Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Rugăciunea, o mare necesitate a sufletului

Rugăciunea, o mare necesitate a sufletului

Un articol de: Pr. Ciprian Florin Apetrei - 31 Ian, 2020

Rugăciunea este cea mai delicată, cea mai nobilă și mai înaltă funcție a sufletului nostru. Ea este cea mai sigură, dar și cea mai potrivită cale în urcușul spre desăvârșire al creștinului şi este maică a virtu­ților. Omul care a gustat bucuria lăuntrică a rugăciunii va dori să fie neîncetat împreună cu Domnul, ca să poată sta de vorbă cu El.

După mărturisirile Sfinților Părinți, rugăciunea bineplăcută înaintea lui Dumnezeu este cea împlinită de creștin cu toată ființa sa. Pentru aceasta e nevoie ca el să aibă mintea, inima și credința puternică, ca să-L preamărească, să-I mulțumească și să-I ceară tot ceea ce El consideră că-i este de folos. Şi acestea pentru că rugăciunea este convorbirea omului cu Dumnezeu și cea mai sigură cale de desăvârșire a oricărui creștin. Rugăciunea trebuie să fie scurtă, simplă și constantă. Ea poate fi și o atitudine lăuntrică, o îndreptare a sufletului către Dumnezeu în deplină tăcere. Rugăciunea stă în a-ţi împreuna cugetul cu evlavie, cu străpungerea inimii, cu mărturisirea păcatelor şi cu suspine nevăzute şi cu o dispoziţie nepătimaşă câştigată prin deprindere şi care răpeşte mintea prin dragoste desă­vârşită spre înălţimea spirituală. Ea este, prin excelenţă, un act de credinţă în Dumnezeu.

În timpul rugăciunii ne închinăm, însemnându-ne cu semnul Sfintei Cruci, făcând metanii, stăm în genunchi, spre a spori evlavia noastră lăuntrică şi a intensifica dialogul nostru cu Dumnezeu, care este rugăciunea. Când ne rugăm nu o facem doar pentru noi, ci şi pentru ceilalţi. În acest sens, Sfântul Serafim de Sarov ne îndeamnă să ne rugăm pentru ceilalți, fără să luăm seama la păcătoșenia noastră, iar Dumnezeu va asculta glasul rugăciunii noastre. Iar părintele Moise Aghioritul ne spune: „Dacă cineva se roagă cuviincios și smerit, începe să i se îndulcească inima, să fie luminat, întărit și să găsească odihnă. Va simți că merită să se roage, va simți bucurie, mulțumire, siguranță, întărire și mângâiere. Va pricepe că rugăciunea este o mare necesitate a sufletului său, o mișcare naturală, o lucrare dumnezeiască și va deveni un obicei virtuos și nu o lucrare formală, o delectare zilnică și un dar. Așa cum trupul vrea zilnic mâncare pentru a se întreține, tot așa vrea și sufletul nostru nemuritor”. 

Citeşte mai multe despre:   rugaciune