Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Sâmburi

Sâmburi

Un articol de: Ștefan Mitroi - 20 Iul, 2018

Miezul verii îmi plăcea cel mai mult. După el veneau, în ordine, miezul pepenelui, miezul pâinii, miezul nopții, miezul vieții și miezul sâmburelui de caisă.
Vara era cel mai mare sâmbure dintre toți, nu puteam să-l sparg cu piatra. Se desfăcea, însă, singur în două, și doar ajutat de alți copii reușeam să-i scot afară miezul. Era la fel de fierbinte ca miezul pâinii, pe care o cocea mama în cuptor. N-aveam răbdare să se ră­cească, îl duceam așa fierbinte la gură.
Câteodată, când ne lipsea pâinea, puneam miez de vară pe masă. Ne prindea uneori miezul nopții mâncând. Stă­team toți trei, adică eu, mama și tata, la măsuța cu trei picioare, în ­mijlocul curții.
Mai venea câte-o stea de pe cer și se așeza cu noi la masă. Mama îi punea și ei să mă­nânce.
Nu te rușina, zicea, ia și gustă!
Să nu fi văzut cine a venit, puteai crede că este vreo femeie de prin vecini.
Miezul nopții era atunci când auzeam cântând cocoșul, care semăna cu miezul pepenelui, dar numai la culoare. Cocoșul din pepene, așa îi ziceam noi miezului, spre deosebire de celălalt, nu se speria niciodată de cuțit. Și nici nu fugea toată ziua după găini!
N-am aflat nici până acum după care dintre ei venea cloșca cu pui deasupra curții noastre, poleindu-ne casa cu licărul stelelor din care era făcută!
Despre miezul vieții știu doar că a dispărut înainte să-i simt gustul.
Mi-l închipui la fel de fraged ca miezul pepenelui, la fel de adânc ca miezul nopții, la fel de dulce ca miezul pâinii și la fel de fierbinte ca miezul verii, dac-or fi având unde să încapă toate acestea într-un biet sâmbure de caisă!