu "convine" prezentului, ceea ce alterează o bună fixare pe ceea ce este şi pune stavilă spre înaintarea spre viitorul ultim (întâlnirea cu Dumnezeu). "Rugăciunea este lucrarea demnă de vrednicia minţii sau întrebuinţarea cea mai bună şi mai curată a ei." Este interesantă această permanentă legătură dintre rugăciune şi starea minţii. Am zice că rugăciunea nu are nimic comun cu mintea, cu reflecţia, ci mai degrabă este o stare de spirit, o trăire, o contemplaţie. Poate că Evagrie se referă mai ales la suspendarea minţii, la o eliberare de ea, la acea putere a minţii de a nu mai lucra în spiritul ei, la acea forţă a minţii de a se autosuspenda. Următoarele două idei ar putea accentua şi mai mult cele spuse mai înainte: "Starea de rugăciune este o dispoziţie nepătimaşă, câştigată prin deprindere, care răpeşte mintea înţeleaptă spre înălţimea spirituală, prin dragoste desăvârşită". "Rugăciunea neîmprăştiată este o înţelegere supremă a minţii."

Să vedem ce mai spune Evagrie despre rugăciune: "Precum cel mai de preţ dintre toate simţurile este vederea, aşa cea mai dumnezeiască dintre toate virtuţile este rugăciunea". Vederea pe care o vizează Evagrie este una care-l "trage" pe om mai aproape de Dumnezeu. E acea poziţionare cu sinceritate faţă de micimea din noi, pentru a tânji, mai apoi, spre ceea ce este cu adevărat Mare. "Mai întâi roagă-te pentru dobândirea lacrimilor, ca prin plâns să înmoi sălbăticia ce se află în sufletul tău; şi, după ce vei fi mărturisit astfel împotriva ta fărădelegile tale înaintea Domnului, să primeşti iertare de la El." Nu e îndeajuns pur şi simplu să te rogi. Sau să fii conştient că trebuie să te rogi. Ruga nu se defineşte prin amploare, frecvenţă, cantitate. Adică, prin co-participarea minţii, prin co-prezenţa, prin "frica" şi "cenzura" ei. "Precum vederea neacoperită şi tare a soarelui din miezul zilei, când luminează mai viu, nu foloseşte ochiului bolnav, aşa nu foloseşte nici întipărirea rugăciunii suprafireşti şi cu adevărat înfricoşate, care se face în duh, minţii pătimaşe şi necurate." Rugăciunea nu presupune constrângerea minţii. Şi mai ales satisfacţia că împlineşti ceea ce ţi se cere, ceea ce "se cade". "Când, stând în rugăciune, te vei ridica mai presus de orice bucurie, atunci cu adevărat ai găsit rugăciunea."

*Notă. Citările s-au realizat după Filocalia Sfintelor nevoinţe ale desăvârşirii (traducere din greceşte, introduceri şi note de pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae), vol. I, Editura Humanitas, Bucureşti, 2004.