Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Revenirea la trecut

Revenirea la trecut

Un articol de: Cosmin Daniel Pricop - 13 Noi, 2010

Dintotdeauna omul a fost conectat la realităţile trecutului, la viaţa şi faptele înaintaşilor săi în care a rămas permanent ancorat, cu care s-a identificat continuu şi pe baza cărora şi-a măsurat propriile atitudini, propriul comportament ori propriile demersuri. Recursul neîntrerupt la această autoritate morală, reprezentată de cei mai în vârstă ai noştri, constituie, poate, cea mai frumoasă, potrivită şi totodată delicată metodă de a ne îndrepta, având şansa verificării noastre la măsura lor. Desigur că aceste aspecte nu au putut scăpa vigilenţei comercianţilor dornici să exploreze şi ulterior să valorifice noi "oportunităţi de dezvoltare" a pieţelor de consum (o denumire modernă şi circumscrisă vederilor progresiste de azi a ceea ce dicţionarul numeşte ţară), motiv pentru care sensibilitatea constatată a românilor pentru legătura lor reală cu trăirile mirifice ale copilăriei, de exemplu, a fost imediat expusă la tarabă şi asociată produselor care, chipurile, te-ar introduce în aceeaşi atmosferă. Astfel, o mulţime de lucruri sunt etichetate "ca la ţară", "ca la mama acasă", "ca la bunica", "ca odinioară", lemnul mobilei se vinde mai bine dacă e antichizat, pensiunile au mai mulţi clienţi dacă oferă programe în care aceştia pot experimenta, ca distracţie, diferite munci ale ţăranilor autentici de odinioară sau chiar de astăzi, hainele specifice zonei rurale se vând bine, cei care le comercializează insistând pe autenticitatea şi aerul cu totul special pe care îl oferă celor care le poartă astăzi.

Bineînţeles că toate aceste lucruri nu sunt neapărat de condamnat, în primul rând pentru că menţin în memoria generală amintiri concrete care poate nu trebuie să ne părăsească deloc. Însă atunci când facem apel la modul de viaţă al strămoşilor noştri, când ni-l asumăm, fie şi la simplul mod consumist, ar fi bine să o facem surprinzând multiplele sale aspecte, încercând să conferim întregului demers şi realitate, nu doar idealitate.

Prin urmare, aceleaşi bunici ale căror mâncăruri au inspirat denumiri comerciale sau campanii publicitare impuneau întregii familii o rigurozitate convinsă, atunci când vasele în care se gătise mâncare "de dulce" erau urcate în podul casei şi înlocuite cu altele dedicate exclusiv perioadei de post. Să nu mai vorbim de însemnarea pâinii calde sau închinările prin Cruci mari şi hotărâte înainte de fiecare masă. Hazul bătrânilor, atât de apelat în cotidian, era dublat de o seriozitate admirabilă, întemeiată pe o viaţă luată în piept la vârste fragede, care însă nu maturizase forţat omul şi nu îi sufocase optimismul, ci îl drămuise aşa cât trebuie.

Propunerea de a reveni la moda trecutului este una cât se poate de apreciabilă, însă ar fi de preferat ca aceasta să depăşească o nemeritată condamnare la izolare în interesul imediat gastronomic sau vestimentar. "Ca la ţară", "ca la bunica" sau "ca odinioară" sunt indicatori şi pentru o altă realitate, dincolo de marginea farfuriei sau de umeraşul hainei, o realitate frumoasă a luminilor de Paşte împrăştiate prin tot satul, a oamenilor adunaţi la crucile blajinilor şi a icoanei cu ştergar alb şi busuioc. Dacă vrem să ne luăm după înaintaşii noştri, dacă vrem să păstrăm ceva din spiritul de odinioară şi în definitiv din veritabilul a fi românesc, legătura cu Dumnezeu în Biserică n-ar trebui să ne stânjenească, ci să ne facă cinste. E ceva dincolo de publicitate...