Scriitorul Grigore Ilisei la ceas aniversar

Zilele acestea, cunoscutul scriitor Grigore Ilisei împlineşte 70 de ani. Nu puteam trece peste acest moment aniversar fără a-i dedica câteva gânduri, semn al preţuirii, aprecierii şi admiraţiei pentru strădania de a aşterne în multele sale cărţi frumuseţi spirituale şi culturale ale neamului nostru românesc. 

 

Încă din anii de liceu l-am cunoscut pe maestrul Grigore Ilisei, ce-i drept, doar prin intermediul undelor radio ori al emisiunilor TV. I-am admirat vocea caldă, aşezată, asemănătoare cu a lui Sadoveanu. Mai târziu, în anii studenţiei, s-a întâmplat să calc pragul distinsei sale case din Copou, prin intermediul bunei noastre cunoştinţe comune, Arhimandritul Timotei Aioanei, la rândul său un iscusit mânuitor al condeiului. Cu greu mi-am putut stăpâni bucuria, dar şi emoţia păşind în casa scriitorului Ilisei. O locuinţă aducând din trecute vremi parfumul vechilor reşedinţe ale oamenilor de cultură, cu rafturile bibliotecilor ticsite de mulţimea cărţilor, iar pereţii odăilor împodobiţi cu icoane ori tablouri de o rară frumuseţe. M-a marcat în chip fericit, pentru multe zile, popasul în casa scriitorului, jurnalistului, criticului de artă, mai ales prin faptul că l-am auzit şi văzut faţă către faţă. De atunci am intensificat lecturile ce-mi cădeau în mână şi care purtau pecetea unui condei atent şlefuit, numit Grigore Ilisei. Între timp am aflat de obârşiile Domniei Sale, explicându-mi întrucâtva frumuseţea şi aşezarea acestui om. Fiu de preot, cărturarul Ilisei a învăţat de la tatăl său, preotul Ilie, şi de la mama sa, învăţătoarea Georgeta, puterea cuvântului rostit şi scris, săvârşind liturghia cuvântului pe altarul culturii naţiunii noastre, prin rostuirea slovei sau a graiului cu arome de sfinţenie. 

 

Acum câţiva ani, chiar am colaborat la realizarea unui film documentar dedicat memoriei mult încercatului ierarh Visarion Puiu. Şi de astă dată întâlnirea cu Domnia Sa mi-a confirmat profesionalismul, răbdarea şi bucuria dăruirii prin muncă. Fiindcă veni vorba de muncă, trebuie să amintim aici că este greu a cântări în cumpăna câtorva cuvinte activitatea prolifică a scriitorului Grigore Ilisei. Autor de romane, jurnale de călătorie, interviuri, cronici, maestrul a scrijelit cu delicatul colţ al inimii sale – cum a mărturisit, de altfel – dovezi ale unei lumi măreţe, adevărate icoane înfăptuite prin cuvinte, în care spiritualitatea şi cultura se îngemănează într-o simbioză autentic românească, confirmând că o credinţă sprijinită de cultură poate da naştere la frumuseţi perene, iar o cultură plămădită în vatra credinţei şi frumuseţii spirituale a unui popor sprijină credinţa, năzuinţele duhovniceşti ale acestuia. De aceea îndrăznesc să afirm că activitatea complexă a omului de litere Grigore Ilisei certifică spusele unui mare gânditor, A. Rademacher: sufletul culturii este cultura sufletului. 

 

Grigore Ilisei este un adevărat apostol al culturii româneşti, căci toate realizările sale din domeniul culturii sunt predici vii ale credinţei şi năzuinţei sale spre Adevăr. Numai dacă mă gândesc la inconfundabilul său glas de la radio mă conving că maestrul Ilisei a slujit o diaconie a comunicării care cheamă la comuniune. Radioul are ca principal instrument de lucru cuvântul. Şi cum Cuvântul, în limba română, vine de la latinescul conventus, semnificând „adunare“, aceasta înseamnă că funcţia cea dintâi a cuvântului este de a aduna laolaltă oamenii. Atent, chibzuit şi abil, omul de radio şi televiziune Grigore Ilisei a întrebuinţat cu mare răspundere cuvântul rostit, nu doar pe cel scris. Mântuitorul Însuşi, Dumnezeu-Cuvântul, a spus că fiecare om va da seamă de vorbele rostite. Servindu-ne de cuvânt pentru a-i apropia pe oameni, întreolaltă şi de Dumnezeu, săvârşim, prin intermediul lui, o misiune, un apostolat. Radioul şi televiziunea, slujite cu profesionalism de domnul Ilisei, au arătat un adevăr de nezdruncinat: cuvântul îşi împlineşte sensul său înalt numai atunci când slujeşte adevăratei realităţi, când are o putere ziditoare, deoarece menirea fundamentală a cuvântului divin şi a celui profan este de a ctitori persoana umană întru frumuseţe spirituală, întru bine, adevăr, frumos şi dreptate.

 

Toate acestea îmi dau onorantul prilej de a mă alătura la urările de bine şi sănătate făcute Domniei Sale de cei care îl înconjoară cu preţuire şi recunoştinţă la acest popas aniversar dăruit de Dumnezeu celor aleşi de El.