Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Sănătatea sufletului înainte de toate

Sănătatea sufletului înainte de toate

Un articol de: Arhim. Mihail Daniliuc - 21 Oct, 2013

Evanghelia duminicii trecute, vindecarea demonizatului din ţinutul Gherghesenilor, ne oferă prilejul să medităm mai stăruitor asupra bolilor, nu doar trupeşti, ci şi sufleteşti, ce-i sfârtecă atât de nemilos pe mulţi semeni de-ai noştri. Înainte de toate, să precizăm că boala şi suferinţa, realităţi marcante ale existenţei pământeşti, nu îşi au originea în Dumnezeu. Ne lămureşte în acest sens dumnezeiescul Vasile cel Mare: „Dumnezeu, Care a făcut trupul, n-a făcut şi boala, tot astfel cum El, deşi a făcut sufletul, n-a făcut nicidecum şi păcatul“. Aflăm din vieţile sfinţilor că unii dintre ei au fost bolnavi, iar alţii - spre exemplu, martirii - şi-au dobândit mântuirea chiar prin suferinţă. Tocmai astfel de situaţii ne fac să ne întrebăm: oare între boală şi păcat se stabilesc  întotdeauna raporturi de interdependenţă?

Există, după cum arătam, numeroase cazuri de oameni drepţi sau sfinţi neocoliţi de bolile trupeşti, ceea ce înseamnă că sănătatea sufletului n-o implică întotdeauna pe cea a trupului. Boala este folosită spre un progres spiritual al omului, dar şi ca exemplu de vieţuire creştină pentru cei aflaţi pe o treaptă duhovnicească mai puţin înaltă. Exemplul lui Iov se dovedeşte extrem de grăitor în acest sens: el sporeşte duhovniceşte prin intermediul necazurilor. Suferinţele pot fi determinate de boli ale sufletului, dar se întâmplă ca ele să apară providenţial în viaţa unui om integru sufleteşte, după cum starea de sănătate trupească nu-i neapărat consecinţa unei sănătăţi sufleteşti. Adeseori dezordinea spirituală îşi pune amprenta, în mod vizibil, măcar asupra chipului unui om, dacă nu şi asupra sănătăţii sale.

De obicei, la sănătatea trupului participă intens cea a sufletului, ele conturând împreună chipul adevărat al omului, dat de Dumnezeu. Efectele apar şi în sens invers, însă, când omul rămâne bolnav sufleteşte, sănătatea trupului nu-i ajută la nimic. Dar dacă trupul bolnav devine mijloc de îndreptare a sufletului, atunci boala constituie o manifestare a Providenţei divine. Apostolul Pavel ne mărturiseşte că „orice mustrare, la început, nu pare că e de bucurie, ci de întristare, dar mai pe urmă dă celor încercaţi cu ea roada paşnică a dreptăţii“ (Evrei 12, 11).

Boala, sub diversele ei forme, atacă din ce în ce mai puternic umanitatea. Deşi medicina a avansat, mulţimea afecţiunilor parcă face concurenţă strădaniei ştiinţei de a găsi modalităţi de vindecare. Întâlnim adesea în jurul nostru oameni cu diverse suferinţe descoperite întâmplător chiar. Dintr-odată, viaţa li se schimbă radical. În mod firesc, devin preocupaţi să-şi recapete sănătatea. Călătorind în diverse ţări, caută clinici sau specialişti renumiţi, cheltuind, uneori, averi colosale pentru tratament ori profilaxie. Ne bucură străduinţele lor de a se însănătoşi, nu vedem nimic rău în asta. Omul consideră boala ca pe o anormalitate ce trebuie corectată. Bucuria ar fi deplină să păstrăm aceeaşi atitudine, acelaşi zel, dorinţă fierbinte de a ne tămădui duhovniceşte, atunci când constatăm dezordinea sufletească, starea de păcat, îndepărtarea de Dumnezeu. După nenumărate cazne, unii semeni ies învingători din lupta cu cancerul, bunăoară. Izbânda lor te emoţionează până la lacrimi. Dar dacă, în răstimpul de suferinţă, de luptă, tratamente, speranţă, omul rămâne bolnav sufleteşte, sănătatea trupului, chiar redobândită, nu-i serveşte la mare lucru. „Să ştim să dispreţuim o sănătate stupidă care ne duce la păcat“, ne învaţă Sfântul Grigorie Teologul. Aşadar, să folosim fiecare clipă a vieţii ca să ne îngrijim de sănătatea sufletului. Importanţa acesteia ne-a arătat-o şi Hristos, Mântuitorul nostru, căci, în mai toate cazurile tămăduirilor minunate, a urmărit ca finalitate vindecarea sufletului, căzut din comuniunea cu Dumnezeu.