Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Radu Gyr, 16 ani de temniţă

Radu Gyr, 16 ani de temniţă

Un articol de: Daniela Șontică - 12 Apr, 2017

La 29 aprilie 1975, după ce suferise închisoare în vremea a trei regimuri politice - sub Carol al II-lea, Antonescu și comuniști -, Radu Gyr pleca din lumea care îl transformase în poet al pătimirilor.

Poezia lui Radu Gyr este as­tăzi studiată de elevi sub gene­ricul „poeți de după gratii”, iar tinerii află că au fost vremuri în care pentru o poezie puteai face ani buni de pușcărie politică. Așa s-a întâmplat nu doar cu Gyr, ci și cu Vasile Voiculescu, Nichifor Crainic, Andrei Ciurunga.

Când Petru Ursache îl întreba pe Cezar Ivănescu într-un interviu dacă scriitorii nu pot redes­chide procesul comunismului cu mijloacele lor specifice, acesta a dat un răspuns edificator: „Scrii­torii care au fost şi au rămas scriitori au redeschis de mult procesul comunismului, literatura de sertar semnată de Lucian Blaga şi N. Steinhardt, de Teohar Mihadaş şi Marcel Petrişor, de Petre Ţuţea şi Luca Piţu, de Radu Gyr şi Nichifor Crainic, de Mircea Vulcănescu şi atâţia alţii se va constitui într-un dosar la procesul comunismului, singurul care se va judeca în ceruri şi nu aici”.

Radu Gyr a suferit peste 16 ani de temniţă, cu demnitate şi credinţă în Dumnezeu. Sunt greu de înţeles pentru noi versuri ca acestea: „Hei, omule, vorbeşte, e marea ta Judecată,/ Atunci voi urca înaltele trepte/ Și îngenunchind sub abside/, Cu zâmbet de sânge pe buze livide,/ Îţi voi răspunde cu trupul inert:/ Pentru toate rănile mele nedrepte/ Eu, Doamne, Te iert!”. Pătimirile de neînchipuit îndreptăţesc atitudinea sa de aparentă răzvră­tire.

Doamna Simona Popa, fiica poetului, a povestit într-un interviu pentru „Ziarul Lumina” despre suferințele tatălui: „Cea mai mare parte a pedepsei a făcut-o la Braşov, unde regimul era mai blând, până prin ‘50. La Braşov l-am vizitat și noi, fami­lia. Mie mi-au dat voie să merg chiar în închisoare, în celula în care era el. Avea voie să aibă creion şi hârtie, și multe poeme pe care le am sunt de acolo, ma­nuscrise pe care le-a scos, dar cu ştampila închisorii”.

Radu Gyr a avut însă condiții mult mai aspre la Aiud și n-a mai putut comunica. De data aceasta era condamnat la moarte pentru poezia „Manifest”, cunos­cută de toată lumea drept „Ridi­că-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!”.

A îndurat suferinţele ca un om integru, deşi era foarte bolnav. A primit bătăi, a suferit regimul de carceră în care alţii au murit, deși el fusese operat de colaps renal, TBC pulmonar, avea în plus și o fragilitate vasculară și hepatită. Toate acestea, fără a i se acorda asistenţă medicală. Era atât de slab, încât pielea îi devenise solzoasă. Toţi credeau că va muri.

Atanasie Berzescu, fost coleg de temniță la Aiud, a mărturisit în cartea „Lacrimi şi sânge”: „Am avut fericirea să-l întâlnesc în curtea penitenciarului chiar când mă aflam într-o stare de prăbu­şire morală. A venit la mine, m-a luat părinteşte de după umeri şi mi-a zis: «Să nu uiţi că noi trebuie să credem cu tărie că vom ieşi afară. Să-l avem pe Dumnezeu în noi tot timpul!». Simt şi azi cum, strângându-mă la pieptul lui, cu căldura sufletească de părinte, mă copleşea, mă fascina. El era patriarhul nostru şi comandantul nostru, al Aiudului întreg. Din gura lui am cules laude şi îndemn la rezistenţă. Îl păstrez în minte şi-n suflet până la moarte”.

Prin sutele de poezii pe care le scria în gând, iar deținuții le învățau pe de rost și le transmiteau tuturor prin limbajul Morse, Radu Gyr L-a adus pe Iisus în celulă. Sau, cum plastic s-a spus, L-a coborât de pe Cruce şi L-a adus alături de deținuți pe rogojina plină de libărci.

A fost eliberat în ‘63 şi a murit în ‘75. Când a ieşit din în­chisoa­re, şi-a transcris toate poemele scrise în gând în temniţă. Despre tatăl său, Simona Popa mai spu­nea că „atâta frig a îndurat, încât el la 40 de grade era fericit”.

Postum, i-au fost publicate peste 15 volume de poezie. Dintre miile de versuri memorabile scrise de Radu Gyr, pentru viaţa sa plină de suferință, dar și de speranță, definitorii par acestea: „Înfrânt nu eşti atunci când sângeri,/ Nici ochii când în lacrimi ţi-s,/ Adevăratele înfrângeri/ sunt renunţările la vis”.