Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Reeducarea în colectivitate

Reeducarea în colectivitate

Un articol de: Nicușor Deciu - 24 Iul, 2017

Pe bună dreptate, se spune că a cinsti eroii și martirii neamului este o datorie sfântă a urmașilor, prin care aceștia din urmă își arată prețuirea față de faptele și viața înaintașilor și le duce pomenirea mai departe în timp. Această teză, deși corectă în sine, pare să ne convingă de faptul că, prin cinstirea pe care noi le-o aducem, le-am face eroilor un serviciu sau o onoare. În realitate, însă, nu ei, ci noi suntem beneficiarii acestui cult. Noi suntem cei care avem nevoie să ne îmbogățim din teribila lor experiență, pentru că noi suntem „cei săraci și orbi și goi” (cf. Apoc. 3, 17). Și avem ocazia să învățăm de la ei nu doar idei și teorii, ci mai ales lucruri esențiale pentru viața noastră prezentă, pentru raportarea noastră corectă la o lume ce prezintă lucrurile într-o manieră care de cele mai multe ori ne îndepărtează de realitate.

Într-un astfel de caz, expe­riența transmisă de cei care au suferit în pușcăriile comuniste are darul de a smulge vălul înșelă­ciunii de deasupra lucrurilor și de a ne reda libertatea de alegere. Această forță posedă și cuvintele lui Ioan Ianolide, supra­viețuitor al experimentelor comuniste, despre principiile reeducării în colectivitate. Ce ne spune Ianolide? Ca unul care a suferit consecințele reeducării, ne descoperă că materialismul dialectic promovat de marxism și-a propus să înlocuiască toate valorile tradiționale ce defineau omul cu altele, străine și distructive. De aceea cei mai mari dușmani declarați ai comunismului au fost Dumnezeu și conștiința de sine. Așa se face că pe Dumnezeu și-au propus să-L elimine prin forță și constrângere din viața publică, iar conștiința omului au supus-o celui mai bestial război, ce a purtat însă numele înșelător de reeducare: „Religia, arta, ştiinţa, ideile, idealurile, sentimentele, toate trebuie distruse şi înlocuite cu ideile, legile şi ştiinţa materialismului istoric. Rezultă astfel un om-monstru, un om-caricatură, un om-demon. Numai demonii şi oamenii, conştienţi de nimicnicia lor, se proclamă totuşi dumnezei. Prin urmare, educarea în spiritul materialismului istoric - adică «reeducarea» - este demonizarea omului, mutilarea sufletului, moartea lui Dumnezeu, mecanicizarea conştiinţei, anularea personalităţii, dispariţia libertăţii, robia absolută, teleghidarea psihică, condiţionarea mentală pe bază de reflexe” (Ioan Ianolide, „Întoarcerea la Hristos”).

Reeducarea nu s-a bazat pe un proces de convingere rațională în vederea acceptării ideologiei marxiste decât sporadic și pentru scurt timp, lucrare a activiștilor și securiștilor care se aflau sau veneau în pușcării în acest scop. Principalul instrument al reeducării a fost racolarea de torționari dintre deținuți și, prin aceștia, exercitarea unei necontenite terori, în colectivitatea pușcăriei, asupra celor care nu acceptau revoluția socialistă cu tot ceea ce implica aceasta, așadar, implicit lepădarea de Hristos sau în primul rând asta. În acest punct a fost aplicată „metoda” pedagogului oficial al comunismului bolșevic, A. Makarenko. Acesta, urmând lui Marx, afirma că reeducarea se face numai în colectivitate, iar nu de la pedagog la elev.

Reeducarea s-a petrecut la intensități diferite în toate pușcăriile comuniste, dar cel mai dur experiment a fost făcut la Pitești. Acolo autoritățile comuniste doar au „supravegheat” lucrarea de reeducare săvârșită de Țurcanu și adepții lui, cărora, în schimbul promisiunii eliberării, le-au dat mână liberă să facă ce vor cu deținuții. Nu mai e cazul să dăm detalii, important e să reținem metoda folosită la Pitești. Poate cândva va reveni în actualitate, dacă nu chiar a revenit.

Ar mai fi de amintit în final că și în tradiția creștină comunitatea joacă un rol extrem de important în educarea și formarea persoanei. De pildă, potrivit literaturii ascetice, obștea monahală - însă la fel se poate vorbi și de parohie - este un spațiu în care se lucrează despătimirea și dobândirea virtuților la un nivel mult mai înalt decât în pustie. Aici, prin răbdarea slăbiciunilor fraților și a slujirii reciproce cu dragoste dezinteresată se tinde spre înfăptuirea unei icoane vii a Împărăției cerurilor, în care iubirea lui Dumnezeu va fi totul în toate. Acum, punând în cumpănă cele două imagini: a reeducării în colectivitate și a formării în comunitatea eclesială se vede - dacă era nevoie! - și mai limpede caracterul demonic și antihristic al ideologiei comuniste.