Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Săptămâna Stâlpărilor

Săptămâna Stâlpărilor

Un articol de: Pr. Ciprian Florin Apetrei - 06 Apr, 2020

A șasea săptămână din Postul Mare este numită a Stâlpărilor, deoarece prin ea suntem pregătiți pentru ­Duminica Floriilor sau a Stâlpărilor. Această duminică este numită astfel pentru că la intrarea triumfală a Domnului nostru Iisus Hristos în Ierusalim, cu câteva zile înainte de mântuitoarele Sale Pătimiri, a fost primit cu ramuri de măslin şi finic. 

Sfinții Evangheliști în Sfânta Scripură a Noului Testament ne relatează că poporul venea pe drumurile ce duceau spre porţile Ierusalimului. Unii tăiau crengi de palmier şi le aşezau pe jos, alţii îşi întindeau hainele pe drum ca Domnul Iisus Hristos să păşească pe ele. Astfel ei amintesc de ritualul pe care îl practica poporul la primirea regilor de odinioară în Ierusalim. ­Referindu-se la acest episod, Sinaxarul ne spune: „Acest lucru s-a întâmplat pentru că Preasfântul Duh le-a mişcat inimile lor spre lauda şi slava lui Hristos. Prin stâlpări, adică prin ramuri fragede, s-a arătat mai dinainte biruinţa lui Hristos împotriva morţii, căci era obiceiul ca învingătorii în lupte sau războaie să fie cinstiţi şi însoţiţi în procesiuni triumfale cu ramuri de copaci verzi”.

În timpul acestei săptămâni premergătoare pentru Duminica Stâlpărilor, slujbele Bisericii ne îndeamnă să fim urmăritori ai Domnului ­Iisus Hristos, după cum mai întâi El Însuşi ne vesteşte moartea prietenului Său, iar apoi începe călătoria Sa către Betania şi Ierusalim.

Părintele Petroniu Tănase ne spune despre Săptămâna Stâlpărilor: „Această săptămână este plină de evenimente şi de mare densitate duhovnicească. În treacăt, ea ne aduce aminte de tradiţia pustnicească a primelor veacuri creştine, pomenită în viaţa Cuvioasei Maria Egipteanca. La sfârşitul săptămânii, pustnicii se întorceau în obşte de prin pustiile în care se nevoiseră în vremea postului, pentru împăr­tăşirea cu Sfintele Taine şi împre­ună-prăznuirea Sfintelor Paşti”.

Această săptămână este şi cea care încheie postul de 40 de zile, care, după cum spune părintele Makarios Simonopetritul, continuă și în Săptămâna Mare, dar „începând din Sâmbăta lui Lazăr el dobândeşte o dimensiune diferită: din ascetic şi pedagogic, el devine euharistie”.

Citeşte mai multe despre:   Saptamana stalparilor  -   Postul Mare