Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Satul care ne ocroteşte

Satul care ne ocroteşte

Un articol de: Constantin Iftime - 29 Oct, 2010

Există două viziuni bine cunoscute despre satul românesc. Una, despre care s-a tot vorbit, este cea a lui Blaga. În esenţă, el vorbeşte despre satul de pe plai, satul dintre dealuri şi văi, în a cărui vecinătate s-ar deschide marii codri seculari ai locului. Aici, în acest areal, ritmul vieţii nu a fost atins niciodată de istorie. Valurile ei bat până la marginea pădurii. Istoria şi-a făcut veacul dincolo, în câmpie. De câte ori a fost în primejdie, omul locului a fost ocrotit. Se retrăgea în codrul nepătruns din calea duşmanului. Acest drum al refugiului nu era unul al întâmplării.

Când concepea această viziune, Blaga trăia în frumosul timp interbelic. Atunci, şi-n Câmpia Dunării, în satul Moromeţilor, timpul avea răbdare. Amândouă locurile trăiesc, cum ştim, fără a simţi neliniştile istoriei. Am putea spune astăzi, intrând în estetic, că beneficiau de o frumuseţe de neatins. Sau o frumuseţe către care trebuie să ne îndreptăm mereu faţa. E o frumuseţe dumnezeiască. Tipul de realitate care să ne vorbească atât de direct despre acest tip de frumuseţe parcă a apus. Noi, cei care venim din comunism, ştim bine cum a apus.

A doua viziune, a filosofului Vasile Băncilă, porneşte de unde se opreşte Lucian Blaga. Vasile Băncilă îşi ia ca reper Bărăganul. Dialogul dintre cei doi cărturari nu se poartă doar în abstract, în câmpul spiritualităţii, ci a existat unul real, cu întâlniri şi documentări concrete. Vasile Băncilă, într-un fel, a polemizat cu Blaga. Iar marele poet şi filosof s-a arătat deschis dialogului. Cei doi au făcut chiar o călătorie de documentare în zona Bărăganului, pornind de la Brăila, locul de baştină al filosofului spaţiilor necuprinse.

Vasile Băncilă atrage atenţia asupra importanţei câmpului întins al Bărăganului, nu doar în istoria românilor, ci în spiritualitatea lor. Într-un fel, regretă că această matrice culturală nu a fost destul de folosită de intelectualii români. Sugerează că forma câmpului cu orizont la infinit, cu tot ce cuprinde el, căleşte spiritul, adică îl pregăteşte pentru grele înfruntări cu istoria. Matricea deal-vale descrisă de Blaga, dimpotrivă. Aici, sufletul are la dispoziţie prea multe înduioşări, are slăbiciuni, punctează polemic Vasile Băncilă.

Amândouă punctele de vedere ţin să reducă, cumva, prea mult cosmogonia românului. Important însă este de remarcat că, în amândouă locurile, omul este ocrotit de vitregiile istoriei. La Blaga, omul, adaptându-se satului, ritmurilor lui cosmice, acesta-i oferă refugii de a scăpa din calea valului istoriei. Dincolo, la Vasile Băncilă, omul primeşte întăriri sufleteşti din aerul elementar, nelumesc, al stepei. Astfel, nu numai că poate face faţă valurilor istoriei, dar poate ieşi învingător din confruntarea cu istoria, precum marile popoare.

Desigur, aceste gânduri greu ar putea fi aşezate lângă satul actual. Demersul nostru poate fi taxat drept o gratuitate idilică. Din perioada interbelică, atunci când cei doi cărturari au propus aceste viziuni, lucrurile s-au schimbat mult. În cea mai mare parte, cum am spus, determinate de comunism. Mai nou, schimbările vin şi în perspectiva integrării europene. Şi tocmai pentru că ne aflăm într-un iureş al schimbării, ar trebui să ne întoarcem mai des, măcar cu gândul, la aceste două propuneri culturale.