Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Putinţa contemplaţiei

Putinţa contemplaţiei

Un articol de: Dan Chiţoiu - 05 Septembrie 2011

Putinţa contemplaţiei este pentru creştin un dar pe care Dumnezeu îl face omului, este o stare de har. Căci obiectul contemplaţiei are caracterul tainei, care, pe măsură ce se dezvăluie, îşi arată şi mai mult adâncul. Actul de contemplaţie al minţii înduhovnicite urcă până la ceea ce părintele Dumitru Stăniloae numeşte "experienţa directă a indefinitului divin".

În faţa infinităţii şi incomprehensibilităţii divine, mintea este pur şi simplu copleşită şi părăseşte cu totul activitatea ei naturală. Este aici implicată o dublă consecinţă în ceea ce priveşte situaţia minţii pe această culme a contemplaţiei. Pe de o parte, mintea îşi suspendă mişcarea potrivit naturii sale create şi intră într-o oprire în sensul renunţării la orice încercare, fie şi minimală, de înţelegere a ceea ce se înfăţişează ca o Realitate, ce îi depăşeşte într-un mod radical categoriile sale.

Însă, pe de altă parte, mintea nu se mulţumeşte cu această experienţă generală şi indistinctă, dar, întrucât nici un efort al ei nu ar sluji la nimic, se află într-o stare de continuă cerere tăcută, care deşi nu este mobilitate, are caracterul paradoxal al unei mişcări imobile.